marți, 30 iunie 2015

Rulouri de vinete cu sos de rosii si legume

Ingrediente rulouri:

  • 1 vanata potrivita
  • 150g branza 
  • 2 ardei rosii copti
  • 2 catei usturoi
  • sare
  • cascaval
Mod de preparare:
  • Vanata se curata de coaja, se taie felii si se pune pe tigaia grill.
  • Intr-un bol amestecam branza cu ardeii copti si usturoiul maruntit.
  • Luam o felie de vanata punem intr-un capat o gramajoara de compozitie si rulam.
Ingrediente sos de rosii si legume:
  • 4 ciuperci
  • 6 rosii cherry
  • 2 ardei rosii copti
  • 400g sos de rosii cubulete 
  • 1 felie vanata
  • 1 ceapa mica
  • 1 catel de usturoi
  • sare, oregano, busuioc
Mod de preparare:
  • Se caleste ceapa, se adauga felia de vanata taiata cubulete si coditele de la ciuperci.
  • Ciupercile si rosiile le punem pe gratar alaturi de feliile de vanata.
  • Ardeiul copt l-am avut la congelator.
  • Cand sunt calite legumele, adaugam rosiile taiate cubulete, ardeiul copt maruntit apoi sosul de rosii.
  • Lasam sa se caleasca apoi adaugam usturoiul si condimentele ( sare, oregano, busuioc).
  • Sosul obtinut l-am pus la scurs pt a unge la final rulourile cu sos de rosii.
  • Dupa ce am scurs sosul l-am pus intr-un vas termorezistent.
  • Am asezat rulourile in vas apoi le-am uns cu sosul de rosii, am ras cascaval.
  • Am acoperit vasul si l-am dat 30 min la cuptor, 20 min acoperit si 10 min descoperit.
  • L-am servit alaturi de spaghete.




luni, 29 iunie 2015

Chifle pufoase si chifle cu legume



Chifle simple:


Ingrediente :
  • 550 gr faina + 30 gr ( dupa caz) 
  • 150 ml apa calda
  • 150 ml lapte cald
  •  1 ou 
  • 50 gr unt
  •  3 lingurite zahar
  • 20 gr drojdie proaspata
  • 10 gr sare
  •  ou batut pt uns 
  • seminte de mac
Mod de preparare:
  • Drojdia impreuna cu o lingurita de zahar o amestecam si o punem in apa calda. Lasam 5 minute pana se activeaza. 
  • In laptele cald punem untul taiat cubulete.
  • Faina si restul ingredientelor le punem intr-un bol mare. Peste turnam laptele si apoi apa cu drojdia.
  •  Framantam 5-7 minute , dupa caz mai adaugam 30 gr faina, nu vrem un aluat tare, acesta trebuie sa ramana mai moale, pentru a iesi chifle pufoase. 
  • Presaram putina faina peste aluat si il lasam la crescut o jumatate de ora.
  • Apoi pe o suprafata pudrata cu faina, intindem aluatul sub forma de bagheta. Taiem in 12 bucati egale si le modelam sub forma rotunda. 
  • Tava , o ungem cu unt si presaram putina faina, apoi punem chiflele si le lasam la crescut pana isi dubleaza volumul. 
  • La final le ungem cu ou batut si presaram seminte de mac.
  • Le coacem la 180 grade aprox 25 minute.
  • Am facut 6 chifle simple si 6 cu legume.

Reteta preluata de pe Lucky Cake


Chifle cu legume:


Ingrediente:
  • 1 felie ardei rosu
  • 1 felie ardei galben
  • partea verde de la un fir de ceapa
  • 5 masline verzi umplute cu ardei
  • 1 lingura ulei masline
  • parmezan
  • seminte de mac
Mod de preparare:
  • Legumele se taie marunt si se calesc in uleiul de masline. 
  • Se las sa se raceasca apoi le incorporam in compozitia de chifle ramasa.
  • Formam 6 bilute si le punem in tava, le ungem si punem macul si parmezanul ras fin.
  • Se dau la cuptor pt cca.25min.

sâmbătă, 27 iunie 2015

Dovlecel umplut cu legume si branza (bebe 1 an)

Ingrediente:

  • 3 dovlecei
  • 100g cas 
  • 2 fire de ceapa verde
  • 1 felie ardei rosu
  • 1 felie ardei galben
  • 1 morcov
  • marar
  • 1 rosie
  • 1 felie unt
Mod de preparare:
  • Se curata legumele si se spala.
  • Se taie marunt ceapa, ardeii, se da pe razatoare morcovul si casul.
  • Dovleceii se curata, se scobesc cu ligurita, ca sa grabesc procesul i-am oparit putin.
  • Se pune la topit untul in tigaie, adaugam ceapa, ardeii, morcovii si mai tarziu miezul de la dovlecei si lasam sa se caleasca.
  • Luam tigaia de pe foc, adaugam casul ras si mararul tocat.
  • Umplem dovleceii, decoram cu rosii felii si ii asezam intr-un vas termorezistent cu putina apa in el.
  • Se dau la cuptor pana se rumenesc.
  • Sa servit cu orez tras in unt.

P.S. Bebe a avut 2 portii (pt 2 zile) restul am servit noi.

Pandispan marmorat cu fructe

Ingrediente:
  • 3 oua 
  • 200 ml ulei
  • 300 g faina (depinde cat de mari sunt ouale)
  • 150ml lapte
  • 200 g zahar
  • esenta de vanilie
  • 1 plic de praf de copt
  • cirese, piersici, caise
  • 2 linguri nuca de cocos
  • 2 linguri karob (pudra de roscove)

Mod de preparare:
  • Se separa albusurile de galbenusuri, albusurile se bat spuma, se adauga zaharul in ploaie si se bat ( mixeaza) pana se topeste zaharul.
  • Peste galbenusuri se adauga laptele, uleiul cate putin, praful de copt, esenta. Se amesteca usor, cu lingura, albusurile cu amestecul de galbenusuri, se adauga faina.
  • Adaugam nuca de cocos si amestecam.
  • Compozitia trebuie sa fie destul de groasa ( curga greu )... se toarna in tava 3/4 din compozitie, restul se amesteca cu pudra de roscove si se toarna in tava si cu o furculita amestecam usor sa ii dam un model marmorat, deasupra se pun fructele taiate dupa preferinta si tavalite prin nuca de cocos; se coace la foc mediu cca.30 min.
  • Pudram cu zahar pudra vanilat si o taiem cand s-a racorit.

marți, 23 iunie 2015

Chiftelute cu broccoli (bebe 1 an)

Ingrediente:

  • cateva buchetele broccoli 
  • 1 catel usturoi
  • 1/4 ceapa
  • 1 felie unt
  • 1/2 morcov
  • 1 ou
  • 1 lingura pesmet
  • 3 linguri branzica de casa
Mod de preparare:
  • Se desfac in buchetele broccoli, se spala si se pun la fiert.
  • Ceapa si usturoiul se curata, spala si se toaca marunt.
  • Morcovul se curata,se spala si se da pe razatoare.
  • Intr-o tigaie punem untul la topit, adaugam ceapa si usturoiul, apoi morcovul si le inabusim.
  • Dupa ce s-a fiert broccoli il trecem printr-un jet de apa rece pt a-si pastra culoarea intensa si il punem la scurs.
  • Cand s-au calit legumele adaugam broccoli taiat dupa preferinta. Le mai inabusim toate putin.
  • Intr-un castron punem compozitia de legume, branzica de casa, oul batut si pesmetul.
  • Amestecam si formam in palme chiftelutele.
  • Le-am prajit intr-o tigaie antiaderenta.
  • Au iesit 8 bucati.

Broccoli cu sos de smantana si orez (bebe 8 luni)

Ingrediente:

  • 1 broccoli
  • 1 ceapa mica
  • 2 catei usturoi
  • 1 felie unt
  • 1 morcov
  • 200 ml smantana pt gatit LaDorna
Mod de preparare:
  • Se desfac in buchetele broccoli, se spala si se pun la fiert.
  • Ceapa si usturoiul se curata, spala si se toaca marunt.
  • Morcovul se curata,se spala si se da pe razatoare.
  • Intr-o tigaie punem untul la topit, adaugam ceapa si usturoiul, apoi morcovul si le inabusim.
  • Dupa ce s-a fiert broccoli il trecem printr-un jet de apa rece pt a-si pastra culoarea intensa si il punem la scurs.
  • Cand s-au calit legumele adaugam broccoli taiat dupa preferinta. Le mai inabusim toate apoi turnam smantana pt gatit.
  • Amestecam si in 2 minute sosul se va ingrosa si e gata de servit.
  • L-a servit cu orez fiert.

joi, 18 iunie 2015

The Age of Adaline (2015)

Il puteti viziona online subtitrat aici: The Age of Adaline (2015)

Tarta crumble cu mure


ETAPA I:

INGREDIENTE ALUAT TARTA (27cm)
  • 300g faina 
  • 150g unt rece
  • 80g zahar pudra
  • un praf de sare 
  • coaja rasa de la ½ de lamaie 
  • 2 galbenusuri
  • 3-4 linguri de apa rece
  • 1/2 fiola esenta vanilie
Mod de preparare:
  • Faina se pune intr-un castron mare.
  • Untul se taie cubulete si se pune peste faina si cu ajutorul unei furculite se zdrobeste si se incorporeaza in faina.
  • Adaugam galbenusurile, zaharul, esenta de vanilie, coaja de lamaie, sarea si amestecam cu mana, adaugam treptat lingurile de apa si formam o bila de aluat,
  • Se pune in folie si se da la frigider pt 30 min.

Reteta de aluat de tarta este luata de aici: Savori urbane


INGREDIENTE COMPOZITIE:
  • 700 g mure
  • 2 linguri amidon de porumb
  • 4 linguri zahar
  • 1 plic zahar vanilat
  • sucul lasat de fructe
Mod de preparare:
  • Se pun fructele intr-un castron si punem peste ele amidonul, zaharul, vanilia si amestecam usor cu o lingura sa fie fructele acoperite de acest amestec.

ETAPA II:
  • Se scoate aluatul de tarta de la frigider. Se pune faina pe blatul de lucru si vom intinde aluatul cu sucitorul.
  • Luam cu grija pe maini aluatul si il asezam in forma de tarta unsa cu unt. Decupam aluatul ce depaseste forma. Aplatizam usor si impungem cu furculita aluatul.
  • Il acoperim cu hartie de copt si deasupra pune ceva greu...boabe de fasole sau ce aveti la indemana, eu am pus orez.
  • Se da la cuptorul pt 12min la foc potrivit. 
  • Scoatem din cuptor, luam hartia cu greutatea pusa deasupra.

INGREDIENTE CRUMBLE:
  • 50g faina
  • 60g fulgi ovaz
  • 50g fulgi migdale
  • 60g zahar
  • 80g unt rece
Mod de preparare:
  • Se pun ingrediente intr-un castron, untul rece si taiat cubulete. 
  • Se amesteca cu mana pana se obtine un aluat nisipos.
Etapa III:
  • Punem fructele si deasupra sfaramitam aluatul crumble.
  • Se da la cuptor la foc potrivit pt 40min sau pana se rumeneste tarta.
  • Se lasa la racit inainte sa o taiem si servim.

Din aluatul ramas de la tarta am intins o foaie si am decupat biscuiti. I-.am dat la cuptor pt 15min.


miercuri, 17 iunie 2015

Briose - omleta cu branzica si legume (bebe 10 luni)


Ingrediente:

  • 2 oua
  • 2 linguri lapte
  • 1/2 ardei
  • 1 fir ceapa verde
  • 2 linguri branzica de casa
  • optional cascaval ras (de la 1 an)
Mod de preparare:


  • Se bat ouale cu laptele.
  • Legumele se spala si se taie dupa preferinta.
  • In forme de briose asezam ardeiul, branza, ceapa si turnam oul batut si presaram cascaval ras.
  • Se dau la cuptor cca.30 min la foc potrivit. (pana s-au rumenit)

marți, 16 iunie 2015

The Music in Me (2015)

Il puteti downloada de aici: The Music in Me

Cornuri cu nutella


Ingrediente:

  • 370 g faina
  • 1 lingura zahar
  • 1 plic zahar vanilat
  • un praf de sare
  • 3/4 plic drojdie uscata Dr.Oetker
  • 230 ml lapte caldut
  • 100 ml ulei
  • 40g unt moale
  • 3 linguri faina
  • nutella pt umplutura
  • 1 ou (albus pt compoziti si galbenus pt uns cornurile)
Mod de preparare:

  • Intr-un castron mare punem faina, zharul, drojdia uscata, amestecam cu o spatula.
  • Adaugam treptat laptele caldut, amestecam.
  • Adaugam tot uleiul, amestecam, adaugam albusul de ou si sarea.
  • Punem coca pe blatul de lucru, framantam apoi il dam la odihna 30 min in acelasi castron uns cu putin ulei si acoperit.
  • Scoatem aluatul din castron, il punem pe masa de lucru, il portionam in doua.
  • Luam prima bucata de aluat, ii dam forma unui baton, il taiem in doua, apoi inca o data in doua, formam bilute.
  • Intindem fiecare bucata de aluat cu sucitorul, ungem cu unt bine, adaugam deasupra pe rand celelalte bucati de aluat intinse si unse fiecare.
  • Lasam sa se odihneasca aluatul, intre timp pregatim la fel cealalta bucata de aluat.
  • Intindem prima parte de aluat in timp ce cealalta se odihneste.
  • Intindem sub porma unui cerc, taiem in jumatate, apoi in sferturi si fiecare sfert il mai taiem in doua. Umplem cu nutella, rulam.
  • Asezam in tava si lasam sa se odihneasca inca 20 min, ungem cornurile cu galbenusul diluat cu apa apoi putem presara zahar.
  • Dam la cuptor pt cca. 25 min-30 min la foc potrivit.
  • In total au iesit 16 cornuri daca am portionat asa si nu ca in video, acolo ieseam 12 bucati si erau cornuri imense, chit ca si astea sunt foarte mari.

The Best of Me (2014)

Il puteti downloada de aici: The Best of Me

sâmbătă, 13 iunie 2015

Turtite chinezesti cu ceapa verde

Ingrediente:
  • 200 g faina alba
  • 120 ml apa clocotita
  • 1 legatura ceapa verde
  • 1/2 lingurita sare
  • 2 lingurite ulei de masline
  • 3 linguri ulei  pentru prajit
Mod de preparare:
  • Punem intr-un bol faina si sarea si amestecam cu o  lingura( aveti impresia ca mai trebuie apa dar NU), apoi cu mana framantam si se va lega aluatul si vom  obtine o biluta de aluat elastica si moale. 
  • O lasam deoparte, acoperita cu un prosop pentru 15 minute. Dupa aceea modelam din ea un sul cam de 12 centimetri lungime.
  • Taiem sulul de aluat in parti egale. vom obtine 6 bucatele de aluat pe care le vom transforma in mingiute.
  • Luam o mingiuta de aluat si o indindem cu sucitorul intr-o foaie foarte subtire.
  • Cu ajutorul unei pensule de bucatarie ungem suprafata foii cu ulei de masline.
  • Taiem ceapa verde in bucati si presaram foaia de aluat.
  • Rulam foaia de aluat intocmai ca pe o clatita, obtinem un rulou .
  • Rulam bucata de aluat, dandu-i o forma de melc iar peste melcul format trecem usor sucitorul, astfel incat sa obtinem o turtita cam cat palma noastra.
  • prajim in uleiul incins turtitele pana acestea se rumenesc.
  • Dupa care le scoatem pe servetele de bucatarie.
  • Le servim cat sunt calde alaturi de un sos dulce sau picant.
Multumesc Andreea pentru reteta :Din secretele bucătăriei chinezeşti...

vineri, 12 iunie 2015

Spanac cu paste (bebe 10 luni)


Ingrediente:

  • 250g spanac (l-am cantarit dupa ce l-am oparit)
  • 1 felie unt
  • 2 catei de usturoi
  • 100ml smantana pt gatit La Dorna
  • paste 
Mod de preparare:
  • Pastele se fierb conform instructiunilor de pe ambalaj.
  • Spanacul se spala, se opareste, se scurge de apa.
  • Intr-o oala mica am pus la topit untul, am adaugat spanacul taiat marunt si l-am calit putin in unt.
  • Adaugam smantana pt gatit, amestecam si la final adaugam usturoiu pisat.
  • Intr-un bol punem paste si deasupra sosul de spanac.

luni, 8 iunie 2015

Saratele cu branza


 Ingrediente:

  • 500g faina
  • 350g branza telemea
  • 100g smantana
  • 150g unt
  • 2 oua
  • 1 ou (pt uns saratelele)
  • mac
Mod de preparare:

  • Se amesteca toate ingredientele intr-un vas mare si se framanta bine.
  • Se pune pe masa de lucru, se intinde si se taie betisoare.
  • Se aseaza intr-o tava tapetata cu hartie de copt se ung cu ou si se presara mac.
  • Se dau la cuptor la foc potrivit pt cca.25 minute.

sâmbătă, 6 iunie 2015

Pui cu smantana si legume la cuptor


Ingrediente:
  • 300 g Piept pui dezosat
  • 200 g brocoli
  • 2 morcovi
  • 1 ceapa rosie
  • 200g ciurperci
  • 1 legatura patrunjel
  • sare
  • 2 linguri ulei 
  • 50 g unt 
Ingrediente pt sos:
  • 3 oua 
  • 300 g smantana 
  • sare, piper
Mod de preparare:
  • Morcovii i-am fiert pe jumatate iar brocoli l-am oparit.
  • Se taie carnea de pui in bucati si se rumeneste in ulei. se adauga morcovii taiati felii si se calesc ceapa maruntita, ciupercile si broccoli. Se acopera vasul si se lasa 10 minute pe foc pentru a se inabusi ingredientele.
  •  Se unge un vas termo-rezistent cu unt, se adauga legumele, carnea, patrunjelul si sarea.
  •  Se amesteca smantana cu ouale, sare si piperul si se toarna compozitia deasupra.
  • Se introduce vasul la cuptor cca. 25 minute.

Mazare cu sos ( bebe 10 luni )


Ingrediente:

  • o felie de unt
  • 1 ceapa mica
  • 1 ardei kapia rosu
  • 1 rosie
  • 2 morcovi mici
  • 1 bol mic de mazare
  • 1 catel de usturoi
  • putin marar
Mod de preparare:

  • Legumele se spala si se taie marunt sau se dau pe razatoare.
  • Mazarea se clateste si se scurge de apa.
  • Se pune untul la topit intr-o cratita mica.
  • Adaugam ceapa, morcovul, ardeiul si le calim putin apoi adaugam o ceasca de apa si lasam sa fiarba legumele.
  • Adaugam mazarea si amestecam apoi adaugam rosia taiata cubulete si lasam sa fiarba cateva minute.
  • La final adaugam usturoiul si mararul taiate marunt. Amestecam si mai fierbem putin.

joi, 4 iunie 2015

Amestec Thailandez de legume si orez

Ingrediente:

  • 1 punga legume THAI congelate de la Frosta 
  • 100 g orez
  • 1 lingura ulei
  • 1 felie de unt
  • 1 varf de lingurita curry 
  • sare
Mod de preparare:
  • Orezul se fierbe, se pune in strecuratoare si se trece sub jeturi de apa rece, se lasa la scurs (am folosit orez obisnuit ca numai de acesta am avut in casa).
  • Se pune uleiul la incins apoi legumele congelate se calesc 10 min. 
  • Adaugam orezul, untul, sare si curry.
  • L-am servit alaturi de General Tso's Chicken

General Tso's Chicken


Ingrediente:

  • 300g piept de pui 
  • 3 fire de ceapa verde
  • 4 catei de usturoi
  • 5 teci de ardei iute uscat ~ am pus 1/2 lingurita pasta de ardei iute 
  • 5 linguri de ulei pentru prajit


    pentru marinada de pui:
    • 1/3 lingurita sare
    • 2 lingurite sos de soia
    • 2 lingurite vin de orez (alcool pentru gatit) ~ am pus otet de orez
    • 2 lingurite amidon
    • 2 lingurite de apa
    pentru sos:
    • 3 lingurite de zahar
    • 1 lingurita otet de vin
    • 5 linguri de suc de rosii
    • 1 lingurita amidon
    • 1 lingurita apa

    Mod de preparare:



    • Pieptul de pui il taiem in cubulete, le punem intr-un castron, iar peste ele ingredientele toate pentru marinada. Amestecam totul bine si dam la frigider pentru 20 de minute.
    • Ingredientele pentru sos le amestecam pe toate intr-un castron si le lasam deoparte.
    • Ceapa verde o taiem in bucatele lungi de 5 cm, separam partea alba de partea verde, partea alba o vom folosi la inceput, iar partea verde o vom folosi la sfarsitul prepararii.
    • Tocam usturoiul.
    • Intr-o tigaie prajim bucatile de pui in ulei incins, dupa ce au capatat o culoare aurie, le scoatem si le lasam deoparte. 
    • In wok incingem o lingurita de ulei si adaugam usturoiul,  pasta de ardei iuti si partea alba de la ceapa, calim totul cateva secunde, apoi adaugam si bucatile de pui prajite.Mai lasam pe foc aproximativ un minut pana se imbina aromele cu puiul, apoi adaugam sosul de tomate format mai devreme. Dupa cateva secunde sosul se ingroasa, luam wok-ul de pe foc caci este deja gata!
    • Adaugam si partea verde de la ceapa si servim.
    • L-am servit alaturi de Amestec Thailandez de legume si orez

    Reteta preluata de pe Bucataras