Să refuzăm să pedepsim:
A refuza să-i pedepseşti pe cei care merită – lepădând dorinţa naturală de a-i vedea primind ceea ce li se cuvine – este esenţa iertării depline. Natura noastră umană nu poate suporta gândul că cineva care ne-a rănit profund ar putea scăpa fără să fie pedepsit pentru ceea ce a făcut. Pare atât de nedrept! Vrem răzbunare – adică, o pedeapsă dreaptă. Dar teama că ei nu vor fi pedepsiţi este opusul dragostei desăvârşite. De aceea spunea Ioan:
„În dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica; pentru că frica are cu ea pedeapsa; şi cine se teme n-a ajuns desăvârşit în dragoste“. (1 Ioan 4:18)
Dacă nutrim dorinţa de a-i vedea pe vrăjmaşii noştri pedepsiţi, vom pierde în cele din urmă ungerea Duhului. Dar când dragostea desăvârşită – dragostea Domnului Isus şi roada Duhului Sfânt – pătrunde în inimă, dorinţa ca vrăjmaşul nostru să fie pedepsit ne părăseşte. Iertarea deplină înseamnă să refuzi să pedepseşti. Înseamnă să refuzi să cedezi în faţa fricii că acea persoană sau acei oameni nu-şi vor primi pedeapsa meritată – pedeapsa sau mustrarea care credem noi că o merită.
Am fost intrigat de afirmaţia lui Ioan că „frica are cu ea pedeapsa“. Uneori ne este teamă că Dumnezeu nu va interveni ca să dea vrăjmaşilor noştri pedeapsa bine meritată. Dar dacă cineva cedează în faţa acestei temeri va încălca teritoriul lui Dumnezeu şi lui Dumnezeu nu-I place aceasta. Răzbunarea este dreptul lui Dumnezeu şi încă dreptul Lui exclusiv. Deuteronom 32:35 ne spune: „A Mea este răzbunarea şi Eu voi răsplăti“. Acest verset este citat de două ori în Noul Testament (Rom. 12:19; Evrei 10:30). Dumnezeu răzbună cel mai bine. El nu are nevoie de ajutorul nostru. Deci când refuzăm să fim instrumente de pedeapsă, lui Dumnezeu Îi place; Îi dă libertatea de a decide ce trebuie făcut. Dar dacă intervenim noi după capul nostru, El poate foarte bine să ne lase să facem ce vrem; şi atunci, nici răzbunarea divină, nici dreapta judecată nu vor fi duse la bun sfârşit – ci doar împlinirea setei noastre de răzbunare.
Este important să ne cercetăm în privinţa aceasta. Trebuie să ne întrebăm: „Cât din ceea ce am de gând să spun sau să fac este doar o ispită de a pedepsi?“ Dacă pedeapsa este motivul nostru, suntem pe cale să întristăm Duhul Sfânt, oricât de multă dreptate ar fi de partea noastră.
~ R. T. Kendall~
6 comentarii:
IERTAREA=trebuie sa faca parte din trairea oricarui credincios.
Cind zici ca ai iertat si continui sa ii faci rau persoanei care te-a suparat,nu poti sa spui ca esti crestin.
IERTAREA trebuie practicata ,ca sa ai izbinda.
IARTA DACA VREI SU TU SA FI IERTAT DE ALTII.
"A refuza să-i pedepseşti pe cei care merită – lepădând dorinţa naturală de a-i vedea primind ceea ce li se cuvine – este esenţa iertării depline. "
Cu siguranta cea mai frumoasa si adevarata definitie a iertarii. Sa ne ajute Domnul sa o si aplicam, zi de zi.
Iertarea este unul din mijloacele cele mai importante pe care le avem pentru a ne ajuta pe noi insine si implicit pe ceilalti, sa fim mai plini de speranta , mai sanatosi, mai "drepti" a.i. lucrurile sa mearga bine pe mai departe!
Astfel Iertarea nu este numai un simbol Biblic, ci face parte din psihologia si spiritualitatea noastra!
Esti interesata de un link exange? http://sanatatesiviata.blogspot.com/
Onea, bun venit pe blog!
Cu mare placere si interes voi urmari blogul tau.
Majoritatea credincioşilor spun că "este greu" să ajungi la această... performanţă duhovnicească, însă nu este deloc aşa ! Întărirea în credinţă, detaşarea de cele lumeşti, faptele ziditoare, neprefăcute, umblarea în Căile cele plăcute lui Dumnezeu şi apropierea de Sfînta Treime, cu cuget curat, cu seninătate, cu credinţă şi cu nădejde, cu DRAGOSTE MULTĂ, toate acestea fac minuni, iar BUCURIE mai mare decît aceea să simţi că sufletul tău este plin de LUMINĂ după ce i-ai spus celui care tocmai a făcut un gest pierzător împotriva ta, sentiment mai profund, mai înălţător, spun, NU EXISTĂ…
Am trecut prin asta, nu o dată, şi spun cu adîncă smerenie că m-a purificat, m-a luminat şi m-a înălţat cu cîteva trepte în urcuşul meu spiritual, astfel că mărturisesc această experienţă spre pildă celor care încă mai cred că un astfel de gest este greu de pus în practică... Nu vreau să-mi fie întru osîndă această mărturisire, de aceea fac precizarea că am decis să scriu aceste rînduri tocmai pentru că ştiu că cei păcătoşi ca mine, care mănîncă NUMAI cu o lingură, ca şi mine, ei, fraţii mei întru Hristos care încă mai păşesc şovăielnic pe această cale a desăvîrşirii întru Sfîntul Duh, ei cred, încă, doar ceea ce văd la fiecare pas, doar gesturile şi situaţiile care-i conformizează în mocirla lumii secularizate aproape, spun aproape deoare puterea CREDINŢEI poate face MINUNI, chiar şi într-un astfel de mediu !!!
Dacă grija ta nu este pentru pentru trup, mai-nainte, dacă porţi în suflet ca pe o icoană NĂDEJDEA, IUBIREA şi CREDINŢA, CHEIA ESTE LA TINE, NUMAI ÎNDRĂZNEŞTE !!! :)
Slavă lui Dumnezeu...
Trimiteți un comentariu