Primavara este prima data recunoscuta de plante si apoi de oameni.
Vor putea taia toate florile, insa nu vor putea opri primavara. (Pablo Neruda)
Iarna este in capul meu, dar primavara eterna se afla in sufletul meu. (Victor Hugo)
Primavara ne inverzeste...sufletele! (C.Zagan)
Nu iubi primavara, ci infatisarea unei anumite flori in care primavara s-a inchis; nu iubi dragostea, ci pe cel in care dragostea se intruchipeaza. (Antoine Saint-Exupery)
Primavara e aceea perioada a anului cand la soare este vara, iar la umbra e iarna. (Charles Diekens)
Primavara nu va fi primavara fara cantecul pasarelelor.
La fiecare stranut al primaverii apare o noua floare. (Victor Hugo)
O viata fara dragoste este asemenea unui an fara primavara. (proverb suedez)
Să nu spunem ce au făcut:
Simţim deseori nevoia să vorbim cu cineva despre cum am fost răniţi şi lucrul acesta poate fi terapeutic dacă este făcut cu o atitudine de inimă corectă. Dacă aceasta este necesar, trebuie să alegeţi cu mare grijă persoana căreia vreţi să-i spuneţi, asigurându-vă că persoana este de încredere şi că nu va repeta situaţia dumneavoastră unor oameni pe care nu-i priveşte. Oricine iartă cu adevărat, nu-şi bârfeşte ofensatorul.A vorbi despre cum ai fost rănit cu scopul de a strica reputaţia sau credibilitatea vrăjmaşului tău nu este decât o formă de a-l pedepsi. Cei mai mulţi dintre noi nu vorbim despre ce s-a întâmplat din motive terapeutice, ci mai degrabă pentru ca vrăjmaşul nostru să nu fie admirat. Divulgăm ce a făcut persoana aceea pentru ca alţii să nu mai aibă o părere aşa de bună despre ea. Aceasta este ispita de a pedepsi – care uzurpă zona de acţiune a lui Dumnezeu.
Când mi-aduc aminte că iertarea deplină înseamnă să-i ierţi pe alţii aşa cum a-i fost iertat, îmi amintesc că:
• Nu voi fi pedepsit pentru păcatele mele.
• Nimeni nu va afla despre păcatele mele, pentru că toate păcatele care sunt sub sângele lui Hristos nu vor fi expuse sau ţinute împotriva mea.
De aceea când îmi iese din gură ce mi-a făcut cineva, uit evident că Dumnezeu nu va spune ce I-am făcut eu Lui. El mi-a iertat mult şi nu va spune nimănui ce mi-a iertat. Deci, când vorbesc pe seama vrăjmaşului meu, arăt dispreţ faţă de iertarea care mi s-a acordat.
Ştiu că am spus că, din motive terapeutice, putem să împărtăşim cu o altă persoană răul pe care l-am suferit. Cred că discuţia mea cu Iosif Ţon este din această categorie. Nu încape îndoială că acea întâlnire a făcut ca lucrurile să lucreze împreună pentru binele meu (Rom. 8:28). Şi totuşi, dacă aş fi avut lumina şi cunoştinţa pe care le am acum asupra acestui subiect, nu i-aş fi spus niciodată nimic lui Iosif. Dacă împărtăşiţi durerea şi ofensele dumneavoastră cu altcineva, cercetaţi-vă motivele şi fiţi sigur că nu o faceţi pentru a pedepsi pe cineva punându-l într-o lumină proastă. Aşa cum Iago a spus în Othello de William Shakespeare:
„Cine îmi fură punga fură gunoi; este ca şi nimic;
A fost a mea, este a lui, şi a fost roabă la mii;
Dar cel care-mi fură bunul meu nume
Fură ceva care nu-l îmbogăţeşte pe el,
Dar pe mine mă face într-adevăr sărac“.
Un gand sarutat de vesnicie s-a indragostit de Infinit !
Iar Nemarginirea e geloasa pe Timp, ca s-a oprit !
Timpul, s-a oprit ,o secunda a murit intr-un minut,
Iar ora a facut ca o zi sa nu mai stie in ce luna e !
Anul acesta toate anotimpurile s-au certat,
Nu mai pot duce povara vremurilor grele,
Au auzit ca zilele din urma vor fi scurte si rele.
Toamna in acest an vrea sa vina mai tarziu !
Vara nu mai vrea atata Soare, e arsa ca un pustiu,
Iar Primavara nu mai poate topi zapada,
Pentru ca Iarna a facut-o gramada.
Peste lumea asta bulversata strabate,
Un gand indragostit de Infinit,
Se pare ca-n secunda care a murit,
A reusit sa treaca vesnicia toata !
…………………………………………
Au trecut peste 2000 de ani,
Si azi asteptam sa vina gandul inapoi,
Sa-I vedem sarutul vesniciei,
Sa ne indragostim apoi si noi !
Opriti Timpul, sa-I cerem iertare,
Am calcat secundele in picioare,
Iar orele l-am chinuit zile intregi,
Sa ne spuna de unde am venit,
De ce mor anii in noi si zboara,
De ce vremea s-a schimbat ,
Si zilele sunt scurte si reci ?….
Timpul, s-a oprit, a inceput sa ne planga,
A vazut in noi gandul indragostit,
Ranit de ura noastra milenara,
Si ne-a iertat, strangandu-ne in brate,
Adormindu-ne, generatie dupa generatie !
................................……………………..
La cumpana dintre ani,
Scotand apa din fantana Vietii,
A venit un Samaritean,
Asa cum spus-au profetii.
Avea pe gura un sarut de iubire,
In ochii Sai lacrima era pura,
In maini si picioare , gauri de ura,
Iar in inima un gand indragostit,
Nascut in a Edenului gradina.
Atat de mult ne a iubit ca S-a dat pe Sine
Apoi a revenit pe Pamant,
Si din inima-I plina de iubire
A scos si a pus prin Cruce-n noi
Gandul indragostit de..Vesnicie !
Toti cautam fericirea, putini gasim iubirea, dar ceea ce cautam cu adevarat este dragostea pura si absoluta.
Fara participarea intensa a sufletului dragostea este o pilitura de oase si o goana de cai in agonie. (Tudor Arghezi)
Dragostea e o prietenie scumpa si inalta, nutrita de idei nobile si de meditari evlavioase, luminata de un suras voios si dulce. (G.Galaction)
Dragostea e temelia neclintita pe care se poate cladi o casnicie morala, adevarata, fericita.
O clipa de dragoste face mai mult decat o viata de marire.
Dragostea sta in legatura stransa cu morala. Sentimentul acesta ne inalta, ne innobileaza, ne largeste sufletul, intemeind familia, care-i baza societatii, devine insasi matricea vietii umane.
Experienta arata ca a iubi inseamna nu doar a ne privi unul pe altul ci a privi impreuna in aceeasi directie.
Inainte de orice, dragostea este ascultare in tacere. A iubi inseamna a contempla.
O pereche recent casatorita s-a mutat intr-un cartier foarte linistit.
In prima dimineata din noua casa, in timp ce isi savurau cafeaua, femeia observa, privind pe fereastra, o vecina care isi intindea cearceafurile in balcon.
- Ce cearceafuri murdare intinde vecina noastra in balcon! Cred ca are nevoie de un nou sapun...Poate ar trebui sa o invat sa-si spele cearceafurile!
Sotul ei privi si ramase tacut.
Si asa, la fiecare doua sau trei zile femeia repeta observatiile, in timp ce vecina isi intindea rufele la soare.
Dupa o luna femeia ramase surprinsa vazand ca vecina sa intindea cearceafuri mult mai curate si ii spune sotului ei:
- Priveste, a invatat sa spele rufele! O fi invatandu-o alta vecina?
Sotul ei ii raspunse:
- Nu, azi m-am trezit mai de dimineata si am spalat geamurile casei noastre!
~
Si in viata este asa!
Totul depinde de curatenia ferestrei sufletului nostru prin care observam faptele.
Inainte de a critica, potrivit ar fi sa ne verificam si sa ne curatam sufletul pentru a vedea clar.
Atunci am vedea mai clar puritatea sufleteasca a celorlalti!
Au trecut mii de ani de cand Legea “arunca” cu pietre pe buna dreptate in cel vinovat, dar vai, astazi nu mai este...Lege?
Au trecut doua milenii si se pare ca va mai trece unul, iar sportul aruncarii cu pietre nu numai ca nu s-a desfintat dar se pare ca e pe cale de perfectionare. Privesc astazi prin lumea aceasta decazuta si vad oameni ce poarta de 2000 de ani piatra in mana , si ma doare privirea cand vad ca ei sunt..crestini !
Am ajuns sa traiesc vremurile cand in dreptul intrarii la multe Biserici crestine este un semn de avertizare...”atentie cad pietre!“
Astazi in loc sa zidim Temple din pietrele ce le purtam in mainile noastre de 2000 de ani , transmise din generatie in generatie , practicam acelasi sport milenar aruncandu-le in cei gasiti vinovati , iar paiul din ochiul nostru e mai mare decat o barna , ne ascundem in spatele unor legi ce le-am inventat ,uitatand de fapt cat de pacatosi si trecatori suntem.
Vorbele noastre colturoase ca niste pietre necioplite scoase din guri ranite de ura, le aruncam in fraze rupte de legi cultice , si loviti de orbire nu vedem ca si astazi inca mai scrie degetul Domnului Isus pe pamant un mare semn de intrebare; - Ce este iubirea?
Cum sa pot raspunde la ecoul iubirii divine, cand inima e o cariera de piatra si limba mea un ciocan ce loveste cu scantei de manie in inima ta care e tot o cariera de piatra, si ce sparg eu la tine ,tu arunci in mine, si de mii de ani in triburi cultice ne purtam ca niste primitivi , avem privirea lui Cain si nu mai vrem sa auzin de fratele nostru Abel , ci ucidem cu ura orice jertfa de iubire. Si totusi….
Am vazut crestini cu cerul senin in ochii lor si lacrimi de iubire ca stropii de ploaie , iar in gura lor versete diamantate din Scriptura si abia atunci am inteles…. De ce Nero si leii lui nu am putut sa ucida iubirea purtata in inimi atat de mari in cat in ele era tot Universul si mai era loc si pentru cei ce de 2000 de ani arunca cu pietre otravite de ura din sufletul lor pustiu, am inteles de ce astazi inca este atata ..iubire !
Miracolul iubirii eterme, acolo aproape 2000 de ani, a facut ca pietrele aruncate de suflete natange si din maini batatorite de ura si pacat, sa nu atinga cerul din inima crestinilor ci doar sa le “adoarma” trupul pentru Marea Trezire !
Acolo la cruce au ajuns si pietrele noastre tocmai din anul de gratie in care ne aflam, fiecare la randul cetei noastre, si au lovit ca sa curga sange si Iubire, iar fluviul ce are izvorul in coasta Divina curge de aproape 2000 de ani fara incetare si spala si azi mani cu pietre , inimi de piatra, vieti impietrite , priviri colturoase si….. am vazut apoi crestini cu cerul senin in ochii lor, cu foc de iubire ce arde in inimi de carne, si priviri cu lacrimi din stopi de ploaie timpurie si tarzie, cu priviri indragostite de vesnicie, am vazut in sfarsit crestini fara…pietre ! De ce ? Pentru ca a venit vreamea cum spune Eclesiastul…. A venit vremea sa strangem pietrele !
A VENIT VREMEA NOI SA FIM PIETRE !!! VII !!!
Si va venii vremea cand vom fi un Templu ! DIN PIETRE VII !
Orice om se angajeaza mai devreme sau mai tarziu în rugaciune. Chiar si omul care spune, "Eu nu cred în Dumnezeu" rosteste rugaciuni atunci cand se iveste o primejdie."O, Doamne ajuta-ma!" Astfel într-o masura mai mica sau mai mare cu totii suntem familiarizati cu rugaciunea. Rugaciunea este unul dintre cele mai mari privilegii pe care Dumnezeu le-a oferit omului. Faptul care ma încanta este ca pot veni în prezenta lui Dumnezeu, creatorul acestui univers si ca pot vorbi cu El. Iar ceea ce este si mai minunat este ca, întotdeauna El ma asculta! Nici chiar nevasta-mea nu ma asculta tot timpul! Insa Dumnezeu o face. De asemenea, sunt uimit ca Dumnezeu mi-a dat privilegiul de a vorbi cu El oricand. Nu trebuie sa-mi fac din timp un plan sau sa-mi aranjez o întalnire. Pot sa vin la orice ora, pentru orice nevoie si sa-mi deschid inima înaintea Lui. Iar Dumnezeu nu numai ca asculta dar si a promis sa ma ajute! A promis sa ma calauzeasca si sa se îngrijesca de fiecare nevoie a mea.
Imi imaginez ca unul dintre cele mai mari mistere printre îngerii din ceruri este ca omului i-a putut fi oferit acest glorios privilegiu al rugaciunii si ca totusi profita atat de putin de el si ca îl trateaza într-un mod atat de straniu.
Multi oameni trateaza rugaciunea ca fiind o fapta religioasa pe care ei trebuie sa o duca la îndeplinire. Dupa ce s-au rugat pentru o vreme asteapta o insigna de merit pentru fapta lor. "La urma urmei ma rog de un ceas" îsi spun ei ca si cum cineva ar trebui rasplatit ca a stat de vorba cu Dumnezeu!
Tot asa, multi oameni se hotarasc sa se roage o ora pe zi fiindca li se pare ca este onorabil sa o faca. Isi încep ora de rugaciune prin a aduce înaintea lui Dumnezeu aproape orice cerere imaginabila. Dupa ce au trecut zece minute si au epuizat lucrurile pe care sa le spuna,o iau de la capat parcurgand astfel lista de mai multe ori. In final atunci cand a trecut ora, ei se simt bine. "Slava Domnului! Am petrecut o ora întreaga rugîndu-ma".
Astfel ei procedeaza asa convinsi ca si-au facut datoria si si-au îndeplinit obligatia lor. Rugaciunea nu ar trebui niciodata sa fie facuta dupa ceas si niciodata nu ar trebui privita ca fiind o obligatie, un efort solicitat sau o datorie. Tine-ti minte: lungimea rugaciunii voastre nu este deloc importanta. Deseori nici macar nu este îndeajuns timp pentru rugaciuni lungi. De exemplu, sa zicem ca masina dumneavoastra s-a oprit pe sinele de cale ferata si ca trenul se îndreapta în directia dumneavoastra. Daca e nevoie de o lunga rugaciune pentru a va scapa, atunci ati încurcat-o!
Isus ne-a avertizat ca atunci "cand va rugati, sa nu bolborositi aceleasi vorbe (din engleza, 'sa nu folositi repetari desarte de cuvinte', n.tr.), ca pagînii, carora li se pare ca, daca spun o multime de vorbe, vor fi ascultati" (Mat.6:7). Multi oameni îi critica pe catolici pentru folosirea repetitiva de catre ei a "Inchinarii Mariei" sau a "Tatalui nostru", însa a repeta în permanenta "Isus! Isus!" sau "Glorie Tie! Glorie Tie!" sau oricare alta expresie înseamna de asemenea a folosi repetari desarte de cuvinte sau a bolborosi vorbe
multe. Atunci cand va rugati îi vorbiti Tatalui de fapt, si ar trebui sa-i vorbiti cugetat sau cu chibzuinta. Nu repetati aceleasi cuvinte la infinit. Nu va vor duce nicaieri.
Adevaratul optimism inseamna a constientiza problemele, dar si a detecta solutiile, a recunoaste dificultatile, a fi incredintat ca pot fi depasite, a constata partile negative, accentuandu-le insa pe cele pozitive, expunerea la tot ce poate fi mai rau, dar asteptand sa se intample cel mai bun lucru, a avea toate motivele sa ne plangem, dar sa alegem sa zambim. (William Arthur Ward)
Am devenit optimist cand am descoperit ca nu puteam sa castig altfel. (Earl Weaver)
Optimismul este esential pentru realizarea de sine, fiind de asemenea, temelia curajului si al adevaratului progres. (Nicholas Murray Butler)
Optimistul este personificarea umana a primaverii. (Susan J. Bissaonette)
Optimismul este credinta care duce la mari realizari. Nimic nu poate fi realizat fara speranta si incredere. (Helen Keller)
Domnul priveste din inaltimea cerurilor si vede pe toti fiii oamenilor.
Din locasul locuintei Lui, El priveste pe toti locuitorii pamantului.
El le intocmeste inima la toti si ia aminte la toate faptele lor.
Nu marimea ostirii scapa pe imparat, nu marimea puterii izbaveste pe viteaz; calul nu poate da chezasia biruintei, si toata vlaga lui nu da izbavirea.
Iata, ochiul Domnului priveste peste cei ce se tem de El, peste cei ce nadajduiesc in bunatatea Lui, ca sa le scape sufletul de la moarte si sa-i tina cu viata in mijlocul foametei.
Sufletul nostru nadajduieste in Domnul; El este ajutorul si scutul nostru.
Da, inima noastra isi gaseste bucuria in El, caci avem incredere in Numele Lui cel sfant.
Doamne, fie indurarea Ta peste noi dupa cum o nadajduim noi de la Tine!
A refuza să-i pedepseşti pe cei care merită – lepădând dorinţa naturală de a-i vedea primind ceea ce li se cuvine – este esenţa iertării depline. Natura noastră umană nu poate suporta gândul că cineva care ne-a rănit profund ar putea scăpa fără să fie pedepsit pentru ceea ce a făcut. Pare atât de nedrept! Vrem răzbunare – adică, o pedeapsă dreaptă. Dar teama că ei nu vor fi pedepsiţi este opusul dragostei desăvârşite. De aceea spunea Ioan:
„În dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica; pentru că frica are cu ea pedeapsa; şi cine se teme n-a ajuns desăvârşit în dragoste“.(1 Ioan 4:18)
Dacă nutrim dorinţa de a-i vedea pe vrăjmaşii noştri pedepsiţi, vom pierde în cele din urmă ungerea Duhului. Dar când dragostea desăvârşită – dragostea Domnului Isus şi roada Duhului Sfânt – pătrunde în inimă, dorinţa ca vrăjmaşul nostru să fie pedepsit ne părăseşte. Iertarea deplină înseamnă să refuzi să pedepseşti. Înseamnă să refuzi să cedezi în faţa fricii că acea persoană sau acei oameni nu-şi vor primi pedeapsa meritată – pedeapsa sau mustrarea care credem noi că o merită.
Am fost intrigat de afirmaţia lui Ioan că „frica are cu ea pedeapsa“. Uneori ne este teamă că Dumnezeu nu va interveni ca să dea vrăjmaşilor noştri pedeapsa bine meritată. Dar dacă cineva cedează în faţa acestei temeri va încălca teritoriul lui Dumnezeu şi lui Dumnezeu nu-I place aceasta. Răzbunarea este dreptul lui Dumnezeu şi încă dreptul Lui exclusiv. Deuteronom 32:35 ne spune: „A Mea este răzbunarea şi Eu voi răsplăti“. Acest verset este citat de două ori în Noul Testament (Rom. 12:19; Evrei 10:30). Dumnezeu răzbună cel mai bine. El nu are nevoie de ajutorul nostru. Deci când refuzăm să fim instrumente de pedeapsă, lui Dumnezeu Îi place; Îi dă libertatea de a decide ce trebuie făcut. Dar dacă intervenim noi după capul nostru, El poate foarte bine să ne lase să facem ce vrem; şi atunci, nici răzbunarea divină, nici dreapta judecată nu vor fi duse la bun sfârşit – ci doar împlinirea setei noastre de răzbunare.
Este important să ne cercetăm în privinţa aceasta. Trebuie să ne întrebăm: „Cât din ceea ce am de gând să spun sau să fac este doar o ispită de a pedepsi?“ Dacă pedeapsa este motivul nostru, suntem pe cale să întristăm Duhul Sfânt, oricât de multă dreptate ar fi de partea noastră.
Un grup de oameni de succes în apogeul carierei lor, toti având joburi si pozitii de vis, masini si case, au facut o vizita unui fost profesor din facultate. Discutia a alunecat treptat spre cât de stresanta si obositoare e viata zi de zi. Profesorul i-a întrebat daca vor sa bea o cafea buna si s-a întors din bucatarie cu un vas mare plin cu cafea si o multime de cesti. Unele erau din portelan fin, altele din sticla, plastic, unele aratând normal, altele foarte delicate si scumpe, unele cu insertii aurite, altele cu toarta ciobita, si i-a rugat pe fiecare sa se serveasca.
Când toti aveau câte o ceasca de cafea în mâna profesorul le-a zis: Daca ati observat fiecare dintre voi a pus cafea în câte o ceasca scumpa si fina lasând cestile simple si ieftine goale pe masa. E normal sa vreti ceea ce e mai bun în viata, dar tocmai asta e sursa problemelor si a stresului pe care îl aveti zi de zi.
Nu conteaza ce ceasca ai ales, cafeaua ta are acelasi gust. Ceasca nu adauga nicio calitate cafelei. În cele mai multe cazuri o face doar sa fie mai scumpa sau, în alte cazuri, nu putem vedea ce e de fapt înauntru. Ceea ce ati vrut voi de fapt a fost cafeaua, nu ceasca si totusi, inconstient, ati ales cele mai scumpe si bune cesti. Si apoi ati început sa va uitati la ceasca celuilalt gândindu-va ca e mai frumoasa decât a voastra.
Viata e ca o cafea buna: jobul, banii, cariera, masina, casa, hainele, pozitia în societate sunt cestile. Doar ne ajuta sa ne traim viata, dar nu sunt VIATA.. Hainele pe care le avem, pozitia în societate si banii nu înseamna viata. Doar ne ajuta sa traim viata. Nu definesc ceea ce înseamna viata. Din contra, majoritatea oamenilor care au mult, sunt invidiosi pe altii care au si mai mult si nu reusesc sa se bucure de ceea ce au. Câteodata concentrându-ne doar pe ceasca, uitam sa savuram cafeaua.
Savurati cafeaua, nu cestile! Cei mai fericiti oameni nu sunt cei care au cele mai multe lucruri. Cei mai fericiti oameni stiu sa se bucure cât mai mult de ceea ce au, acolo unde au, în momentul prezent. Ei fac viata sa fie frumoasa...
"Dragostea e cea mai importanta si mai vulnerabila traire a oamenilor." (Brida)
"Sa iubesti nu e nimic.
Sa fii iubit e ceva.
Sa iubesti si sa fii iubit e totul." - (T. Tolis)
Iubirea este un fum făcut din arborii suspinelor. Purificată, e un foc în ochii celor ce se iubesc. Tulburată, este o mare hrănită cu lacrimile celor ce se îndrăgesc. Şi încă ce mai e? E nebunia cea mai înţeleaptă, fierea ce înăbuşă, dulceaţa ce ne mântuie (definiţie de William Shakespeare)
"Dragostea constă în dorinţa de a da ceea ce este al tău altuia şi de a simţi fericirea acestuia ca şi cum ar fi a ta" (Emanuel Swedenborg)
In Coloseni Pavel ne îndeamna sa "veghem", care luat literar înseamna, "a
ramane/sta treaz". Toropeala, în timp ce ne rugam este una din slabiciunile firii noastre pamantesti. Cand Isus se afla în gradina Ghetsimani, rugandu-se, El si-a gasit ucenicii adormiti. Atunci El le-a spus: "Ce, un ceas n-ati putut sa vegheati împreuna cu Mine?" (Mat. 26:40). Dumnezeu vrea ca mintile noastre sa fie agere si alerte atunci cand vorbim
cu El. Eu cred ca este insultator sa vorbim cu Dumnezeu atunci cand mintile noastre sant treze pe jumatate. Pavel ne îndeamna de asemenea, sa ne rugam "cu multumiri" (Col. 4:2).
Rugaciunile noastre ar trebui ca întotdeauna sa fie însotite de recunostinta, iar Psalmii servesc ca ideal exemplu al acestui fapt. David s-a rugat în Psalmi pentru orice lucru, s-a rugat pentru el însusi, pentru prietenii sai cat si pentru dusmanii sai. De asemenea, a împodobit psalmii cu laude si multumiri aduse lui Dumnezeu, acestia fiind bine echilibrati atat cu cereri cat si cu mutumiri. Adeseori dar nu îndeajuns de des am avut oameni care au venit la mine si care mi-au spus ca, "nu am sa ma plang de nimic în ce te priveste. Nu am nici o problema cu tine. Vreau doar sa-l laud pe Domnul împreuna cu tine! Domnul a fost atat de bun cu mine si vreau sa-ti spun cum mi-a binecuvantat viata mea".
Ce încantator! Ca si pastor aud de atat de multe probleme încat constituie o mare bucurie atunci cand cineva spune, "nici o problema ci, vreau doar sa-ti spun ca Domnul este atat de bun!" Este minunat! Este o rusine ca în permanenta sa pui pe seama lui Dumnezeu orice problema grea. Se cuvine sa-i multumim mai mult pentru ceea ce deja a facut pentru noi. In zilele de început ale Statelor Unite, puritanii pastrau zile de post si de tanguire. Exista cel putin o zi de post în fiecare luna a anului. Dupa aceea cineva a spus, "Haideti sa avem si o zi de recunostinta! Nu vom posti si nu ne vom întrista singuri, ci vom avea o sarbatoare în care sa-i multumim Domnului pentru tot ceea ce El a facut". Asa a început Ziua Recunostintei (adica, "Thanksgiving Day", n.tr.).
Desigur, cererile personale sunt necesare în rugaciunile noastre. Dar daca ma rog doar atunci cand în viata mea am vreo nevoie disperata si daca îi aduc lui Dumnezeu numai cereri personale, atunci îmi refuz singur o fantastica binecuvantare. O, de-as veni la Dumnezeu cu mai multe laude si multumiri!
De asemenea, Pavel ne îndeamna sa ne rugam si pentru lucratori (Col. 4:3). Sa-i binecuvanteze Dumnezeu pe lucratori. Adeseori oamenii îi aseaza pe lucratorii Evangheliei pe un piedestal si îi fac sa para ceva ce nu sunt. Insa oameni sunt si ei si eu, iar cateodata as fi dorit sa aduc mai mult a sfant, dar nu am reusit! Lucratorii au si ei probleme la fel ca toata lumea. Si noi trecem prin aceleasi încercari, poate într-o masura chiar mai mare decat cei mai multi dintre crestini. De multe ori suntem supusi unor atacuri mai puternice ale Satanei din cauza pozitiei noastre de autoritate spirituala si de conducere. De aceea, lucratorii au nevoie de rugaciune.
Cineva l-a întrebat pe Spurgeon despre succesul sau. El a raspuns cu, "oamenii mei se roaga pentru mine". Vi-l amintiti pe apostolul Pavel? El a spus, "rugati-va pentru noi". Pentru ce anume a dorit Pavel ca sa va rugati? "Ca Dumnezeu sa ne deschida o usa pentru Cuvînt" (Col.4:3). In acel moment Pavel se afla în temnita si poate credeti ca dorea libertate. "Rugati-va ca Dumnezeu sa deschida usa temnitei si sa ma scoata din locul asta!" In loc de asta Pavel s-a rugat ca Dumnezeu sa deschida usa libertatii pentru Cuvant pe care el sa-l poata vesti public.
Rugati-va ca Dumnezeu sa ma ajute sa nu fiu un lucrator neputincios care vorbeste mult dar care nu spune nimic. Rugati-va ca Dumnezeu sa ma ajute sa nu fiu un lucrator închipuit care vorbeste numai ca sa-i încante pe oameni si sa se faca placut lor. Rugati-va sa nu fiu un lucrator lenes, niciodata predicand voia lui Dumnezeu. Rugati-va sa nu fiu un lucrator rece si sa devin nesimtitor fata de nevoile oamenilor. De asemenea,
rugati-va sa fiu un lucrator credincios care sa vesteasca tainele lui Hristos, cu adevarat demonstrand dragostea Lui, constituind un exemplu înaintea turmei si umbland smerit înaintea lui Dumnezeu asa cum El doreste sa fiu. Rugati-va pentru lucratorii vostri. Noi va dorim rugaciunile voastre iar în schimb si noi ne vom ruga pentru voi.
Când totul în tine vrea să ţină ranchiună, să ameninţe cu degetul şi să amintească de durere, Dumnezeu vrea să laşi totul deoparte.
Iertarea nu este deplină până nu-i binecuvântăm pe vrăjmaşii noştri – şi nu ne rugăm pentru ei să fie binecuvântaţi.
Cu cât este mai mare rana, cu atât este mai mare binecuvântarea care vine împreună cu iertarea.
Paradoxul în iertarea deplină este că ea implică simultan egoism şi altruism.
Când îţi ierţi deplin vrăjmaşul, ai trecut pe tărâmul supranaturalului.
Dacă vrăjmaşul tău este temporar sau este o „condamnare pe viaţă“, nu uita niciodată că Dumnezeu stă în spatele acestui lucru.
Cine ştie cum te va folosi Dumnezeu în continuare dacă – odată pentru totdeauna – vei da dezlegare vrăjmaşilor tăi şi nu vei mai privi niciodată înapoi.
O altă consecinţă surprinzătoare a rugăciunii tale este că se prea poate ca vrăjmaşul tău să devină prietenul tău.
Dragostea „nu se gândeşte la rău“ (1 Corinteni 13:5). De ce ţinem minte momentele când am fost ofensaţi? Ca să le folosim. Ca să dovedim ce s-a întâmplat. Ca să le fluturăm pe dinaintea cuiva care se îndoieşte de ce s-a întâmplat în realitate. Un soţ poate să-i spună soţiei sale într-un moment de supărare: „Am să ţin minte asta!“ Şi aşa face! Ea îi poate spune: „Nu voi uita niciodată asta!“ Şi aşa face! Iertarea deplină este o alegere. Nu este un sentiment – cel puţin la început – ci este mai degrabă un act al voinţei. Multe căsnicii ar putea fi refăcute peste noapte dacă ambele părţi ar înceta să mai ameninţe cu degetul. Învinuirea altora a fost o problemă curentă de-a lungul istoriei umanităţii, dar Dumnezeu binecuvântează pe cel care desfiinţează ameninţarea cu degetul (vezi Isaia 58:9).
Dragostea este o alegere. Iertarea deplină este o alegere. Nu este un sentiment – cel puţin la început – ci este mai degrabă un act al voinţei. Este alegerea de a rupe înscrisul cu greşeli pe care l-am ţinut. Vedem clar şi recunoaştem răul care ni s-a făcut, dar ştergem aceasta – sau distrugem înregistrarea – înainte ca ea să-şi facă cuib în inima noastră. În felul acesta resentimentul nu are nici o şansă să crească. Când ne facem un stil de viaţă din iertarea deplină, învăţăm să ştergem răul mai degrabă decât să-l înregistrăm în computerul nostru mintal. Când facem aceasta tot timpul – ca un stil de viaţă – nu numai că evităm amărăciunea, dar în cele din urmă experimentăm iertarea deplină ca un sentiment – şi acesta este un sentiment bun.
Să fii conştient de ceea ce a făcut cineva şi totuşi să-l ierţi
Iertarea deplină nu înseamnă să uiţi ce a făcut cel vinovat; nu înseamnă să acoperi, să scuzi sau să refuzi să recunoşti ce s-a întâmplat. Aceasta ar însemna să trăieşti în negare. Unii oameni aleg să trăiască în negare ca un mijloc de a trata durerea; aceasta se întâmplă adesea atunci când îţi moare cineva drag. Dar mai devreme sau mai târziu persoana îndurerată trebuie să se împace cu realitatea. Aşa cum am spus şi mai înainte, înăbuşirea nu este niciodată un lucru bun.
Nu este o victorie spirituală să credem că noi îi iertăm pe oameni când de fapt noi doar evităm să înfruntăm comportarea lor rea. Aceasta este, dacă se poate spune aşa, ocolirea iertării adevărate. Este ca şi cum ne-am zice: „Vreau să-i iert, dar nu cred că pot dacă într-adevăr au făcut ceea ce se pare că au făcut“. Astfel noi amânăm recunoaşterea adevăratei ofense, ca să ne ferim de experienţa durerii, şi lăsăm lucrurile să meargă mai departe ca şi cum nimic nu s-a întâmplat.
Iertarea deplină se realizează numai când recunoaştem ceea ce s-a făcut fără nici o negare sau acoperire. Iertarea deplină este dureroasă. Doare când ne luăm adio de la răzbunare. Doare să te gândeşti că persoana aceea va scăpa şi nimeni nu va afla vreodată ce a făcut. Dar când ştim bine ce a făcut şi acceptăm în inima noastră ca el să fie binecuvântat, fără nici o consecinţă a răului pe care l-a făcut, trecem într-un tărâm supranatural. Începem să fim un pic mai mult asemenea Domnului Isus, să ne schimbăm în chipul lui Hristos.
Atunci cand cuvintele oamenilor provoaca in tine rani ce dor...atunci cand pietre sunt aruncate inspre tine fara mila...atunci cand nu e nimeni sa-ti ofere ajutor...atunci cand cei mai buni prieteni te ranesc adanc in inima...atunci cand nu mai vezi soarele de dupa nori...atunci pune-te pe genunchi si vei fi aproape de cer...pune-te pe genunchi si vei simti cum bate pentru tine, inima de Tata a lui Dumnezeu!
Daca Domnul iti inchide o usa...El iti va deschide alta!
