CE ESTE IERTAREA DEPLINĂ? (II)

Să alegem să nu ne gândim la rău

Dragostea „nu se gândeşte la rău“ (1 Corinteni 13:5).
De ce ţinem minte momentele când am fost ofensaţi? Ca să le folosim. Ca să dovedim ce s-a întâmplat. Ca să le fluturăm pe dinaintea cuiva care se îndoieşte de ce s-a întâmplat în realitate.
Un soţ poate să-i spună soţiei sale într-un moment de supărare: „Am să ţin minte asta!“ Şi aşa face! Ea îi poate spune: „Nu voi uita niciodată asta!“ Şi aşa face!
Iertarea deplină este o alegere. Nu este un sentiment – cel puţin la început – ci este mai degrabă un act al voinţei.
Multe căsnicii ar putea fi refăcute peste noapte dacă ambele părţi ar înceta să mai ameninţe cu degetul. Învinuirea altora a fost o problemă curentă de-a lungul istoriei umanităţii, dar Dumnezeu binecuvântează pe cel care desfiinţează ameninţarea cu degetul (vezi Isaia 58:9). 

Dragostea este o alegere. Iertarea deplină este o alegere. Nu este un sentiment – cel puţin la început – ci este mai degrabă un act al voinţei. Este alegerea de a rupe înscrisul cu greşeli pe care l-am ţinut. Vedem clar şi recunoaştem răul care ni s-a făcut, dar ştergem aceasta – sau distrugem înregistrarea – înainte ca ea să-şi facă cuib în inima noastră. În felul acesta resentimentul nu are nici o şansă să crească. Când ne facem un stil de viaţă din iertarea deplină, învăţăm să ştergem răul mai degrabă decât să-l înregistrăm în computerul nostru mintal. Când facem aceasta tot timpul – ca un stil de viaţă – nu numai că evităm amărăciunea, dar în cele din urmă experimentăm iertarea deplină ca un sentiment – şi acesta este un sentiment bun. 

~ R. T. Kendall~