luni, 19 martie 2012

100 de meditatii din inchisoare ( 5 )

Meditaţia 5

Minciuna şi personalităţile biblice

Nu puteam spune anchetatorilor comunişti adevărul întreg asupra activităţii bisericii noastre. Dacă ar fi fost să dăm răspunsuri sincere tuturor întrebărilor lor, ar fi urmat multe alte arestări.

Ne-o amintim pe Rebeca, cea care a recurs la o viclenie imorală pentru a-i obţine lui Iacov binecuvântarea de întâi născut, care i se cuvenea, de fapt, lui Esau (Geneza 27).

Valoarea etică a unei acţiuni este judecată nu doar prin faptul că răspunde anumitor reguli morale, ci şi prin roadele de lungă durată. Dacă Rebeca n-ar fi făcut acest lucru, Isaac i-ar fi dat binecuvântarea lui Esau. Atunci descendenţii lui Esau ar fi fost poporul ales, în locul evreilor. Poate vreun sălbatic ar fi pretins atunci să devină mântuitorul lumii şi poate alţi sălbatici ar fi fost profeţi.

Ce catastrofă ar fi fost dacă Rebeca şi Iacov nu ar fi uneltit şi minţit în acea împrejurare! Comportamentul lor era prevăzut în planul lui Dumnezeu. Văzul lui Isaac slăbise într-atât, încât Iacov să poată fi confundat cu Esau şi să primească binecuvântarea.

Desigur, să faci o asemenea acţiune, chiar în împrejurări excepţionale, este o alegere periculoasă. Alţii îşi vor justifica înşelătoriile egoiste dând ca exemplu ce ai făcut tu din nişte raţiuni sfinte.

Midraşul spune: Iacov a luat pe Rahela, dar în noaptea nunţii, Laban, tatăl fetei, i-a strecurat-o pe Lea, o fată pe care Iacov n-o plăcea (Geneza 29:23-25). Dimineaţa a văzut că a fost înşelat şi i-a spus Leii: “Noaptea te-am strigat Rahela şi tu ai răspuns. De ce m-ai înşelat?”

“Tatăl tău ţi-a spus Esau, iar tu spuneai că eşti fratele tău. Ţi-ai înşelat tatăl. Nici un învăţător nu e lipsit de ucenici; eu am învăţat de la tine i-a raspuns Lea”.

Trebuie să fim atenţila acest fel de pericol, dar creştinii nu pot totuşi să se lipsească de înţelepciunea şarpelui. Poate un creştin să fie un inspector de poliţie, un agent secret, un diplomat sau un ofiţer de război, fără a recurge la viclenii?

Cum ar putea Biserica Subterană să subziste în ţări unde sunt persecuţii, dacă nu ar urma exemplul Rebecăi? Astfel de strategii sunt şocante pentru că ele sunt excepţia de la regula creştină a adevărului total.

Cuvintele sunt spuse şi în alte scopuri, nu numai ca să comunice adevărul. Uneori ele folosesc ca autoapărare, precum cuvintele lui Pavel: … fără să fi făcut ceva împotriva norodului sau obiceiurilor părinţilor noştri (Fapte 28:17).

În 1 Tesaloniceni 2:14-16, Pavel a izbucnit împotriva Evreilor şi a făcut mai mult decât să treacă peste obiceiurile lor. El anulase o parte esenţială a legii evreieşti atunci când a declarat circumcizia fără vreo valoare. Dar acum era în pericol de moarte. În astfel de cazuri, în momente de criză, cuvintele trebuie să fie slujitorii altui stăpân decât cel al adevărului.

Iosif din vechiul testament a spus: Am fost luat cu sila din ţara evreilor. (Geneza 40:15). Nu aşa s-au petrecut faptele, dar noi putem aprecia dorinţa lui de a acoperi păcatul fraţilor săi, care l-au vândut ca sclav.

Trebuie să avem în vedere multiplele faţete ale vieţii omeneşti, atunci când judecăm morala, atât a personalităţilor biblice, cât şi a semenilor noştri.

~ Richard Wurmbrand ~

Download in versiune audio aici: Resurse crestine 

sâmbătă, 17 martie 2012

Broccoli gratinat


Ingrediente:
  • 1 broccoli mediu
  • 3 oua
  • 200 ml smantanta
  • 150 g sunca
  • 150 g cascaval
  • sare, piper, vegeta
  • 30 g unt
Mod de preparare:
  • Se curata broccoliul in apa rece. Se desface in buchetele si se fierbe timp de aproximativ 10 minute in apa cu sare. 
  • Se scoate apoi din apa, se strecoara si se lasa la scurs. 
  • Intre timp se bat ouale, se amesteca cu smantana.
  •  Se ia apoi un vas de Jena, se tapeteaza cu unt si apoi se asaza broccoliul racit si scurs de apa   si se condimenteaza.
  • Se pune sunca taiata cubulete apoi cascavalul ras pe razatoarea mare, se toarna deasupra ouale batute cu smantana si se dau la cuptorul incins. 
  • Se scoate cand mancarea e gata rumenita. Se serveste cald.

vineri, 16 martie 2012

100 de meditatii din inchisoare ( 4 )

Meditaţia 4


Atitudinea corectă faţă de sărăcie

Lăcomia noastră, iubirea de bani, ne aduce atât sărăcie cât şi nefericire. Atitudinea corectă a unui bun creştin faţă de un sărac nu este aceea de milă, ci mai repede de invidie sau concurenţă.

Deşi poţi avea mai multă pâine decât fratele tău sarac şi unt şi brânză pe pâine, omul nu va trăi numai cu pâine ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu (Luca 4:4). Săracul are un privilegiu pe care tu nu-l ai. Isus a fost trimis să vestească evanghelia săracilor, numai un sărac poate primi pe deplin mesajul. Bogătaşii aud doar Evanghelia diluată, predicată de pastori care n-au fost înfometaţi sau n-au postit niciodată, care sunt bogaţi sau doresc să fie.

Astfel de pastori nu doresc să-şi piardă contribuabilii bogaţi şi le predică din Evanghelie doar atât cât să nu îi ofenseze. Ei nu le vor spune niciodată enoriaşilor bogaţi că au tot atâtea şanse să ajungă în împărăţia lui Dumnezeu câte are o cămilă să treacă prin urechile acului, cu alte cuvinte, că toată religia lor este zadarnică.

Repet întrebarea pusă le meditaţia precedentă: Oare nu trebuie să-i ajutăm pe săraci? Sigur că trebuie să-i ajutăm, dar cu o conditie: să nu le răpim sărăcia anterioară. Calea de a-i ajuta pe săraci este de a urma exemplul lui Isus şi de a deveni săraci ca şi ei.

Citim în cartea evreilor “Sehem ha tov” cum rabinului Haryim Auerbach de Launtzitz i s-a adresat un cizmar care nu avea lemne să-şi încăşzească încăperea în care stăteau soţia şi copilul lui nou născut. Rabinul l-a trezit imediat pe un alt vecin avut. Bogatul l-a invitat să intre, dar rabinul a preferat să-i vorbească de afară. Era foarte rece şi bogatul a trebuit să stea să tremure afară şi să vorbească mult timp cu rabinul. La sfârşit, rabinul a amintit plângerea cizmarului şi a spus: Acum, că ai simţit tu însuţi ce înseamnă să-ţi fie frig, vei şti ce ai de făcut. Bogatul a dus lemne familiei cizmarului, cărându-le el însuşi, cu o roabă. Cine n-a simţit laţul în jurul gâtului nu poate înţelege situaţia cuiva care este în pericol de moarte.

Nici o avere sau vreun milionar filantrop nu pot înlocui faptele caritabile făcute demult, de către călugării şi călugăriţele cu vocaţia sărăciei. Aceşti oameni, unii dintre ei foşti membri ai claselor avute, au întreţinut săraci în spitale, au făcut cămine pentru bătrâni şi orfelinate. Ei au coborât în realitate şi în duh la nivelul celor pe care s-au străduit să-i ajute, căci, cu adevărat, şi-au iubit semenii ca pe ei înşişi.

Asumându-şi propria sărăcie, ei îi puteau aprecia valoarea. Bătrânii, infirmii şi săracii au fost ajutaţi nu numai cu pâine, ci şi să vadă în sărăcie un privilegiu, iar nu un handicap.

În Statele Unite şi în alte ţări, există foarte multe programe pentru săraci care nu funcţionează. Programul lui Francesco d’Assisi a funcţionat. El a devenit sărac şi i-a determinat pe mulţi bogati să-şi cheltuiască banii, nu prin impozite, greu suportabile, ci dăruind din dragoste.

Sunt diverse modalităţi de a da ajutor. Am citit că locuitorii din coloniile portugheze, când erau bolnavi, treceau pe lângă multe spitale de stat şi mergeau mai departe, oprindu-se la mulţi kilometri distanţă, într-un spital creştin. Când au fost întrebaţi de ce procedează astfel, căci spitalele de stat ofereau dotare şi tratamente ca şi cele creştine, localnicii au răspuns: Da, tratamentul este acelaşi, dar mâinile nu sunt aceleaşi. Numai mâna goală poate să mângâie.

Nu opri pe nenorocitul care stă la poartă! (Proverbe 22:22) De aceea şi Isus, ca să sfinţească norodul cu însuşi sângele Său, a pătimit dincolo de poartă (Evrei 13:12).

Isus dorea să ajungă la Golgota pentru a împlini salvarea omenirii. Dar, în acele zile, fiecare, călăi şi victime, erau opriţi la poartă pentru a răspunde întrebărilor, pentru a-şi arăta actele. Şi eu am văzut că nu este uşor să treci de poarta unei închisori, nici măcar pentru execuţie. Călăul bate la poartă, garda priveşte suspicioasă prin gaura cheii, apoi verifică ordinul. Aşa era şi înainte.

Este scris în Proverbe 22:22: Nu asupri pe nenorocitul care stă la poartă. Cei care-i aparţin lui Isus sunt fericiţi să sufere pentru El. Nu-i opriţi din nou la poartă să-i întrebaţi, să le încetiniţi marşul eroic spre sacrificiul de sine, oferindu-le iertarea sau punându-le cine ştie ce condiţii. Procedând astfel îi faceţi să sufere mai departe pe nenorociţii a căror slavă stă în suferinţa lor pentru Hristos.
Un creştin trebuie să se comporte astfel încât copiii săi să poată spune plini de bucurie, asemenea lui Iacov: Dumnezeul tatălui meu. Iacov avea străbuni cu care se putea mândri. Avraam părăsise leagănul de civilizaţie din cetatea Ur a Caldeii, pentru a trăi ca un străin pe un pământ sterp, tocmai pentru a fi liber să-L adore pe Dumnezeu, pe care-L cunoştea bine. Isaac a fost gata, de copil, să-L preamărească pe Dumnezeu prin moartea sa. Astfel de oameni nu ar trebui să fie lipsiţi de necazurile lor care le asigură gloria veşnică.

Necazul are problemele lui. Adesea eşti copleşit de disperare. Dumnezeu pare să-Şi fi întors faţa de la tine. Dar apoi îţi dai seama că a fost doar un joc cu un copil. Il cauti, Il gasesti din nou, Dumnezeu si cu tine, amandoi radiosi, amandoi plini de bucurie. Exista o invatatura adanca in Talmud: Inainte de a manca si a bea, un om are doua inimi. Simte si propria foame si pe a altuia. Dupa e a mancat si a baut, ramane doar cu o inima, cu gandul doar la confortul personal.


In loc de a-i rapi saracului saracia si nenorocitului necazul, care-i va fi slava viitoare, ai grija ca nu cumva sa fii si tu printre cei cu doua inimi.

~ Richard Wurmbrand ~

Download in versiune audio aici: Resurse crestine

miercuri, 14 martie 2012

100 de meditatii din inchisoare ( 3 )

Meditatia 3


Să respectăm sărăcia

În închisoare am ajuns la cea mai de jos treaptă a sărăciei. Nu mai aveam nimic, ceea ce mă făcea să privesc într-o lumină nouă acest verset: Nu despretui pe sărac pentru că este sărac, şi nu asupri pe nenorocitul care stă la poartă! (Proverbe 22.22)

Nu-i fura săracului unica lui avere, acest giuvaier de preţ care este sărăcia. Francesco d’Assisi vorbea despre sora sărăcie.

Asceţii şi sfinţii din toate timpurile au abandonat bucuriile lumeşti pentru acest prieten de valoare. Moise a preferat viaţa săracă a unui păstor, poziţiei de nepot al faraonului.

Budha a părăsit palatele tatălui său pentru a afla seninătatea, pe care numai sărăcia goală o poate da. Hristos, Domnul cerurilor, a ales naşterea într-un staul şi viaţa de dulgher printre oamenii sărmani, iar moartea şi-a aflat-o printre tâlhari, răstignit pe o cruce. El a spus: Ferice de voi, care sunteţi săraci, pentru că Împărăţia lui Dumnezeu este a voastră! (Luca 6:20).

Cu ce drept pot eu lua sursa binecuvântării unui om? Dacă îi iau sărăcia îi iau Împărăţia Cerurilor. Închipuiţi-vă ce s-ar fi întâmplat, dacă bogatul din pildă (Luca 16: 19-31) ar fi fost ceea ce se numeşte în mod obişnuit “bun la inimă” şi şi-ar fi împărţit cu săracul Lazăr hainele scumpe şi l-ar fi invitat zilnic pe acesta la mesele lui copioase. L-ar fi chemat pe Lazar în iadul viitor.

Sărăcia este o poartă a Împărăţiei Cerurilor.

Urâtul stadiu embrionar în care arătăm ca nişte broaşte şi ca nişte maimuţe este prologul omenirii. Dacă distrugi o omidă pentru că este un vierme respingător, distrugi viitorul fluture. Să-i iei unui om sărăcia înseamnă să-i iei izvorul fericirii veşnice.

Oare nu trebuie să-l ajutăm pe sărac?

Sigur că trebuie să-l ajutăm, dar prin a-i împărtăşi sărăcia, prin a-i demonstra că nu suntem indiferenţi la starea lui înaltă. Maica Tereza din Calcutta a dat în acest sens un exemplu. Împărtăşind experienţa sărăciei, unui sărac i se dă simţul demnităţii în faţa lui Dumnezeu şi a altor oameni, în timp ce, dacă îi arunci câţiva bănuţi, îl jigneşti.

În mod obişnuit, noi confundăm ceea ce este neplăcut cu ceea ce este rău. Sărăcia este neplăcută, dar este o încercare divină a iubirii creştine. Ce fată nu este tentată să admire un tânăr chipeş care-i oferă inele, brăţări, automobile şi castele? Ar alege ea să trăiască alături de acelaşi tânăr într-o cocioabă?

Era uşor pentru Iov să-L iubească pe Dumnezeu având o familie, având vite şi aur. Dar ce fel de dragoste era aceasta? Trebuie să vină o încercare pentru a întări credinţa lui Iov.

Înainte de a fi închis, situaţia mea socială şi materială era foarte confortabilă. În momente de autoanaliză mă întrebam dacă realmente Îl iubeam pe Dumnezeu, sau mai curând multiplele daruri, atât din afara cât şi din interiorul meu, cu care El m-a înzestrat, îmi determinau sentimentul.

Apoi, în singurătate, foame şi frig, chiar fără ghete, puteam într-adevăr să verific dacă Îl iubeam pe Dumnezeu, sau numai ceea ce-mi dăruise. Cât de fericit am fost să descopăr cum îmi curgeau de pe buze imnuri de laudă în aceste împrejurări! Credinţa mea a fost încercată.

Creştinii nu se tem de foame şi nu l-ar lipsi pe sărac de această experienţă. Căci Isus îi spune chiar şi bogatului, care este obişnuit cu icre negre şi alte delicatese: Eu am de mâncat o mâncare pe care voi n-o cunoaşteţi (Ioan 4:32).

Îngerul Rafael i-a spus lui Tobie în cartea apocrifă cu acelaşi nume (12:19): Era ca şi cum mâncam şi beam cu tine. Dar eu mâncam o mâncare nevăzută şi beam o băutură pe care oamenii n-o pot vedea. Hrana îngerilor, pe care şi oamenii o pot împărţi, stă în a-L vedea pe Dumnezeu, în a-L iubi pe El,chiar şi la vreme de necaz şi în a-I împlini voia în totul.

Nu poţi sta în restaurante luxoase, ascultând muzică de jazz, servit de fete pe jumătate goale şi nu poţi să te îmbuibi, participând totodată şi la ospăţul ceresc. Nimeni nu poate avea ambele lumi. Hrana cerească este pentru cei înfometaţi.

Kierkegaard avea dreptate când spunea: A-l reprezenta pe omul care, prin propovăduirea creştinismului, a atins şi s-a bucurat la cel mai înalt grad de toate bunurile şi plăcerile lumeşti, a-l reprezenta pe el ca martor al Adevărului, este la fel de ridicol ca şi atunci când s-ar vorbi despre o fecioară înconjurată de mulţimea copiilor pe care ea i-a născut (Atac contra creştinismului).

După ani de evanghelizare, un pastor ar trebui să fie mai sărac decât înainte de a-şi fi început slujba sa.

Dumnezeul nostru este Cel al porţii înguste şi al urechilor acului.

Dacă din pricina poziţiei tale sociale, nu eşti printre cei înfometaţi, ai un mijloc simplu de corecţie: poţi posti. Dar nu-i fura săracului mana cerească.

Actele voastre, bine intenţionate, de filantropie, pot fi jafuri.

~ Richard Wurmbrand ~

Download in versiune audio aici: Resurse crestine

luni, 12 martie 2012

100 de meditatii din inchisoare ( 2 )

Meditaţia 2


De ce atâta suferinţă?

Citind Biblia din memorie, singur într-o celulă, am fost izbit de câtă suferinţă este în ea străbătută.

Începe cu catastrofa izgonirii omului din rai şi se încheie cu intrarea majorităţii oamenilor în iad.

De ce oare trebuie să sufere până şi sfinţii? De ce există suferinţă până şi în lumea animală şi vegetală? De ce se nasc copiii în suferinţă? Este suferinţa singura metodă pedagogică a lui Dumnezeu?

De ce există răul? De ce au suferit creştinii în închisorile comuniste?

După ce şi-a dedicat patruzeci de ani din viaţa sa slujbei misionare, printre aborigenii australieni, un pastor s-a îmbolnăvit. Pentru că era greu bolnav a trebuit să fie transportat pe nişte drumuri impracticabile, până într-un oraş. De-abia mai respira. În această stare el a cerut familiei să-i cânte şi să-i citească din Biblie. Într-un sfârşit a spus: Încetaţi cu laudele! I-am slujit toată viaţa şi Lui nu-i pasă de mine. A smuls Biblia din mână soţiei şi a aruncat-o într-un tufiş. Nu putea găsi un răspuns la problema suferinţei sale.

Singurul răspuns, care cred că se poate da, este să nu pui nici o întrebare. Când Se afla pe Cruce, Isus L-a întrebat pe Dumnezeu de ce L-a părăsit până şi pe unicul Său Fiu. Întrebarea Lui este urmată doar de un semn de întrebare. Tot ceea ce ni se descoperă este că întrebarea există şi că putem trăi cu ea.

Un suferind a venit odată la un pastor şi i-a pus mai multe întrebări. Pastorul a răspuns: îngenunchează aici în biserică şi cere-I lui Isus răspunsul. Omul a replicat: Chiar credeţi că voi auzi un glas din cer? – Nu, a răspuns pastorul, dar stând tăcut în rugăciune timp de mai multe ore înaintea lui Dumnezeu, îţi dai seama că poţi merge mai departe, fără răspuns la toate problemele tale. Acesta s-ar putea să fi fost răspunsul lui Isus şi te vei linişti. Nu ai nevoie de altceva decât de pacea Lui care depăşeşte orice înţelegere. Nu ai nevoie de pace şi de înţelegere, căci înţelegerea presupune calităţi pe care cei mai mulţi dintre noi nu le avem.

Talmudul (Haghiga) spune că au existat patru oameni care au ajuns până sus de tot: Ben Azai, Ben Zoma, Elişa ben Abuya şi Rabbi Akiva. Ben Azai a văzut slava lui Dumnezeu şi a murit, Ben Zume a văzut-o şi a înnebunit. Elişa ben Abuya şi-a pierdut credinţa. Numai Rabbi Akiva s-a întors nevătămat.

Pavel scrie despre un om care a fost răpit în rai, dar n-a putut comunica nimănui ceea ce a trăit, căci cuvintele pe care le auzise acolo nu pot fi redate. ( 2 Corinteni 12:2-4)

O legendă spune că Moise a stat odată în meditaţie lângă o fântână. Un drumeţ s-a oprit să bea din fântână şi, când s-a aplecat, i-a căzut punga de la cingătoare. Omul a plecat. La scurt timp un alt om a trecut pe lângă fântână, a văzut punga şi a luat-o. Puţin mai târziu, un al treilea s-a oprit să-şi potolească setea şi s-a culcat apoi la umbra fântânii. Între timp, primul a descoperit că-i lipsea punga şi, dându-şi seama că nu putuse să o piardă decât la fântână, s-a întors, l-a trezit pe cel ce dormea acolo (care desigur, nu ştia nimic), şi i-a cerut să-i înapoieze banii. Între cei doi a urmat o discuţie, apoi s-au înfuriat şi primul l-a omorât pe celălalt. Martor la acestea, Moise i-a spus lui Dumnezeu: vezi, de aceea nu cred oamenii în Tine. E prea multă nedreptate şi rău în lume. De ce a trebuit ca primul trecător să-şi piardă punga şi să devină apoi un ucigaş? De ce a trebuit ca cel de-al doilea să găsească punga cu banii, pentru care nu muncise? Al treilea era complet nevinovat. De ce a fost omorât?

Dumnezeu a răspuns: Îţi explic doar o dată… Primul trecător era fiul unui hoţ. Punga conţinea banii furaţi de tatăl celui de-al doilea trecător care, găsind punga, n-a luat decât ceea ce i se cuvenea.

Al treilea era un ucigaş a cărui crimă nu avea să fie descoperită niciodată şi care a primit de la primul pedeapsa pe care o merita. Pe viitor să crezi că există un sens şi o dreptate în tot ce se întâmplă, chiar atunci când tu nu le înţelegi.

Credinţa în Dumnezeu este unicul răspuns la taina răului.


~ Richard Wurmbrand ~

Download in versiune audio aici: Resurse crestine

sâmbătă, 10 martie 2012

100 de meditatii din inchisoare ( 1 )

Meditaţia 1

Taina jertfei lui Isus

Presupuneţi că aţi trăi acum 2000 de ani în Palestina, că aţi fi păcătoşi, apăsaţi de vinovăţie, şi că Isus v-ar spune: Păcatul vostru este greu şi meritaţi pedeapsa. Plata păcatului este moartea. Dar mâine Eu voi fi biciuit şi încoronat cu o coroană de spini pentru voi. Vă invit să priviţi când vor bate cuie în mâinile şi în picioarele Mele şi Mă vor ţintui pe cruce. Voi striga în chinuri şi voi împărtăşi suferinţa sfintei Mele mame a cărei inimă va fi străpunsă de milă pentru mine, ca de o sabie. Veţi fi acolo şi-mi veţi auzi strigătele. Şi când voi fi murit, veţi şti că păcatele voastre sunt iertate pentru totdeauna, că Eu am fost în locul vostru ţapul ispăşitor. Astfel vor fi mântuiţi oamenii. Acceptaţi să sufăr pentru păcatele voastre sau preferaţi să vă suportaţi singuri pedeapsa?

Ce aţi răspunde?
Cred că aceasta este problema care ar trebui pusă în faţa unui suflet ce caută mântuirea. Cu o mie cinci sute de ani înainte de istorica naştere a lui Isus, Biblia spune: Astăzi Te-am născut (Ps 2:7). Tot Ea spune penitentului, la 2000 de ani după Golgota: Astăzi mor pentru tine. Viaţa şi moartea lui Isus sunt în afara Timpului şi Spaţiului.

Voi o acceptaţi? De multe ori, în închisorile comuniste am văzut cum un pastor era bătut la sânge în locul altui prizonier. Gardianul pronunţa numele unuia care era pedepsit să primească bătaie şi pastorul răspundea simplu: eu sunt. La Auschwitz, Maximilian Kolbe, care era preot, s-a oferit să moară în locul unui polonez condamnat la moarte de către nazişti. Polonezul era tatăl al mai multor copii. Comandantul lagărului a acceptat substituirea şi polonezul a scăpat. Kolbe a murit prin asfixiere. Dacă aţi fi fost în locul acelui polonez, aţi fi acceptat jertfa lui Kolbe?

Am locuit mulţi ani într-o celulă subterană izolată, în afara timpului, ceva asemănător cu imponderabilitatea în care trăiesc astronauţii. Aşa cum ei nu pot face diferenţa între greu şi uşor, tot astfel eu nu făceam distincţie între trecut, prezent şi viitor. În celula mea din închisoare simţeam prezenţa lui Isus. Viaţa Lui nu aparţinea trecutului, nici nu era o succesiune de evenimente. El mi-a pus în faţă problema pe care am pus-o şi eu în faţa cititorilor mei. Isus mi-a spus: Eşti păcătos şi eşti condamnat la pedeapsă veşnică pentru rătăcirile tale, dar eu sunt gata să te salvez. Pentru păcatele tale Eu voi fi lepădat, biciuit, scuipat, încoronat cu o cunună de spini, voi îndura chinurile răstignirii şi durerea de a-Mi vedea sfânta mamă cu inima zdrobită la piciorul crucii. Sângele Meu te va curăţa de toate păcatele.
Trebuie să hotărăsc dacă accept sau nu jertfa Fiului nevinovat al lui Dumnezeu pentru păcatele mele. Am crezut că “a accepta” ar fi dovada celei mai mari slăbiciuni şi am refuzat categoric această propunere. Isus a fost recunoscător pentru refuzul meu.

Apoi a venit întrebarea reală, lucru pe care El îl avusese în minte încă de la început: Ce-ar fi dacă ţi-aş integra fiinţa într-a Mea, dacă ai deveni o parte a trupului Meu, dacă te-ai nega ca fiinţă independentă şi aş trăi în tine de acum înainte şi ai fi răstignit cu Mine (Galateni 2:20), îngropat cu Mine (Romani 6:4) şi ai împărţi cu Mine suferinţele Mele?

Ce-ar fi dacă, în timp ce în biserică lumea se bucură în siguranţă în braţele Mele, tu ai fi ca un braţ al Meu ţintuit împreună cu Mine pe cruce dar împărtăşind, în acelaşi timp, slava Mea. Vrei să devii colaboratorul Meu pentru salvarea omenirii, alinarea suferinţelor ei, împlinind ce lipseşte suferinţelor Mele? (Coloseni 1:24) Prezenţa Mea în tine, rănile suferinţelor Mele vor aduce roade reale în sufletul tău. Am acceptat această propunere.

Creştinii sunt făcuţi să aibă aceeaşi vocaţie cu a Împăratului lor, aceea de purtători ai Crucii. Această conştiinţă, a unei chemări înalte şi a părtăşiei cu Isus, este cea care aduce bucurie în încercări, care-i face pe creştini să intre în închisori pentru credinţa lor, cu bucuria unui mire ce intră în odaia de nuntă.

Când George Vius, Secretar General al Uniunii Baptiste din URSS, a fost condamnat pentru credinţa lui, credincioşii prezenţi în sală l-au acoperit cu flori, iar fetiţa lui, căţărată pe un scaun, a spus în faţa judecătorilor comunişti: Tată, cu Hristos eşti liber în închisoare, iar liberatea fără El este închisoare. Credincioşii care Îl aşteptau afară l-au primit cu un imn creştin.

Ruda unui prizonier creştin din China Roşie i-a spus cuiva, căruia îi împărtăşea grijile: Nu trebuie să ne compătimeşti căci, dacă el nu s-ar afla în acest lagăr de muncă, ar mai putea cei de acolo să audă Evanghelia Domnului Isus?

În acelaşi spirit ar trebui să primim şi noi crucea sărăciei, a discriminării rasiale, a trădărilor, a infidelităţii conjugale, a răzvrătirii copiilor şi tot felul de alte necazuri ale vieţii.

O persoană care acceptă, pentru sine, moartea lui Hristos şi care cântă “aleluia” nevinovatului Fiu al lui Dumnezeu, care primeşte pedeapsa ce i se cuvine ei însăşi, o astfel de persoană ar trebui, deci, pedepsită mai sever decât înainte.

Evanghelia este privilegiul de a deveni un membru al Trupului lui Hristos, părtaş al suferinţei, al morţii în chinuri împreună cu El.

Pentru că sacrificiul cere convertire, chemările evangheliştilor se numesc “chemare la Altar”. Orice fiinţă care era pusă pe altar în Ierusalim (miei, berbeci, porumbei) murea. Cineva murea pentru tine. De data asta, însă, nu este pus pe altar un animal, ci însuşi Fiul lui Dumnezeu. El a hotărât-o şi, orice ai face, nu-L poţi determina să Se răzgândească. Poţi doar să-I ceri privilegiul de a fi învrednicit să te sacrifici pe viitor pentru slava lui Dumnezeu şi pentru binele semenilor. În schimb, vei primi dreptul să mori faţă de păcat, de lume şi de legile ei.

Realitatea unei convertiri stă în unirea cu El. Este ruşinos şi dezgustător să accepţi altfel moartea Lui.

~ Richard Wurmbrand ~


Download in versiune audio aici: Resurse crestine