Stergarul

La cina cea de Paste, in camera de sus,

inconjurat de-apostoli, S-a asezat Iisus.

Se revarsa din sfesnic o galbena lumina

pe azimile calde, pe mielul…fara vina…

Era placut prilejul. Si toate pregatite.

Dar vai, uitase gazda o sluga a trimite,

un rob sau o copila, ca, dup-a vremii lege,

cureaua de pe glezne pe rand sa le-o dezlege,

sa le aline talpa de colbul de pe drum.

Si-acum cei doisprezece, sfielnic oarecum,

se intrebau in cuget: Cum vom sedea la ruga?

Sau cine isi va pune stergarul cel de sluga?

O, iata-i cum se-ncrunta, privind cu tulburare

cand vasele cu apa, cand praful pe picioare.

Si Duhul ii intreaba, in fiecare zboara:

-N-ai vrea sa-ti pui tu, Petre, stergarul asta seara?

-Chiar eu?…Nu sade bine. Eu doar sunt mai batran.

-Dar tu? Tu cel mai tanar? – Eu stau langa Stapan…

-Dar tu? intreaba Duhul acuma pe Andrei.

-Chiar eu?…Sunt cel din urma la Domnul dintre ei?

-Dar tu ce tii doar punga? – Eu am facut de-ajuns.

Am cumparat merinde si mielul l-am strapuns…

-Tu, Toma, nu vrei oare sa fii tu cel ce spala?

-Sunt trist. Se lupta-n mine o umbra de-ndoiala…

-Dar tu, Matei? Tu, Filip? Dar tu, Tadeu? Dar tu…?

Si-n fiecare cuget raspunsul a fost Nu.

Atunci, lasandu-Si braul si haina-ntr-un ungher,

S-a ridicat Stapanul Cel coborat din cer

si-nfasurand stergarul, S-a aplecat usor

sa-si spele ucenicii ca rob al tuturor.

De-atunci pe apa vremii, atatia ani s-au dus.

Si-acum – a cata oara? -Se-aseaza iar Iisus

sa-ntrebe, tot prin Duhul, pe cei ce-L inconjoara:

-N-ai vrea sa-ti pui tu, Gheorghe, stergarul asta seara?…

Tu, sora Marioara? Tu, Radu? Tu, Mihai?…

Frumos va fi odata acolo sus in Rai!

Dar azi sunt mii de-amaruri. Necazul greu se curma.

Nu vrei, in lumea asta, sa fii tu cel din urma?

E bun un vas de cinste, dar trebuie si-un ciob!

Nu vrei sa fii tu, frate, al fratilor tai rob?

Sunt rani neingrijite, sunt mucuri ce se sting,

batiste-n care lacrimi, in taina se preling,

sunt vaduve bolnave, batrani fara putere,

sunt oameni singuratici, lipsiti de mangaiere,

sunt prunci ramasi acasa, cu-o mama in spital,

bolnavi care asteapta un salvator semnal.

Se cere osteneala si jertfa uneori.

Si nopti de priveghere si iarasi munca-n zori.

Nu manuind Cuvantul, cand harul nu ti-e dat,

cat matura si acul si rufa de spalat,

cat cratita, toporul si roata la fantana,

ciocanu-n tabla casei si-n gard la vreo batrana.

Sa stai de veghe noaptea la cate-un capatai,

sa-ntorci cu greu bolnavul, sa rabzi si sa mangai;

sa-l scoti apoi la soare si sa-i alini amarul.

…Nu vrei cu Mine, frate, sa-ti infasori stergarul?

-Chiar eu?…Nu sade bine. Eu doar sunt mai batran…

-Chiar eu? Eu nu am vreme. Eu am facut de-ajuns.

-Chiar eu? – Chiar eu? Acelasi si-acelasi trist raspuns.

Si-atunci lasand sa-I cada cununa Lui si haina,

iubirii fara margini traindu-i iarasi taina,

incet – a cata oara? – Se-apleaca iar Iisus

si, plin de-atatea ganduri, stergarul iar Si-a pus.

Si-asa cum o mladita se-ndoaie langa trunchi,

Stapanul omenirii Se-apleaca in genunchi.

La jugul fara slava Iisus din nou se-njuga.

El, Imparatul Vietii, din nou e rob si sluga.

Veniti, leprosi ai lumii, murdari de-a ei tarana!

Iisus va spala iarasi cu propria Sa mana!

Veniti, voi ce-n pacate nadejdea vi se frange!

Iisus va spala astazi cu propriul Sau sange!…

Voi, frati, goniti mandria, visarile si somnul!

Luati cu drag stergarul, alaturea de Domnul!

Si nu uitati: pe cale, orice lucrare-i buna;

dar cine ia stergarul, acela ia cununa!

~Costache Ioanid ~