Este posibil sa fii pierdut in Biserica? ( III )

Pierdut in mijlocul trezirii spirituale: Simon Vrajitorul ( Fapte 8 )

Acesta era botezat, dar cu inima murdara. Desi botezul la maturitate e poruncit de Insusi Isus si deci, ne place sau nu ne place, trebuie sa ne botezam, botezul nu spala inimi si nici pacate. Doar Sangele Divin le spala, prin pocainta si credinta reala si sincera. Simon era botezat, dar era si plin de fiere amara. Botezat, dar in lanturile faradelegii. Botezat, dar asa de...nepocait.

De ce dorea Simon Duhul Sfant? Tocmai pentru a-i impresiona pe altii. Dar, la nasterea din nou, Duhul ni Se da tocmai pentru a-i slujii pe altii, nu a-i impresiona. Simon era botezat, dar netransformat. Era botezat, dar fara Duhul Sfant, era nenascut din nou. Omul asta, probabil, credea in Isus. A fost foarte impresionat de ceea ce a vazut ca face Duhul Sfant, ce fac apostolii.

Era pierdut tocmai in mijlocul slujbei de evanghelizare, in mijlocul trezirii spirituale, in mijlocul Adunarii lui Dumnezeu...tocmai fiindca ii lipsea pocainta autentica. Nu exista mantuire reala fara renuntare la pacat. Pocainta inseamna ca nu mai pot trai cum am trait. Chiar daca ma doare, trebuie sa ma despart de pacat, oricare ar fi el. Prin pocainta sincera, reala si smerenie, noi trebuie sa cautam sa-L impresionam pe Domnul, nu pe oameni.

Exista o mare diferenta intre un sentiment de pacat si o convingere sfanta ca sunt pacatos. Convingerea sfanta vine prin Duhul Sfant...ma smereste si ma duce la Sfantul Dumnezeu cu pocainta sfanta, care produce nasterea din nou.

Biserica trebuie sa se autoexamineze in mod constant pentru a vedea daca este in credinta adevarata plina de dragoste jertfitoare. Trebuie sa practice o autocritica severa cu dorinta de-a se corecta. Trebuie sa traiasca intr-o stare de pocainta continua, cautandu-L zilnic pe Domnul din toata inima. Trebuie in mod constant sa-si verifice viata si umblarea in lumina Sfintelor Scripturi. Trebuie sa isi randuiasca viata in concordanta cu Voia lui Dumnezeu prin Duhul lui Dumnezeu. Amin!

Mare atentie, sa nu ne pierdem tocmai in biserica. Ar fi culmea...religiei goale!

~ Mesaje cu impact de Daniel Cocar ~

Este posibil sa fii pierdut in Biserica? ( II )

E posibil ca unii crestini sa fie pierduti chiar in Casa Domnului: 

fiul cel mare ( Luca 15 )

Nu toti au observat, dar fiul cel mare era intr-un mai mare pericol decat fiul cel mic, risipitorul. Cel mai mare era in casa...dar pierdut, poate chiar mai pierdut decat fratele sau, cel mic. Tipul acesta traia un mare fals. Avea o traire gresita, total gresita, dar nu stia. Tot ce facea omul acesta era din obligatie, poate chiar de sila, nu? Individul era serios, moral, cuminte, harnic, nu iesea din porunca tatalui. Repede l-am fi bagat in comitet. Dar in acelasi timp era neiubitor, nemilos, nemultumit si rautacios. 

Cel mai mare pericol in care se afla azi Biserica Domnului nu-i din cauza fiilor care au plecat de acasa, ci din cauza celor ce sunt in casa, ei nu au plecat de acasa, dar sunt rai, nemilosi si neiubitori.

Doamne, indura-te si de unii si de altii!

Sa fii pierdut chiar intre ucenicii Domnului: Iuda

Avea privilegii. Era intre ucenici si el insusi...ucenic.

Participa la studiile biblice...cele mai alese. A avut cel mai bun Profesor de Noul si Vechiul Testament, pe Isus Hristos. A asistat la cele mai mari miracole din istorie. Era in compania cea mai de invidiat. Se ruga cu Isus Hristos. Scotea draci, dar el insusi era...drac. Iuda era iubitor...dar de bani. Si pentru bani a fost dispus sa faca chiar...orice.

L-a vandut pe Isus, dar si propriu-i suflet.

~ Mesaje cu impact de Daniel Cocar ~

Este posibil sa fii pierdut in Biserica? ( I )

Dedic acest mesaj tuturor celor ce sunt membri intr-o biserica, sunt si botezati, mari sau mici, dar nenascuti din nou, nemantuiti. Cel mai dramatic este sa fii membru in Biserica lui Hristos...dar pierdut...pierdut ca unul care niciodata nu a auzit Evanghelia sau n-a fost interesat de ea. Desi botezut face parte din planul de mantuire al lui Dumnezeu, faptul ca esti botezat NU iti garanteaza mantuirea!

Marele pericol este acesta: Sa fii in Biserica si sa faci parte din ea...fizic si membral, dar din punct de vedere spiritual sa fii pierdut, adica mort in diferite pacate, nenascut din nou, neiubitor, nepocait. Sa locuiesti in casa, dar sa fii pierdut...paradoxal. Sa nu fii plecat niciodata de acasa, dar totusi...pierdut; sa fii botezat, dar pierdut.

Din acest motiv, Mantuitorul ne spune: " Vegheati si rugati-va, ca sa nu cadeti in ispita." Pavel spune: " Cercetati-va pe voi insiva daca sunteti in credinta."

" Fiecare sa se cerceteze pe sine insusi..."

E posibil ca Scriptura sa fie pierduta tocmai in Casa Domnului 

( 2 Cronici 34:14-27 )

Cel mai ironic lucru atunci, dar, mai ales acum, este ca Scriptura ( Legea lui Dumnezeu ) sa fie pierduta si neglijata tocmai in Casa Domnului. Pe vremea imparatului Iosia, cand se faceau ceva lucrari la Casa Domnului, niste muncitori au gasit printre vrafuri o...Carte...neglijata si aruncata printre celelalte lucruri nefolositoare. Era tocmai Scriptura. Scriptura nu era la gunoi, dar nici la loc de cinste, ci undeva uitata printre lucrurile netrebuincioase.

Cand i s-a dus Cartea lui Iosia, un tanar imparat, si a inceput sa citeasca din ea... s-a speriat, vazand cat de departe erau ei de voia lui Dumnezeu. Veneau la Casa Domnului, aveau slujbe religioase, dar fara Scripturi. Aveau traditii, rugaciuni si liturghii, dar Cuvantul lui Dumnezeu era absent. Dar se invatasera si cu asta...chiar fara sa-si dea seama! Cum a fost posibil sa inlocuiasca Cuvantul cu cuvantul? Cum a fost posibil ca preotii si pastorii sa puna deoparte Scriptura si sa vina in fata poporului cu altceva, cu inlocuitori? Ia uitati-va azi, in unele biserici, altare si amvoane si o sa vedeti cat de mult este neglijata si uitata, ba chiar si total inlocuita...tocmai Scriptura. Ia uitati-va si in unele vieti...si veti vedea cat de neglijata este tocmai ce-i mai important: Scritura, Cuvantul Divin, Cuvantul care da Viata.

Iosia avea totusi o mica scuza: Nu cunostea Legea Domnului, pentru ca n-o avea. Noi o avem, o si stim, dar n-o mai prea citim, implinim sau respectam. Filozoful Goethe a spus atat de clar si sanatos: " Binele si puterea unei natiuni consta din atitudinea pe care o are fata de Biblie. " Mare dreptatea avea! Sa stii sa citesti, sa ai acces la Biblie, sa ai Scriptura langa capul tau pe o noptiera sau pe un raft, sub un teanc de alte carti...e tot pierduta...si tu la fel. In vremea lui Iosia nu existau probabil decat cateva copii ale Scripturii.

Atentie, Biserica, atentie, crestine, atentie omule...sa nu pierzi ceea ce e mai important: Cuvantul, cunoasterea si aplicarea Sa!

~ Mesaje cu impact de Daniel Cocar ~

Focul rafinării

"Iată, te-am pus în cuptor, dar nu te-am găsit argint; te-am lămurit în cuptorul urgiei (Isaia 48:10)."

Dumnezeu nu Îşi rafinează copiii într-un cuptor fizic de foc. El însă are un cuptor de alt fel care realizează acest proces de rafinare. Este cuptorul încercărilor. În acest moment, cred că este important să definim cuvântul încercare. Acesta înseamnă "greutăţi, necazuri, neplăcere şi testare", acestea fiind doar câteva dintre semnificaţii. Mie îmi place în mod special definirea de greutăţi. Bănuiesc că aceasta îşi are originea în descrierea unei călătorii dificile a unui vas pe mare, Este un vas fără posibilitate de evadare, cu care ajungi dintr-un port sau altul. Îti place direcţia înspre care ajungi, dar nu-ţi surâde deloc procesul!

      În acelaşi fel, cuptorul este un loc fără ieşire. În cuptor nu este nici un mâner de deschidere din interior. De accea, mai bine te-ai lasa rafinat cât de repede posibil, pentru că nu vei scăpa de proces, până când s-a atins nivelul dorit de purificare. Cred din toată inima că pe Dumnezeu Îl interesează mult mai mult starea, condiţia noastră, decât confortul nostru, şi El va permite unor lucruri să devină incomode în viaţa noastră pentru a expune adevărata noastră stare. El preferă să ne simţim temporar incomozi, decât să fim veşnic chinuiţi.

     Aproape imediat după ce L-am rugat pe Dumnezeu să-mi cureţe inima, m-am trezit în cuptorul rafinator al încercărilor.

~ Mânie-te, dar nu strica totul! de Lisa Bevere~

Problema mândriei

Prin mândrie se aţâţă numai certuri, dar inţelepciunea este cu cel ce ascultă sfaturile (Proverbe 13:10).

Mândria mea adeseori nu mă lasă să cedez, nici chiar atunci când ştiam că am greşit. Dacă mândria este terenul fertil pentru certuri, smerenia este cuibul reconcilierii. Atunci când m-am smerit, am văzut vindecare şi iertare, chiar dacă acestea păreau imposibile. Sunt multe căi spre smerenie, dar judecarea celuilalt nu este una dintre acestea. Când îi judecăm pe alţii nu ne umilim, ci ne ridicăm pe noi la o poziţie, înţelegere sau inteligenţă superioară.
Cea mai frumoasă mărturie pentru alţii este să umblăm în dragoste şi iertare, nu exercitându-ne drepturile asupra celorlalţi. Dar aceasta se întâmplă doar atunci când Îi permitem Duhului Sfânt să intervină şi ne pocăim de tendinţa de a ne pune pe noi judecatori.

Dar pentru ce judeci tu pe fratele tău? Sau pentru ce dispreţuieşti tu pe fratele tău? Căci toţi ne vom înfaţişa înaintea scaunului de judecată al lui Cristos (Romani 14:10).

~ Mânie-te, dar nu strica totul! de Lisa Bevere~

Nu tu esti judecatorul!

"Nu judecati, ca sa nu fiti judecati (Matei 7:1). " Ce inseamna de fapt sa judeci pe altul? Ei bine, in contextul acesta inseamna sa condamni, sa pedepsesti sau sa chinui. Cand suntem suparati sau maniosi pe o persoana sau un grup, intotdeauna exista tendinta de a trece la urmatorul nivel, acela de manie, care ne incurajeaza sa judecam. Vrem sa-i etichetam, pentru ca atunci ii putem descalifica drept persoane sau le putem descalifica pozitia. Judecarea este in acelasi timp incercarea de a ne absolvi pe noi de vinovatie.
Judecarea este un mecanism de aparare. Daca mania in forma ei pura este o forma temporara de disconfort, judecarea este respingerea permanenta. Noi ii judecam pe altii, in incercarea de a ne justifica neiertarea sau mania fata de ei.
Atunci de ce este atat de usor sa judeci si atat de greu sa n-o faci? In primul rand, ca oameni facuti dupa asemanarea lui Dumnezeu ne-am nascut cu dorinta de a vedea ca binele invinge. Rascumparatul din noi striga pentru infaptuirea dreptatii.
Dumnezeu a stiut ca atunci cand intr-o incapere sunt mai multi oameni, exista potentialul unui conflict. De asemenea a stiut ca ambele parti vor sta ferm pe pozitie si vor crede ca sunt cei de partea carora este adevarul.
Pentru noi stradania de a nu judeca este o lupta constanta. Adeseori ii judecam pe altii pentru a reduce presiunea pe care o resimtim.

"Si crezi tu, omule, care judeci pe cei ce savarsesc astfel de lucruri, si pe care le faci si tu, ca vei scapa de judecata lui Dumnezeu? Sau dispretuiesti tu bogatiile bunatatii, ingaduintei si indelungii Lui rabdari? Nu vezi tu ca bunatatea lui Dumnezeu te indeamna la pocainta" 

(Romani 2:3-4) 

Tocmai lucrul de care-l acuzam pe celalalt, deoarece suntem oameni, il facem si noi. Tocmai lucrul pe care-l evitam, reusim sa-l aducem asupra noastra. Judecam pentru a ne proteja de injurii sau critica, dare fiecare dintre noi este vinovat. Dumnezeu ne spune ca prin judecarea altora, nu facem altceva decat sa ne dovedim sfidarea fata de indurarea si bunatatea Lui.

~ Manie-te, dar nu strica totul! de Lisa Bevere~ 

 

Radacina amaraciunii (III)

Pavel ne sfatuieste in cartea Efeseni ca: "Orice amaraciune, orice iuteala, orice manie, orice strigare, orice clevetire si orice fel de rautate sa piara din mijlocul vostru. Dimpotriva, fiti buni unii cu altii, milosi si iertati-va unul pe altul, cum v-a iertat si Dumnezeu pe voi in Hristos." (Efeseni 4:31-32)   
Pavel a vorbit despre aceasta in Coloseni ca fiind dezbracarea de hainele vechi ale eului si imbracarea cu omul cel nou, care este mereu reinnoit pentru a semana mai mult cu Creatorul. Este schimbarea cetateniei din imparatia intunericului, in imparatia luminii. Chiar daca expresiile nesanatoase sau ciclurile de manie au parut uneori a ne proteja, acum vedem ca, in realitate, acestea n-au facut decat sa ne polueze si sa ne inrobeasca.
Efeseni leaga amararaciunea, iutimea, mania si orice fel de strigare de neiertare. Secretul scaparii de radacina amaraciunii este iertarea si eliberarea din prinsoarea maniei tale a celor care te-au ranit profund. Nu spun aici ca lucrul acesta iti va fi usor, ci spun ca te vor astepta probleme de proportii daca nu o vei face. Noi ne rugam: Tata, "ne iarta greselile noastre, precum iertam si noi gresitilor nostri" (Matei 6:12) Aceasta inseamna ca Ii cerem de fapt lui Dumnezeu sa ne ierte in acelasi fel si la acelasi nivel in care ii iertam si noi pe altii. Iar aceasta ar putea crea probleme multora dintre noi care am esuat in a oferi iertare.
In Evanghelia dupa Luca, versetul acesta suna: "si ne iarta noua pacatele noastre, fiindca si noi iertam oricui ne este dator" (Luca 11:4) Aceasta presupune ca insasi justificarea sau motivul pentru care cerem iertare este ca si noi am iertat si am eliberat pe toti cei care au pacatuit impotriva noastra. Iertarea oferita celorlalti este cerinta preliminara pentru iertarea oferita noua. Cu totii suntem incurajati sa fim buni si plini de indurare fata de altii si sa-i iertam, tot asa cum si Dumnezeu ne-a iertat in Cristos. Iar aceasta presupune sa-i eliberam complet si definitiv, ca si cum nu ne-ar datora nimic.

~ Manie-te, dar nu strica totul! de Lisa Bevere~

Radacina amaraciunii (II)

Radacina amaraciunii poate cauza probleme, si acestea profaneaza. Ceva ce altadata era curat este acum contaminat, stricat, alterat si deformat. Inimile noastre blande, in care au fost semanate seminte bune, au fost umplute de radacinile incapatanate ale otravii distrugatoare si amare. Acesta este motivul pentru care suntem avertizati: "Pazeste-ti inima mai mult ca orice, caci din ea ies izvoarele vietii" (Proverbe 4:23)
Amaraciunea ne tine robi ai pacatului. Din cauza ofenselor nerezolvate vom incerca sa folosim lucrurile de pret ale lui Dumnezeu pentru a ne valida propria persoana, in loc de a-i echipa pe altii. Lucrurile pure si valoroase s-ar putea ca inca sa mai intre in inimile noastre, dar vor fi imediat poluate si denaturate de radacina amaraciunii care locuieste acolo. Harul lui Dumnezeu este in felul aceste transformat in dreptul de a pacatui, in loc de a fi puterea de a umbla in ascultare.

~ Manie-te, dar nu strica totul! de Lisa Bevere~

Radacina amaraciunii (I)

Una dintre scamatoriile inselatoare ale lui Satan este de aceea de a semana semintele sale in pamantul inimilor noastre ranite. Eu cred ca profita de momentele in care suntem vulnerabili pentru a se furisa inauntru. Ne incurajeaza sa ne amintim durerea, sa o pastram si sa nu renuntam la ea. Minte, promitandu-ne ca, daca vom pastra durerea si-i vom permite sa ramana permanent in inima noastra, ne va proteja de agresiuni viitoare. El ne incurajeaza sa nu ne eliberam mania la sfarsitul zilei, ci sa ne folosim de aceasta forta a maniei pentru a-i continua influenta in vietile noastre. Din nou, si aceasta este o minciuna.
Inimile zdrobite sunt asemenea pamantului zdrobit, arat...amandoua sunt bune pentru semanarea semintelor. Dumnezeu tanjeste ca noi sa ascultam sfatul Lui, sa ne apropriem de El in durerea noastra si sa-I permitem Duhului Sfant sa semene semintele mangaierii din Cuvantul Lui peste ranile inimilor noastre. S-ar putea ca aceste seminte sa creasca greu, dar ele vindeca si aduc viata. Imediat ce sunt semanate, te vei simti slab si vulnerabil, dar aceste seminte cresc in taina, vindecandu-ne dinspre interior inspre exterior.
Si Satan doreste sa semene seminte. El cauta asemenea unui leu flamand care adulmeca mirosul unei rani deschise. El ne vrajeste sa adormim cu mania in san si seamana neghina amaraciunii in timp ce noi avem un somn agitat. Ne trezim cu pulsatia razbunarii in vine.

Luati seama bine ca nimeni sa nu se abata de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva sa dea lastari vreo radacina de amaraciune, sa va aduca tulburare, si multi sa fie intinati de ea. 
(Evrei 12:15)

~ Manie-te, dar nu strica totul! de Lisa Bevere~