Creatorul a iubit intotdeauna frumosul...
Ce ar fi fost pamantul fara lumina,
Ce ar fi fost marea fara albastru
Si ce ar fi fost cerul fara luminatori?
Daca iarba si frunzele nu erau verzi
Iar sangele n-ar fi fost rosu...
Dacă florile nu aveau petale, sepale, stamine
Iar Adam ar fi fost singur !!??...
Dar Dumnezeu a iubit intotdeauna frumosul...
I-a dat omului ca acoperis, cerul
Si ca pardoseala ierburi marunte
Cu flori de "NU MA UITA";
Si i-a mai dat ceva:
Din lut dar si din suflare divina
I-a făcut un portret de lumina
Ca de urat sa-i tina...
Mai apoi, un pictor gelos,
Pe frumos,
Cu pensula inmuiata in negru,
A trecut pragul Edenului...
Si de-ar fi fost doar atat!
Mai apoi, gelos pe frumusetea primei femei
A trasat peste dragostea ei,
Peste caminul si linistea ei,
O linie neagră...
O, Doamne!...Cine si oare cu ce sa mai stearga?
Peste ascultare,
A pus un semn de intrebare
Iar peste adevar a pus "NU", mare...
O, Doamne!...Se tulbura Universul!
Cine sa mai refaca frumosul?
De peste milenii, de la cruce,
Raspunde Iisus:
"Prieteni, portret pentru cer v-am adus!"
Aici e secretul, aici e raspunsul..
Doar rosul sangelui jertfirii
Alunga negrul, plansul,
Si face portret fericirii.
Daca azi imi port pasii printre lacrimi
Si nu ma tem de intunerec,
Este pentru ca Isus imi da frumusete...
Pentru ca Dumnezeu a iubit intotdeauna frumosul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu