marți, 11 octombrie 2011

Perfectiune



Am auzit despre o femeie care dupa ce si-a pierdut slujba, a ajuns într-o mare depresie. Necazul ei s-a marit însa si mai mult, când dupa câteva luni sotul ei s-a îmbolnavit si a murit subit.

Pentru ca tot ce-i mai ramasese era credinta, aceasta femeie a mers într-o zi sa-i ajute pe cei ce lucrau la noua cladire a bisericii. În timp ce-i ajuta pe muncitori oferindu-le pietrele pe care acestia le asezau în zid, l-a vazut pe unul dintre ei slefuind o piatra triunghiulara.

De ce slefuiesti aceasta piatra atât de mult; a întrebat ea mirata pe muncitorul care trudea de zor?

Acesta si-a ridicat ochii de la piatra pe care o slefuia, si i-a raspuns femeii:” slefuiesc aceasta piatra aici jos, pentru ca atunci când va fi asezata în arcul de bolta sa se potriveasca perfect!”

Femeia care l-a ascultat cu mare atentie, desi n-a înteles prea bine cum urma sa fie asezata piatra pentru a sustine întreaga bolta, a fost profund miscata de adevarul ca cei ce sunt slefuiti bine aici jos, se potrivesc acolo sus fara nici o alta interventie.

Când a înteles acest adevar, ea a gasit raspuns la toate necazurile prin care trecusera. Dumnezeu, spunea ea, ma slefuieste prin aceste necazuri aici jos, pentru ca sa fiu gata pentru locul în care vrea sa ma aseze atunci când voi ajunge în Împaratia Sa.

Pentru a fi pregatiti pentru cer si noi ar trebui sa-L lasam pe Dumnezeu sa foloseasca încercarile prin care trecem, ca sa daltuiasca în noi un caracter sfânt în asemanare cu Fiul Sau.



~ mail ~

Un comentariu:

elena marin-alexe spunea...

Sa ne dea El putere sa stam linistiti la procesul de slefuire...