Ingrijorari

STII CARE ESTE VALOAREA TA?

100 de meditatii din inchisoare ( 22 )

Cuvinte care lipsesc din Biblie

În timp ce eram deţinut, nu aveam nimic şi mi-am dat seama atunci de importanţa faptului că în Vechiul Testament ebraic verbul “a avea” nu se întâlneşte niciodată. El ne există în limba ebraică şi nici măcar în ebraica modernă. A fi lipsit chiar şi de cuvântul “a avea” este culmea abandonării a tot ce ai.

Este un păcat să ai. La primii creştini toţi cei ce aveau ogoare şi case, le vindeau , aduceau preţul lucrurilor vândute şi-l puneau la picioarele apostolilor (Fapte 4:34-35). Ei erau iudei şi au descoperit, graţie lui Isus, ce a fost revelat prin geniul limbii lor: nu este bine pentru oameni să aibă, să posede. Un copil al lui Dumnezeu poate doar să administreze lucrurile care, de fapt, aparţin Creatorului.

În greacă cuvântul echo este folosit pentru a avea, dar are mai multe alte înţelesuri: a fi capabil, a fi dotat cu, a putea, a număra, a face etc. Ideea de a avea este o noţiune falsă. M-am născut fără consimţământul meu, nu am ales timpul sau locul, forma trupului meu saucaracterul moştenit. Viaţa mea s-a dezvoltat în împrejurări care nu au fost deloc în planurile mele. Eu nu am viaţa mea. Ea provine, conform unor legi stabilite, nu de mine. Şi nici nu posed eu ceea ce ţine de viaţă.

Renumitul tenor Caruso a fost obligat să cânte pe scenă în ziua morţii mamei sale, pentru a nu dezamăgi miile de admiratori care veniseră special să-l aculte. După spectacol a exclamat: la început am crezut că am o voce; acum îmi dau seama că această voce mă are pe mine.
Ghiar bucuriile şi supărările sunt date sau luate de alţii şi, în ultimă analiză, de Fiinţa unică.

Nu numai la forma de infinitiv lipseşte a avea din vocabularul ebraic, dar chiar şi cazul genitiv (al posesiei), este rar folosit. În ebraică nu se spune în mod obişnuit casa omului, căci nimeni nu poate avea una.În ebraica vorbită genitivul este înlocuit de aşa numitul “caz de costruit” care constă în scurtarea cuvântului pentru lucrul posedat. Astfel, orice persoană sau obiect redu8s la a fi o posesie îşi pierde din valoare.

În rugăciunea Domnului Isus, cuvântul Eu lipseşte cu desăvârşire, deşi este unul din cele mai folosite cuvinte în rugăciunile oamenilor.

Există un lucru mai rău decât rugăciunea în faţa unui idol: să te rogi şi să te închini în faţa propriei imagini. Creştinii n-ar trebui să fie fixaţi pe Eu, ci pe Dumnezeu. Eul ar trebui să dispară complet din rugăciune şi de asemenea amintirea identităţii persoanei care se roagă. Adevărata rugăciune este o revărsare de dragoste pură pentru binele întregului şi pentru ca totul să fie după voia Domnului.

Alt cuvânt care este complet absent din Biblie este cuvântul istorie. Istoria este amintirea evenimentelor după cum s-au succedat în timp. În istorie un eveniment este presupus a fi efectul celui precedent, care este deci cauza lui. Toate acestea sunt o iluzie. Ceea ce văd la cinema este tot o succesiune de evenimente, dar cel ce proiectează poate rula pelicula înapoi, prezentând evenimentele într-o altă înşiruire, sau filmul ar putea fi mixat pentru a arăta evenimentele în altă ordine. Totul este predeterminat de Dumnezeu.

Pana cu care Dumnezeu a scris tot ce se va întâmpla până la sfârşitul lumii s-a uscat de mult şi nu va fi din nou înmuiată în cerneală pentru a scrie o nouă versiune.

~ Richard Wurmbrand ~

Download in versiune audio aici: Resurse crestine

Patania magarului batran

       Intr-o buna zi, magarul unui taran cazu intr-o fantana. Nefericitul animal se puse pe zbierat, ore intregi, in timp ce taranul cauta sa vada ce e de facut. Pana la urma, taranul hotari ca magarul si- asa era batran, iar ca fantana, oricum secata, tot trebuia sa fie acoperita odata si-odata.
El a ajuns la concluzia ca nu mai merita osteneala de a-l scoate pe magar din adancul fantanei...
      Asa ca taranul isi chema vecinii, ca sa-i dea o mana de ajutor. Fiecare dintre ei apuca cate o lopata si incepu sa arunce de zor pamant inauntrul fantanei. Magarul pricepu de indata ce i se pregatea si se puse si mai abitir pe zbierat.
      Dar, spre mirarea tuturor, dupa citeva lopeti bune de pamant, magarul se potoli si tacu. Taranul privi in adincul fantanei si ramase uluit de ce vazu. Cu fiecare lopata de pamant, magarul cel batran facea ceva neasteptat: se scutura de pamant si pasea deasupra lui. In curand, toata lumea fu martora cu surprindere cum magarul, ajuns pana la gura fantanei, sari peste ghizduri si iesi frematind... 

...Viata va arunca poate si peste tine cu pamint si cu tot felul de greutati... Insa, secretul pentru a iesi din fantana este sa te scuturi de acest pamant si sa-l folosesti pentru a urca un pas mai sus. Fiecare din greutatile noastre este o ocazie pentru un pas inainte. Putem iesi din adancurile cele mai profunde daca nu ne dam batuti. Foloseste pamantul pe care ti-l arunca peste tine ca sa mergi inainte.

Aminteste-ti de cele 5 reguli pentru a fi fericit:
1) Curata-ti inima de ura, frica, egoism;
2) Scuteste-ti mintea de preocupari inutile;
3) Simplifica-ti viata si fa-o mai frumoasa;
4) Daruieste mai mult si asteapta mai putin;
5) Iubeste mai mult si ... scutura-te de pamant, pentru ca in viata asta, tu trebuie sa fii solutia, nu problema.

~ mail ~

Tamplarul...

Doi fraţi care trăiau în gospodării alăturate au avut un conflict. A început cu o mică neînţelegere şi a luat amploare până când s-a produs dezbinare între cei doi. Totul a culminat cu un schimb de cuvinte dure, urmate de săptămâni de linişte.

Într-o dimineaţă, cineva a bătut la uşa fratelui mai mare. Când a deschis uşa a văzut un bărbat cu unelte de tâmplărie.
"Caut de lucru pentru câteva zile, a zis străinul. Poate aveţi nevoie de mici reparaţii aici, în gospodărie, eu v-aş putea ajuta".
"Da, a zis fratele mai mare. Am ceva de lucru pentru dumneata. Vezi acolo, pe partea cealaltă a râului, locuieşte vecinul meu. Mă rog, de fapt este fratele meu mai mic. Vreau să construiesc un gard de doi metri înălţime, nu vreau să-l mai văd.
Eu plec la câmp, la treburile mele, dar aş vrea ca până mă întorc diseară, dacă se poate, să fie gata".

Tâmplarul a muncit mult, măsurând, tăind, bătând cuie. Aproape de asfinţit, când s-a întors de la câmp fratele mai mare, tâmplarul tocmai terminase treaba. Uimit de ceea ce vede, fermierul a făcut ochii mari şi a rămas cu gura căscată.

Nu era deloc un gard de doi metri. În locul lui era un pod care lega cele două gospodării peste râu.

Tocmai în acel moment vecinul lui, fratele cel mic, venea dinspre casa lui şi, copleşit de ceea ce vedea, şi-a îmbrăţişat fratele mai mare şi i-a spus:
"Eşti un om deosebit, să te gândeşti tu să construieşti un pod aşa de frumos după tot ce ţi-am spus şi ţi-am făcut!
Iartă-mă, frate!"
Şi s-au iertat.

Tâmplarul, văzându-şi treaba terminată, începu să-şi adune uneltele ca să plece într- ale sale.
"Aşteaptă, stai, i-a zis fratele cel mare. Mai stai câteva zile. Am mult de lucru pentru dumneata".
"Mi-ar plăcea să mai rămân, a spus tâmplarul, dar mai am multe poduri de construit."

"OAMENII CONSTRUIESC PREA MULTE ZIDURI SI PREA PUTINE PODURI " 

 (Isaac Newton).

~mail~

Castelul Vietii Tale

A fost odata un Senior care hotarase sa faca o excursie prin Europa.
Ajungand in Marea Britanie, din aeroport a cumparat un ghid de calatorie ce cuprindea castelele ce pot fi vizitate in M. Britanie, In el fiind mentionate zilele si orele de vizita, uneori acestea fiind foarte limitate. Pe una dintre paginile ghidului, Seniorul a vazut o oferta speciala "Castelul Vietii Tale." Din fotografiile prezentate, castelul nu este mai bun sau mai rau ca altele... Ghidul mai indica ca, din motive care vor fi anuntate mai tarziu, pentru vizitarea castelului nu se percepe taxa la intrare, ci la iesire, iar coordonarea zilei si orei vizitei, urmeaza a se face individual, la numarul de telefon indicat. 
Intrigat de oferta neobisnuita, domnul de cum ajunge la hotel, formeaza numarul de telefon si se intelege cu proprietarul despre data calatoriei.
Totul in lume decurge dupa anumite legi, era inscriptionat la intrarea in castel, iar la usa domnul a fost intampinat cu foarte multa amabilitate de catre un om imbracat intr-o fusta tipic scotiana, in carouri.
- Ceilalti vizitatori au intrat deja? se intereseaza turistul.
- Ceilalti vizitatori??? se mira omul. Nu, numai e nimeni, vizitele in Castelul nostru se efectueaza individual si nici serviciile unui ghid nu oferim.
Nespunand nimic cu referire la programul de lucru, el a inceput a-i povesti turistului istoria castelului si a facut o trecere in revista a tuturor lucrurilor notabile ce pot fi admirate acolo: tablourile de pe pereti, sala cu modele de armuri de langa intrare, armele militare din camera sub scari, catacombele si camera de tortura din temnita. Cand a terminat povestirea, el i-a inmanat vizitatorului o lingura si a cerut ca pe parcursul intregii calatorii sa tina lingura cu partea concava in sus.
- Si asta de ce? a intrebat el nedumerit.
- Astea sunt regulile noastre. Noi nu percepem o taxa de intrare, iar costul excursiei il stabilim in felul urmator: fiecarui vizitator ii dam o lingura, umpluta cu nisip fin, in acesta fiind exact o suta de grame de nisip, iar fiecare care intra pe tot parcursul vizitei trebuie sa poarte aceasta lingura cu el. Dupa terminarea calatoriei, masuram nisipul ramas in lingura, iar pentru fiecare gram lipsa se achita o Lira sterlina ...
- Si daca nu vars nici un gram?
- Oh, in acest caz, vizita este gratuita.
Vizitatorul a fost surprins si amuzat de o astfel de conditie. Gazda primitoare a umplut lingura cu nisip si excursia Seniorului a inceput.
Increzator in puterea mainilor sale, el a inceput sa urce incet treptele, neluandu-si privirea de la lingura. In partea de sus, langa galeria de tablouri, el a decis sa nu mearga, pentru ca vantul sufla puternic si ar putea varsa nisipul. Se coboara sub scari pentru a ajunge la sala cu arme militare, insa stand sub scara, isi da seama ca, pentru a ajunge in acea sala, trebuie sa sara peste o balustrada. Lucru care nu iar fi pus viata in pericol, dar care la sigur avea sa duca la varsarea nisipului din lingura, asa ca, se limiteaza sa examineze camera de la distanta. Pentru acelasi motiv, Seniorul nu s-a coborat in temnita, deoarece trebuia sa coboare pe niste scari foarte abrupte. Foarte multumit de faptul ca a pastrat continutul din lingura intact, a inceput sa se indrepte spre locul de unde si-a
inceput turul. Acolo era asteptat de persoana in fusta scotiana, cu o balanta in mana. Seniorul a golit continutul din lingura in balanta si a asteptat nerabdator rezultatul.
- Surprinzator, ati pierdut doar jumatate de gram, ceea ce inseamna ca, nu trebuie sa platiti nimic pentru vizita efectuata, spune proprietarul. 
- Multumesc.
- Ti-a placut vizita? - intreba la sfarsit omul in fusta.
Turistul, dupa un moment de ezitare, decide sa fie sincer.
- De fapt, nu prea. Tot timpul m-am gandit la nisip si nu am reusit sa examinez ceea ce era in jurul meu.
- Foarte regretabil!!... Stii, voi face o exceptie pentru tine. Din nou, voi umple lingura ta, pentru ca astea sunt regulile, dar de data asta uita de nisip, chiar daca il versi pe tot, nu vei plati nimic pentru vizita. Unica conditie e ca trebuie sa reusiti in 12 minute, deoarece dupa asta trebuie sa vina alt vizitator.
Fara a risipi nici un moment, domnul a luat lingura si a fugit spre sala de langa antreu, pentru a arunca o privire rapida la exponatele de armura. Dupa asta repede a coborat pe scari in temnita, nisipul deja il varsase tot, dar asta nu mai conta. Acolo el nu a petrecut nici un minut, pentru ca timpul se scurgea destul de repede. Repede incepe sa alerge spre camera de sub scari, unde erau depozitate armele, dar aruncand o privire la ceas, si-a dat seama ca au trecut deja unsprezece minute. Timp pentru a vizita camera cu arme nu mai avea, de aceea se hotaraste sa plece spre iesire, unde era asteptat de proprietar.
- Vad ca nu aveti nimic in lingura, lucru ce ma face sa cred ca, nefiind obligat sa aveti grija nisipului, de data asta excursia v-a placut.
Vizitatorul nu a raspuns imediat.
- De fapt, nu - a spus el in cele din urma - Ma gandeam cum sa nu intarzii, chiar daca am varsat tot nisipul, nu am avut nici o placere.
Omul in fusta isi aprinde pipa si spune:
- Exista oameni care trec prin "Castelul Vietii" lor, incercand sa nu plateasca pentru nimic, si nu se pot bucura de aceasta calatorie. Mai sunt si altii, care intotdeauna sunt grabiti, pierd repede totul si nu pot obtine placere. Putini inteleg stiinta vietii. Ei descopera fiecare ungher si se bucura de fiecare moment. Ei stiu ca trebuie sa plateasca pentru tot, dar inteleg ca in viata sunt lucruri pentru care merita sa platesti.

~mail~

Urmeaza pe Hristos

De acolo, Isus a mers mai departe si a vazut pe un om, numit Matei, sezand la vama. Si i-a zis: "Vino dupa Mine." Omul acela s-a sculat si a mers dupa El. 

(Matei 9:9)

      

      Mantuitorul ne cheama si pe noi cu aceste cuvinte: "Vino dupa Mine!" Ne gaseste, oriunde am fi, glasul Lui rasuna pana in strafundul constiintei noastre. Nu ne ramane decat sa raspundem la aceasta chemare, sa ne ridicam si sa-L urmam. Hristos ne spune: "Vino dupa Mine!" pe ingusta cale a smereniei si deseori pe aceea a unor grele indatoriri. Ridicat-te si raspunde la chemarea dumnezeiescului glas si la glasul propriei tale constiinte, pentru a te consacra unui scop sfant; cauta sa atingi acest scop, urmeaza-L pe Domnul!

      Mergi fara dai uitarii munca zilnica, urmeaza-L pe Domnul cu supunere, smerenie si dragoste, cu iubire pentru aproapele tau si cu hotararea de a-i sluji; mergi ferm, fara sate clatini, cu uitare de sine, daruieste-te intru totul dumnezeiestii chemari. Nu te opri, nu privi in urma, "Nu te teme nicidecum de ce ai sa suferi."(Apocalipsa 2:10). Sa nu te tulbure nici lupta, nici obstacolele, nimeni sa nu te impiedice, mergi mana-n mana cu cei dispretuiti si umiliti, inainteaza cu pasi siguri, raspandind in jurul tau nemuritoarea samanta a binelui, care se va coac la timpul sau si ii vei culege roadele in vsnicie. Urmeaza-L doar pe El, "Sa ne uitam tinta la Capetenia si Desavarsirea credintei noastre, adica la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusa inainte, a suferit crucea, a dispretuit rusinea, si sade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu."(Evrei 12:2)

~ Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu ~

Sufletul care canta

"Cantati Domnului, care imparateste in Sion, vestiti printre popoare ispravile Lui!" 

( Psalmul 9:11)

"Iata ca robii Mei vor canta de vesela ce la va fi inima..." ( Isaia 65:14a)

          Undeva intr-un vechi castel, spune o legenda de demult, statea atarnat intr-un cui, pe perete, un instrument muzical prafuit, uitat de lume, de nu se mai stia de cand. Nimeni nu se pricepea sa cante cu el, desi incercasera multi, fara sa izbuteasca sa scoata un sunet! 

          S-a intamplat odata ca un calator sa ajunga la castel si, vazand acel instrument atarnat in cui, l-a luat, l-a sters cu grija de praf, incercand sa-i acordeze strunele, care au prins glas din nou, sub degetele strainului, dupa ce tacusera amar de ani, scotand sunete minunate care patrundeau in adancul sufletului. Strainul era de fapt stapanul castelului, care se intorsese acasa dupa o lunga absenta.

         Cum trebuie inteles talcul acestei legende? Sufletul omului este asemenea acelei harpe. El ramane "dezacordat", prafuit, mut, atata timp cat nu se atinge de el mana Creatorului. Primeste-L la tine, iar El iti va curata cu mana iubitoare strunele sufletului de rugina pacatului, va drege tot ce a fost "dezacordat"in inima ta. Sunetele altadata false, stridente, se vor uni atunci intr-o singura, minunata armonie, iar din sufletul tau primenit va rasuna mereu cantec de bucurie, de biruinta, de lauda.

~ Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu ~

Eu cine sunt?

"Sa nu ne mai judecam, dar, unii pe altii. Ci mai bine judecati sa nu faceti nimic care sa fie pentru fratele vostru o piatra de poticnire sau un prilej de pacatuire."

( Romani 14:13)

           In loc sa cautam mereu greseli si lipsuri la apropriatii nostri, gasindu-ne chiar o placere din a le judeca faptele si intentiile, mai bine ar fi sa ne gandim ce facem noi insine si sa ne straduim sa evitam tot ceea ce ar putea deveni o ispita pentru fratii nostri. Tratam cu mare superficialitate propriile noastre cusururi, uitand ca prin comportamentul nostru nechibzuit nu numai ca ii ducem in ispita pe fratii nostri mai mici, ci gresim impotriva legii careia suntem chemati sa slujim, atunci cand nu indeplinim in fapt acele regului pe care cautam sa le impunem.

          Suntem neobositi atunci cand ne osandim aproapele, dar foarte binevoitori fata de noi insine. Sa ne intoarcem privirea spre noi, sa ne judecam fara mila si atunci vom fi "feriti de orice rau"(1 Tesaloniceni 5:22). Astfel, fara vorbe mari, dar prin propriul nostru exemplu, am putea sa-i aducem la Domnul pe fratii nostri cazuti. Atunci viata noastra va fi ca o predica vie, mai de folos aproapelui decat o dojana sau o povata.

         Recunoscandu-ne viciile si scaderile, "ii vom socoti pe altii mai de cinste decat pe noi insine" (Filipeni 2:3) si ni se va da harul fagaduit de Dumnezeu: "Dumnezeu le sta impotrivaa celor mandri, dar celor smeriti le da har"(Iacov 4:6)

~ Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu ~

Cererile noastre

"Doamne", I-au zis ei, "da-ne totdeauna aceasta paine."

 ( Ioan 6:34 )

         Aceasta a fost o adevarata rugaciune. Una de care avem nevoie in fiecare zi. Dar cei ce se rugasera asa Mantuitorului nu-si dadeau seama ce cer.

         Asa ni se intampla adesea si noua. Cele pe care ni le dorim si le cerem, de cele mai multe ori, prin vointa Domnului, nu ne sunt date. Poate ca El ne pregateste un dar duhovnicesc bogat, iar noi tanjim dupa bunuri pamantesti, materiale. Dim mila lui Dumnezeu avem un mijlocitor, Duhul Sfant, Care ne "preia" si transmite cererile, iar atunci cand acestea sunt nepotrivite, irationale, nu primim ceea ce am cerut in rugaciunile noastre, ci uneori ni se da ceva mai bun.

         Avraam a cautat toata viata un pamant la care nu a ajuns niciodata. A primit in schimb ceva mult mai bun: sporirea credintei, iar cugetele si nazuintele lui au inceput sa se indrepte spre comori duhovnicesti, singurele adevarate.

          Asa ni se intampla si noua. De multe ori nu primim ceea ce cerem Domnului si ramanem dezamagiti in visele noastre. In schimb, ni se da cu prisosinta harul pe care nu l-am avut si poate nu ne-am gandit sa-l avem niciodata. Inaintand pe spinoasa cale a vietii, alergam uneori dupa naluca unei fericiri irealizabile, dar Domnul ne poarta, pas cu pas, pe trepte nevazute, spre unica, adevarata fericire vesnica.

~ Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu ~

Raspunderea

" Dar cine n-a stiut-o, si a facut lucruri vrednice de lovituri, va fi batut cu putine lovituri. Cui i s-a dat mult, i se va cere mult; si cui i s-a incredintat mult, i se va cere mai mult.. " ( Luca 12:48 )

       Ar trebuie sa patrundem mai adanc sensul acestor cuvinte. Asupra noastra apasa o grea responsabilitate precum "talantul" pe care ni l-a incredintat Dumnezeu. Fie ca este vorba de o avere pamanteasca - bani, putere, sanatate, indemanari, fie de una spirituala - unuia mai mult, altuia mai putin -, toate ii sunt incredintate omului doar pentru un timp si pentru a pune in practica ceea ce i s-a dat, in folosul aproapelui si spre slava lui Dumnezeu.

       Ni se va cere o riguroasa " dare de seama " si numai atunci ne vom invrednici de laudele Domnului, ca niste robi destoinici, daca vom pune in lucrare ceea ce am primit si cand fiecare particica de lucru primit de la Dumnezeu ii va putea fi de folos aproapelui nostru, noua neramanandu-ne nimic din ceea ce aparent ne apartinuse.

~ Fiecare zi, un dar de la Dumnezeu ~

Sa nu ne pierdem ravna

" Sa nu slabim dar in a face binele...

catre toti, dar mai ales catre cei de o credinta cu noi. "

 (Galateni 6:9-10)

      Nu intotdeauna ni se intampla sa terminam cu bine un lucru bun pe care ni l-am propus; de multe ori apar piedici pe care trebuie sa le inlaturam luptand, alteori se ivesc oameni si imprejurari care ne stau impotriva. Atunci ne demoralizam, incepem sa credem ca nu mai avem forta sa continuam lupta, suntem gata sa renuntam la lucrul inceput.

      Un crestin adevarat nu poate cadea in delasare; el stie ca Domnul ii binecuvanteaza intentiile, daca sunt vrednice de luat in seama si, incredintandu-se in mainile lui Dumnezeu, merge mai departe, fara a-si cruta eforturile, cu uitare de sine, suportand fara cracnire greutatile. Neurmarind nimic altceva decat scopul propus, asculta numai de glasul lui Dumnezeu, Care ii repeta ori de cate ori are un esec: "Sa nu se tulbure inima voastra; credeti in Dumnezeu, si in Mine credeti" (Ioan 14:1). Aceste cuvinte il vor face sa mearga mai departe.

~ Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu ~

Pretul faptelor noastre

"Asa si voi, cand veti face toate cele poruncite voua, ziceti: Slugi netrebnice suntem, am facut ceea ce eram datori sa facem. "

(Luca 17:10)

       Nimeni nu se mira atunci cand cei aflati intr-o slujba, de pilda pe timp de razboi, isi fac datoria cu abnegatie, cu uitare de sine, cautand sa execute intocmai ordinul comandantului. Toate acestea sunt considerate firesti si nimeni nu se asteapta sa fie recompensat daca a executat ordinul. 

       Noi insa inclinam sa ne revendicam merite atunci cand ajungem sa ralizam ceva, uitand ca nu suntem decat modestii invatacei ai dumnezeiescului nostru Invatator, Caruia datoram totul, fiindca cu ceea ce avem noi insine nu putem face nimic, ci pe toate le facem numai prin puterea Lui.

      Sa nu uitam niciodata ca de fapt nu suntem nimic, ca tot ceea ce facem nu are nici o valoare, fata de ceea ce primim in fiecare zi de la Dumnezeu. Cine ar cuteza sa spuna cu sinceritate ca a facut tot ce i s-a poruncit sa faca? Dar, chiar daca ar fi asa, sa nu uitam ca nu suntem decat slugi care trebuie sa faca tot ce le impune datoria.

~ Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu ~

Noah and the Whale, "Give a Little Love"

100 de meditatii din inchisoare ( 20 )

Exagerări în Biblie

S-au scris multe de către credincioşi în privinţa acurateţii Bibliei, dar rareori sunt amintite exagerările ei evidente.

Toţi prorocii mărturisesc despre El, afirmă Petru (Fapte 10:43). Dar au fost proroci evrei ca Obadia sau Amos care nici măcar nu-L menţionează pe Mesia.

Femeia samariteancă, cea care L-a întâlnit pe Isus, a spus oamenilor: "Veniţi de vedeţi un om care mi-a spus tot ce am făcut. "(Ioan 4:29). Acest lucru cu siguranţă nu poate fi exact. Ar fi fost nevoie de ani pentru a-i arăta cuiva fiecare faptă a sa. Isus i-a arătat numai că ştia de totala ei decădere morală.

Criticii vor spune că astfel de afirmaţii sunt pertinente pentru a îndreptăţi pe cineva să pună Biblia la îndoială. Dar cei ce cunosc inima omenească învaţă din asemenea din asemenea afirmaţii despre impactul avut de Isus asupra contemporanilor Săi.

În timpul celui de-al doilea război modial, soţia mea s-a dus la Budapesta în nişte împrejurări deosebit de periculoase, pentru a aduce uşurare creştinilor suferinzi de acolo. Mult timp nu am avut veşti de la ea. În acest interval, n-am fost capabil să citesc ceva fără să-i văd chipul pe paginile oricărei cărţi sau ziar pe care le-am deschis. Aş putea spune ca Petru, contrar experienţei altora: Toate cărţile şi revistele conţin doar imaginea Sabinei.

Pentru o vreme, după discuţia cu Isus, femeia samariteancă a fost obsedată de amintrirea tuturor greşelilor ei şi într-o asemenea stare de conştiinţă, se poate să fiu spus într-adevăr: Mi-a spus tot ce am făcut.

Lui Petru, care L-a văzut pe Domnul înviat, el care era plin de experienţa sa cu Mesia, se poate să i se fi părut că toţi profeţii vorbiseră numai despre Hristos. Exact în timp ce Petru vorbea astfel, ceea ce în mod normal ar putea fi considerat drept o exagerare, Duhul Sfânt S-a coborât asupra lor.

Mulţi predicatori şi scriitori creştini insistă prea mult asupra acurateţii Bibliei. Duhul Sfânt nu Se pogoară asupra acelora care ascultă de ei, căci Isus nu este cu totul al lor. Inima le este ocupată cu tot felul de gânduri şi sunt copleşiţi de atâtea probleme încât pentru Domnul Isus abia dacă mai rămâne loc.

Şi apostolul Pavel exagerează când spune că toţi cei ce locuiau în Asia, (…) au auzit Cuvântul Domnului (Fapte 19:10). Dar Pavel nu a mers niciodată mai departe de Asia Mică. Persia, Asia Rusă şi China îi erau necunoscute. Afirmaţia lui Pavel arată cu ce era ocupată mintea lui: nu cu averea, faima ori plăcerea, ci cu un vis atât de viu simţit, încât părea real. El dorea Asia la picioarele lui Isus.

Astfel de vise sunt adevărate. O simplă descriere a faptelor este o plictiseală neinspirată. Adevărul lui Dumnezeu are aripi; el vede viitorul îndepărtat ca fiind prezent.

Am putut înţelege afirmaţia lui Pavel după eliberarea mea, când am predicat în Taiwan. Deşi vorbeam în faţa a numai 10000 de persoane, pe o mică insulă a Chinei, nu am trăit numai această experienţă. În faţa duhului meu şi a ochilor mei se aflau cele un miliard de persoane din China Mare care nu aveau nici un mijloc de a auzi Evanghelia. Lor le vorbeam.

În fiecare noapte, în timpul anilor întemniţării mele, am ţinut o predică adunării căreia i-am aparţinut. Eram sigur că vorbele mele vor fi primite. Cuvintele sunt auzite nu doar de aceia ale căror urechi percep sunetele. Poate Pavel ştia mai mult despre comunicarea telepatică decât ştim noi.

Este prea mult să considerăm ceva ca fiind exagerat, doar pentru că aşa ne pare nouă. Nu Biblia exagerează; noi exagerăm când o criticăm. Multe lucruri care au fost considerate exagerări ale Bibliei s-au dovedit mai târziu adevărate. Moise a numit Palestina o ţară unde curge laptele şi mierea – o lăudăroşenie evidentă (Deuteronom 26:9). Dar de curând, un om de ştiinţă a arătat că pământul este capabil de a furniza de trei ori mai multă mâncare şi a citat Israelul ca exemplu:

1. O vacă obişnuită produce în Israel cu 50% mai mult lapte pe an decât media în SUA.
2. În Israel un portocal produce 16 tone de fructe pe an – un record mondial.
3. Un pogon de pământ în Israel dă de două ori mai multe arahide decât fermele americane.
4. Varza şi tomatele crescute în Israel sunt printre cele mai bune din lume.

Toate acestea sunt îndeplinite în ciuda ploilor reduse din această ţărişoară. Aşa că lăudăroşenia lui Moise nu este chiar o exagerare, la urma urmei.

Autorii biblici privesc cifrele ca neimportante. În ziua Rusaliilor, când creştinii din Ierusalim s-au adunat la un loc şi 120 dintre ei au primit botezul Duhului Sfânt, Petru a explicat cele întâmplate ca fiind împlinirea profeţiei lui Ioel: În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură (Fapte 2:17). O sută de persoane pot fi greu numite orice făptură. Astfel de afirmaţii sunt catregorisite, de obicei, drept exagerări. Dar dacă cineva nu poate găsi cuvinte simple pentru sentimentele lui, dacă le îmbracă în superlative trebuie să conchidem că e o minciună? Este Faust o minciună pentru că Goethe, simţind puterea şi complexitatea răului, l-a personificat în Mefistofel? Petru a fost atât de copleşit de limbile de foc aşezate deasupra fiecăruia dintre apostoli (Fapte 2:3), încât n-a mai putut vorbi decât la superlativ.

Neemia exagerează când spune: Le-ai înmulţit fiii ca stelele cerurilor (9:23). Dar pe cer sunt miliarde de stele, în timp ce evreii nu sunt atât de mulţi.

Biblia este o carte orientală. Nu îi poţi aprecia adevărul aplicându-i standarde occidentale. Regulile adevărului variază de la o cultură la alta. În lumea anglo-saxonă, o afirmatie este adevărată numai când corespunde realităţii. La japonezi e altfel. Este corect să-i spui ceea ce-i face plăcere interlocutorului, chiar dacă nu este aceasta starea reală a lucrurilor. Hiperbola este normală pentru un oriental. Dumnezeu ne-a dat revelatia Sa într-o carte orientală, iar Biblia este infailibilă conform mentalităţii orientale care a produs-o.

~ Richard Wurmbrand ~

Download in versiune audio aici: Resurse crestine

100 de meditatii din inchisoare ( 19 )

Nu-L tulburaţi

Aşa cum moartea a fost o negrăită pătimire pentru Isus, şi naşterea trebuie să-I fi provocat mult chin. Este scris: S-a pogorât Duhul Sfânt (Fapte 10:44). O parte din sămânţă a căzut – spune Isus în pilda Semănătorului (Matei 13:4). Înainte de a se face grâu, ea trebuie să cadă din mâna semănătorului. Mai târziu, Isus lămureşte faptul că prin “pământ” se înţeleg diferitele tipuri şi calităţi ale oamenilor (Luca 8:12-15). Pentru fiecare, venirea pe pământ este o cădere. Acesta este semnul naşterii pentru fiecare om. Cu atât mai mult naşterea Fiului lui Dumnezeu este o coborâre, al cărei chin El a preferat să nu-l facă cunoscut. Adâncimea căderii Lui este arătată în faptul că El a venit în cel mai umil loc, într-o iesle.

Noi, creştinii, suntem atât de îndrăzneţi atunci când cântăm “Vino în inima mea”. Dar ce necazuri Îl aşteaptă aici! Mulţi credincioşi, văzând cât de mult Îl pot mâhni pe Domnul greşelile lor, repetă cuvintele spuse de Petru când s-a aruncat la picioarele lui Isus: Doamne, pleacă de la mine, că sunt un om păcătos! (Luca 5:8)

Sutaşul roman, în loc să-l invite pe Isus cum facem noi, I-a spus: Doamne, nu Te mai osteni atâta, pentru că nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu (Luca 7:6).

Acest sutaş a fost preţuit pentru credinţa lui care-l aşeza deasupra celorlalţi din Israel. Câtă deosebire faţă de obiceiul nostru de a-l tulbura pentru tot felul de fleacuri, nevoind niciodată să apelăm la un înger. Insistăm în a-L chema pe Stăpânul Însuşi pentru nevoile noastre şi cerem, ori de câte ori este posibil, semne vizibile.

Un suflet realmente iubitor este grijuliu în a nu-L deranja pe Cel Unic, Preaiubit. Cunosc cazul unei fete îndrăgostite de un tânăr despre care ştia că va avea o carieră strălucită. S-a gândit că, fiind sub nivelul lui, ea ar putea să-i prejudicieze imaginea în societate. El o iubea cu toată inima, dar ea l-a refuzat şi l-a determinat să se căsătorească cu o altă fată, mult mai potrivită stării lui sociale. Uneori iubirea cea mai mare se arată în renunţarea la iubit.

Venirea lui Isus pe pământ a fost o mare agonie pentru El. Venirea Lui pentru a vă împlini rugăciunile Îl tulbură. Atât de mulţi au fost vindecati de orbire printr-o simplă cerere şi apoi, cu ochii larg deschişi la ispitele lumeşti, au alergat după împlinirea poftelor, uitând cui datorează faptul că văd.

Creştinii renunţă la multe lucruri. Renunţaţi şi la nenumăratele voastre cereri. Daţi-I pace în orele în care vrea să fie singur.

Nu trebuie să-L tulburaţi nici atunci când sunteţi grozav de răniţi? Nu, căci ce faceţi dacă Hristos vă primeşte rugăciunea şi vă uşurează suferinţa? Nu ar fi aceasta o teribilă pierdere pentru voi?

Odată, în somn, un om a înghiţit un şarpe veninos care i s-a înfipt în gâtlej. S-a trezit în dureri grozave, fără a şti cauza. Un pădurar, om cu experienţă, ce trecea pe acolo, l-a bătut pe bietul om cu o sălbăticie de nedescris. În cele din urmă şarpele a fost vomitat şi alungat. Dacă cel în cauză i-ar fi cerut pădurarului să-l lase în pace, iar cerinţa i-ar fi fost ascultată, omul ar fi murit.

Nimeni dintre noi nu primeşte mai multe răni decât cele strict necesare:…până şi perii din cap, toţi vă sunt număraţi (Matei 10:30) Vieţile noastre sunt calculate dinainte.

Oare nu ştie Prietenul nostru din cer câte suferinţe trebuie să îndurăm? Nu-L tulburaţi pe Stăpân! El ştie.

~ Richard Wurmbrand ~

Download in versiune audio aici: Resurse crestine

Meditatii

Stai jos, relaxeaza-te si

citeste randurile astea, fara graba !

Eu Cred...

Ca nu trebuie sa ne schimbam prietenii,

Daca intelegem ca prietenii se schimba.

Eu Cred...

Ca indiferent cat de bun este un prieten,

El tot te va rani, din cand in cand,

Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.  

Eu Cred...

Ca o adevarata prietenie continua sa creasca,
Chiar si la distantele cele mai mari.

Eu Cred...

Ca imi ia foarte mult timp
Sa devin persoana care as vrea sa fiu.

Eu Cred...

Ca poti merge in continuare,

Mult timp, dupa ce ai crezut ca nu mai poti.

Eu Cred...

Ca suntem responsabili de ceea ce facem,

Indiferent de ceea ce simtim.

Eu Cred...

Ca prietenul meu si cu mine

Putem face orice sau nimic

Si totusi sa ne distram de minune.

Eu Cred...

Ca uneori, oamenii de la care te asteptai sa te loveasca,

Atunci cand ai cazut,

Vor fi aceia care te vor ajuta sa te ridici.

Eu Cred...

Ca maturitatea are mai mult de aface

Cu genurile de experiente pe care le-ai incercat,

Decat cu cate aniversari ai sarbatorit.

Eu Cred...

Ca nu intotdeauna este suficient

Sa fii iertat de ceilalti.

Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti.

Eu Cred...

Ca trecutul nostru si circumstantele

Poate ca au influentat cine suntem acum,

Dar numai noi purtam raspunderea pentru cine vom deveni.

Eu Cred...

Ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat,

Cand un prieten te cheama in ajutor,
Vei gasi in tine forta sa-l sustii.

Eu Cred...

Ca diplomele atarnate pe perete

Nu te transforma automat intr-o fiinta umana decenta.

 ~ Mail ~

100 de meditatii din inchisoare ( 18 )

Un limbaj fără cuvântul “Cuvânt”

Cuvântul lui Dumnezeu a fost dat prin poporul evreu. Acesta poate fi exprimat în orice limbă cu excepţia ebraicei. Poporul ales, depozitarul Cuvântului lui Dumnezeu, nu are un cuvânt anume pentru cuvânt. S-a folosit davar care mai înseamnă şi lucru.

Evanghelistul Ioan a scris în greacă, dar a gândit în ebraică. În limba sa naturală, prologul la evanghelia lui s-ar citi: La început a fost davar, lucrul, şi lucrul a fost cu Dumnezeu şi davar era Dumnezeu.

A vorbi în cuvinte care nu au substanţă, în realitate înseamnă a sporovăi, nu a vorbi. Nu puteţi înţelege Bibliua dacă o priviţi ca pe o simplă colecţie de cuvinte.

“Mamuncan”, una din cele mai importante cărţi ale budismului Zen (secolul 13) spune, ca şi cum ar fi însufleţită de duhul ebraic: Cuvintele nu exprimă lucruri; frazele nu exprimă mişcarea minţii. Cel care primeşte doar cuvinte este pierdut; a te opri la fraze înseamnă înseamnă a fi indus în eroare.

Cum Einstain a conectat spaţiul cu timpul şi a creat conceptul de “a patra dimensiune spaţiu-timp continuu”, evreii au conceput noţiunea unică de davar, lucrul-cuvânt cu două aspecte, unul verbal şi celălalt în realitatea fizică sau spirituală.

În ebraică nu s-ar fi putut spune Cuvântul Tău este adevărul (Ioan 17:7). Trebuie să fi folosit aici davar, care este mai mult decât cuvânt. Cuvintele singure, chiar divine, nu sunt adevărul; ele pot fi o mască pentru cruzime, dispută şi lăcomie ca şi sugerări ale sfinţeniei.

Davar-ul Tău, Cuvântul Tău – lucrul, în dublul său aspect, este Adevărul, aşa cum, după Einstein, evenimentele nu mai sunt plasate doar în spaţiu sau în timp. În schimb avem noţiunea de “interval” în fizică, noţiune care le cuprinde pe amandouă.

Sculptorul italian Tommasi a ornamentat un cimitir din Buenos Aires cu statui, fiecare reprezentând una din simfoniile lui Beethoven. Când un prieten mi-a cerut să i le descriu, n-am găsit cuvintele potrivite.

Beethoven a exprimat ceea ce a simţit în note care, cântate, dau sunete. Sculptorul a modelat în marmură ceea ce a simţit când a auzit muzica. M-am uitat la figurile din piatră. Dacă mi-aş pune propriile simţiri în cuvinte oare ce relaţie ar putea avea ele cu sumfoniile lui Beethoven?

Un orb a cerut odată unui prieten să-i descrie laptele. Prietenul a început cu: Laptele este alb. Orbul l-a oprit cu o a doua întrebare: Ce înseamnă alb? - Alb este culoarea lebedei, a fost răspunsul. Cum este lebăda? Explicaţia care a urmat: Este o pasăre cu gâtul îndoit. El a continuat să întrebe: Ce înseamnă îndoit? Prietenul a ridicat din sprincene şi a spus: Atinge-mi cotul şi acum vei înţelege ce am vrut să spun. Orbul a atins cotul prietenului său şi a exclamat: Acum ştiu cum e laptele.

Dacă Biblia e doar o acumulare de cuvinte, vom şti despre Dumnezeu doar atât cât a putut afla orbul despre lapte.
Prin cuvinte trebuie să ajungem la lucrul real, la Dumnezeu. Doar atunci vom fi iluminaţi.

Dumnezeu este un cuvânt rostit de români, un termen pentru a comunica despre o fiinţă misterioasă. Eu văd un obiect care în română se numeşte aspirator. El este folosit de către adulţi pentru îndepărtarea prafului. Copiii se uită la el ca la o jucărie. El poate avea şi alte întrebuinţări ca: stropit sau zugrăvit.

La oamenii care rămân în sfera cuvintelor, discuţiile nu duc nicăieri. Cuvintele sunt folositoare numai atunci când duc la davar, realitatea-cuvânt. Cu ce cuvinte L-am putea explica pe Dumnezeu? Să spun că este un rege? Acesta este un titlu pe care l-au avut mulţi oameni cumsecade, dar nu şi Irod, Nero, sau Henric al VIII-lea l-au purtat. Aş produce confuzie dacă L-aş numi Împărat? Să-L numesc Tată? Luther avea un tată foarte rigid şi se abţinea de a I se adresa lui Dumnezeu cu cuvintele rugăciunii domneşti. Chiar Dumnezeu este un cuvânt folosit nu numai pentru Creator, ci şi pentru fiinţe pline de cruzime ca Moloh şi Quetzalcoatl, care au cerut mii de sacrificii umane.

Trebuie să trecem de la cele ce sunt numai cuvinte la davar, lucrul real, pentru a-l înţelege pe Dumnezeu, nu numai Creatorul, dar şi Păstrătorul şi Nimicitorul.

~ Richard Wurmbrand ~

Download in versiune audio aici: Resurse crestine

100 de meditatii din inchisoare ( 17 )

Eufemisme în Biblie

Unele torturi erau obscene. Dar odată eliberat, trebuia oare să spui ce s-a întâmplat?

Biblia evită consecvent menţionarea unei părţi esenţiale a vieţii, acel aspect supralicitat până la punctul de a ofensa, în limbajul curent. Cuvântul “sex” nu se întâlneşte niciodată în Biblie şi nici cuvinte legate de organe sau de actul sexual.

Cel din urmă este exprimat prin “a cunoaşte”: Adam a cunoscut-o pe nevastă-sa, Eva (Geneza 4:1). Pentru organul sexual feminin se foloseşte în mod obişnuit cuvântul “ruşinea” – boşet, sau uneori “buricul”. Tendinţa generală a stilului biblic este către eufemism. Aceasta nu se aplică doar subiectelor sexuale. În Faptele Apostolilor, găsim în mod repetat expresia că Isus a fost atârnat pe lemn (Fapte 5:30). Răstignirea evocă o imagine prea teribilă.

Scriptura evită, de asemenea, să spună povestea întreagă a unor acţiuni greşite. La Geneza 35:22 se folosesc litere cursive pentru ceea ce traducătorii au adăugat la textul original. În ebraică această frază rămâne incompletă: Ruben s-a culcat cu ţiitoarea tatălui său, Israel a aflat. Ne-am aştepta să ni se spună detaliile incestului şi ale teribilului conflict între tată şi fiu, care trebuie să fi avut loc ulterior. Însă masoreţii au lăsat un spaţiu în textul ebraic după cuvintele Israel a aflat, pentru a ne sugera că ce poate fi mai rău este mai bine să nu fie spus.

La Geneza 4:8, după cuvintele Vaiomer Cain – Şi Cain a spus, masoreţii au lăsat alt spaţiu, cu un semn circular ce indică o omisiune intenţionată a ceva important. Atât textul samaritean al Genezei cât şi Septuaginta, prima traducere greacă, adaugă la acest punct ceea ce Cain a spus fratelui său: Hai să mergem pe câmp. Versiunea siriană este: Hai să mergem în pustie. Dar cunoaşterea continuării discuţiei între fraţi se pare că a fost păstrată oral. Targumul, o parafrază aramaică a textului, adaugă: Am crezut că lumea a fost făcută în îndurare, dar nu este condusă după faptele bune sau merite, nici nu există vreo judecată sau judecător şi nici nu va fi o viaţă viitoare sau răsplată sau pedeapsă. De ce este refuzată jertfa mea?

Ca fiind dată de Dumnezeu, Biblia preferă să treacă sub tăcere cuvintele lui Cain. Prin astfel de omisiuni suntem învăţaţi să nu reproducem sau să cităm cuvintele răufăcătorilor. Asemenea cuvinte sunt contagioase.

Biblia evită, de asemenea, folosirea epitetelor. Istoricul evreu Iosif Flavius, din secolul I a scris că Pilat era un ucigaş crud. Ştim din Talmud că marii preoţi din vremea lui Isus erau mai mult negustori, decât slujitori ai lui Dumnezeu, slugi ale Imperiului Roman, care au obţinut prin mită poziţiile înalte. Dar Biblia nu reproşează nimic vieţilor personale ale lui Caiafa şi Pilat. Ea relatează doar ce I-au făcut ei lui Isus. Evangheliştii nu au considerat de datoria lor să le denunţe public păcatele.

Ştim din izvoare istorice că vieţile întregii dinastii erau desfrânate. Evangheliile povestesc doar un minim despre felul cum se purtau cu copiii din Betleem şi cu apostolii. Un păcat individual este menţionat doar pentru că a condus la moartea lui Ioan Botezătorul.

Noi, care ne bucurăm de orice păcat pe care-l descoperim la un adversar, trebuie să profităm şi să ne însuşim discreţia Bibliei, care recurge la eufemisme şi tăcere.

~ Richard Wurmbrand ~

Download in versiune audio aici: Resurse crestine