joi, 12 ianuarie 2017

Tartă cu pui și broccoli


Ingrediente:

Crustă :


-250 g făină
-125 g unt rece
-1 gălbenuș
-1 lingură smântână
-1 linguriţă sare
-1  lingură apă rece 


Umplutură :

-1 piept de pui (500-700 g)
-aproximativ 500 g broccoli (cântărite doar buchețelele curățate și spălate)
-1 legătură de ceapă verde sau 1 buc praz
-2 cepe
-1 ardei roșu
-3 ouă + albus (ramas de la crusta)
-400 ml smântână pentru gătit 23% grăsime La Dorna
-100-150 g branză cedar (puteți înlocui cu cașcaval, dar diferă gustul și textura) 

-sare, piper, fulgi chili

Mod de preparare:


Pentru crustă, se folosește robotul de bucătărie. Untul, gălbenușul și smântâna trebuie să fie reci, de la frigider. Este indicat a se folosi robotul, pentru că în cazul în care realizați aluatul cu mâna, untul de va înmuia și nu trebuie. Totul trebuie lucrat la rece. Se pune în vasul robotului făina cernuta în prealabil, untul tăiat bucățele și se mixează. Trebuie să rezulte o compoziție nisipoasă. Apoi se adaugă gălbenușul, smântâna și sarea. Se mixează până la încorporarea completă, nu mai mult. În funcție de tipul făinii, aluatul poate necesita sau nu apă rece. Ca să se lege bine, al meu a cerut o lingură cu apă. Am format o bilă, am infoliat și am dat la frigider. 
Între timp, realizăm umplutura. Pieptul l-am tăiat bucățele potrivite și le-am rumenit frumos în puţin ulei. Le-am scos intr-un castron să se răcească.
Buchetelele de broccoli le-am opărit  apoi le-am pus la scurs. 
Ceapa tăiată  se călește în două linguri cu ulei. Când devine translucidă, se adaugă prazul , ardeiul tăiat fâșii și broccoli. Amestecăm ușor, pentru a nu distruge buchețelele de broccoli. Lăsăm 2-3 minute la foc domol, apoi punem și carnea. Asezonăm. După vreo 2 minute, luăm tigaia de pe foc și lăsăm să se răcorească compoziția.

Aluatul se scoate de la frigider și se intinde. Se așează în tavă, ridicând marginile. Se înțeapă cu furculița din loc în loc, apoi se bagă iar la rece.
Ouăle se bat și se amestecă cu smântâna. Se adaugă sare.
Cedarul se dă pe răzătoarea mare.
Se scoate tava de la rece și se pune compoziția. Se niveleaza se adauga cedarul apoi se toarnă amestecul de ouă. Scuturăm tava pentru a permite lichidului să pătrundă peste tot.
Se dă la cuptor la foc mediu până se rumenește frumos deasupra (cca.1h).

P.S. Data viitoare v-oi inlocui pieptul de pui cu bacon sau sunca.

Reteta preluata de aici: Alexa's Cuisine