marți, 6 aprilie 2010

CE ESTE IERTAREA DEPLINĂ? (VII)

Este o stare interioară:

Iertarea deplină trebuie să aibă loc în inimă, altfel nu are valoare, pentru că „din prisosul inimii vorbeşte gura“ (Matei 12:34). Dacă nu i-am iertat cu adevărat, în inimile noastre, pe cei care ne-au rănit, aceasta va ieşi la iveală – mai devreme sau mai târziu. Dar dacă lucrul acesta a avut loc cu adevărat în inimă, cuvintele noastre o vor arăta. Când există amărăciune, până la urmă ea se va manifesta; când există dragoste, „în el nu este nici un prilej de poticnire“ (1 Ioan 2:10).
De aceea împăcarea nu este esenţială pentru iertarea deplină. Dacă iertarea are loc cu adevărat în inimă, nu este nevoie să ştii dacă vrăjmaşul tău vrea să se împace cu tine. Dacă l-am iertat în adâncul inimii mele, dar el totuşi nu vrea să vorbească cu mine, eu pot totuşi să am biruinţa interioară. Este mult mai uşor să  iertăm când ştim că celor care ne-au păgubit sau ne-au trădat le pare rău de ce au făcut, dar dacă trebuie să am această cunoştinţă înainte să pot ierta, s-ar putea să nu obţin niciodată victoria asupra amărăciunii mele.
Cei care cred că nu li se cere să ierte până când nu se pocăieşte cel care le-a greşit nu urmează exemplul Domnului Isus pe cruce.
„Isus zicea: «Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!» Ei şi-au împărţit hainele Lui între ei, trăgând la sorţi“.(Luca 23:34)
Dacă Domnul Isus ar fi aşteptat până când vrăjmaşii Săi s-ar fi simţit cât de cât vinovaţi sau ruşinaţi de cuvintele şi faptele lor, nu i-ar fi iertat niciodată.
Din experienţa mea pot să spun că majoritatea oamenilor pe care trebuie să-i iertăm nu cred că au făcut ceva rău, sau, dacă ştiu că au făcut ceva rău, cred că era justificat. Aş merge chiar mai departe ca să spun că cel puţin 90 % din toţi oamenii pe care i-am iertat ar fi indignaţi la gândul că au făcut ceva rău. Dacă le-ai face un test cu detectorul de minciuni, ar spune cu onestitate că ei n-au făcut nimic rău – şi ar trece testul.
Deci, iertarea deplină trebuie să aibă loc în inimă. Dacă am o experienţă de inimă reală, nu voi fi devastat dacă nu există împăcare. Dacă cei care m-au rănit nu vor să continue relaţia cu mine, nu este problema mea, pentru că eu i-am iertat. De aceea cineva poate ajunge la pacea interioară chiar dacă persoana pe care o iartă a murit. Apostolul Ioan a scris: „Preaiubiţilor, dacă nu ne osândeşte inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu“ (1 Ioan 3:21). Iertarea deplină este până la urmă îndrăzneală faţă de Dumnezeu; El este Acela căruia vreau să-I fiu pe plac la sfârşitul zilei. El are grijă de mine şi ştie dacă am iertat cu adevărat şi deplin, şi când ştiu că am dragostea şi aprobarea Sa, sunt un preafericit şi mulţumit slujitor al lui Hristos.

Renunţarea la amărăciune este o invitaţie deschisă pentru Duhul Sfânt ca să vă dea pacea Sa, bucuria Sa şi cunoaşterea voii Sale.

~ R. T. Kendall~ 

4 comentarii:

marius spunea...

Iertarea nu se poate explica prin cuvinte.Cine o face prea mult prin a vorbi,nu stie sau o ,,uitat" sa o mai aplice.Cind in viata unui om apare mindria,ingimfarea ,de a te vedea mai bun ca altii ,in mod sigur IERTAREA nu isi mai are loc.Cauta ca intotdeauna cind vrei sa ierti,sa te uiti prima data cum o faci,pentru ati face publicitate sau ptr a fi pe placul DOMNULUI.
Niciodata sa nu zici ca : LASA ,CE ROST MAI ARE SA II CER IERTARE,VEDE CEL DE SUS sau CINE II EL SAU EA SA MA DUC EU SA II CER IERTARE.
Sa cautam intotdeauna sa aratam, in primul rind IERTAREA LUI DUMNEZEU.
Iertarea deplina in primul rind trebuie sa se aplice,sa se vada,sa se simta,sa fie mingiitoare.

Florentin (ATP) - admin. blog spunea...

Ieratrea este mai mult decat o stare interioara. Este o convingere personala care poate fi prezenta chiar si in lipsa unui confort interior...

dosarelepix spunea...

care este rostul acestui post? pe langa faptul ca este greoi de citit!

realbadpisy spunea...

frumos articol..dar nu prea sunt cu biserica si tot ce insemna ea.