Să fii conştient de ceea ce a făcut cineva şi totuşi să-l ierţi
Iertarea deplină nu înseamnă să uiţi ce a făcut cel vinovat; nu înseamnă să acoperi, să scuzi sau să refuzi să recunoşti ce s-a întâmplat. Aceasta ar însemna să trăieşti în negare. Unii oameni aleg să trăiască în negare ca un mijloc de a trata durerea; aceasta se întâmplă adesea atunci când îţi moare cineva drag. Dar mai devreme sau mai târziu persoana îndurerată trebuie să se împace cu realitatea. Aşa cum am spus şi mai înainte, înăbuşirea nu este niciodată un lucru bun.
Nu este o victorie spirituală să credem că noi îi iertăm pe oameni când de fapt noi doar evităm să înfruntăm comportarea lor rea. Aceasta este, dacă se poate spune aşa, ocolirea iertării adevărate. Este ca şi cum ne-am zice: „Vreau să-i iert, dar nu cred că pot dacă într-adevăr au făcut ceea ce se pare că au făcut“. Astfel noi amânăm recunoaşterea adevăratei ofense, ca să ne ferim de experienţa durerii, şi lăsăm lucrurile să meargă mai departe ca şi cum nimic nu s-a întâmplat.
Iertarea deplină se realizează numai când recunoaştem ceea ce s-a făcut fără nici o negare sau acoperire. Iertarea deplină este dureroasă. Doare când ne luăm adio de la răzbunare. Doare să te gândeşti că persoana aceea va scăpa şi nimeni nu va afla vreodată ce a făcut. Dar când ştim bine ce a făcut şi acceptăm în inima noastră ca el să fie binecuvântat, fără nici o consecinţă a răului pe care l-a făcut, trecem într-un tărâm supranatural. Începem să fim un pic mai mult asemenea Domnului Isus, să ne schimbăm în chipul lui Hristos.
Nu este o victorie spirituală să credem că noi îi iertăm pe oameni când de fapt noi doar evităm să înfruntăm comportarea lor rea. Aceasta este, dacă se poate spune aşa, ocolirea iertării adevărate. Este ca şi cum ne-am zice: „Vreau să-i iert, dar nu cred că pot dacă într-adevăr au făcut ceea ce se pare că au făcut“. Astfel noi amânăm recunoaşterea adevăratei ofense, ca să ne ferim de experienţa durerii, şi lăsăm lucrurile să meargă mai departe ca şi cum nimic nu s-a întâmplat.
Iertarea deplină se realizează numai când recunoaştem ceea ce s-a făcut fără nici o negare sau acoperire. Iertarea deplină este dureroasă. Doare când ne luăm adio de la răzbunare. Doare să te gândeşti că persoana aceea va scăpa şi nimeni nu va afla vreodată ce a făcut. Dar când ştim bine ce a făcut şi acceptăm în inima noastră ca el să fie binecuvântat, fără nici o consecinţă a răului pe care l-a făcut, trecem într-un tărâm supranatural. Începem să fim un pic mai mult asemenea Domnului Isus, să ne schimbăm în chipul lui Hristos.
~ R. T. Kendall~
7 comentarii:
Iertarea este intotdeauna insotita de dragoste.Cind ierti pe cineva ,trebuie sa uiti ce a facut rau.
De multe ori nu putem ierta,atunci cind aceea persoana merge tot pe acelasi drum(mindriei,birfei).
Cind ierti,nu ai voie sa te scuzi.
In multe cazuri,cei de linga noi nu stiu ce inseamna ,,IERTAREA".
Sa aratam noi prin fapta si credinta ca avem IERTAREA LUI DUMNEZEU.
Wau, ce frumos! Asta am să o ,,fur" :) Îmi permiţi? Te roooog!
Despre iertare pot spune atât, şi cred că spun totul:
Iertarea e măsura iubirii din noi.
O îmbrăţişarea caldă de aici, din nordul rece :)
Chiar ma bucur ca iti place...si mie mi-a placut enorm, va continua seria.
Poti sa "furi" linistita:D ca inchid ochii:D
Minunat ar fi ca atunci când suntem loviţi să putem ierta, ca atunci când nedreptatea ne face zilele chinuitoare să strângem din dinţi şi să iertăm, ar trebui să facem foarte multe...dar cîteodată durerea este atât de mare încât ne prăbuşim...
Pupici geaninoşi!
Iti trebuie multa putere ca sa ierti si sa iubesti pe cel ce ti-a gresit. Daca ceri asta de la Dumnezeu, reusesti, astfel ai pace sufleteasca si putere de a depasi momentul.
Iertarea nu-i grea, iertarea e o lectie de iubire bine invatata.
Acum, bineinteles, depinde pe cine iubesti si pe cine nu :)
Cora .. eu as spune ca iertarea esta tare grea, insa se merita efortul!
Trimiteți un comentariu