O lectie de viata de la animale

Nu te teme!

CE ESTE IERTAREA DEPLINĂ? (IX)

Să-L iertăm pe Dumnezeu:

Deşi deseori n-o vedem de la început – şi pentru unii durează mult timp – toată amărăciunea noastră este în cele din urmă o urmare a unui resentiment faţă de Dumnezeu. Aceasta poate fi o supărare inconştientă. Unii oameni „buni“ ar fi de-a dreptul îngroziţi la gândul că ei ar putea păstra amărăciune în inima lor faţă de Dumnezeu. Dar deseori noi reprimăm aceasta; o asemenea recunoaştere este prea dureroasă ca să poată fi acceptată.
Adevărul este că amărăciunea noastră ţinteşte deseori spre Dumnezeu. De ce simţim aceasta? Pentru că în adâncul inimii noastre credem că El este Cel care a îngăduit să se întâmple acele lucruri rele în viaţa noastră. Cum El este atotputernic şi atotştiutor, nu putea El să nu permită să se întâmple acele tragedii şi ofense? A îngăduit ca noi să suferim când, de fapt, noi n-am făcut nimic, sau cel puţin aşa se pare, ca să merităm să fim trataţi atât de rău. Ceea ce credem în ultimă instanţă este că Dumnezeu este de vină pentru durerea noastră.
Numai un nebun ar putea pretinde că ştie răspunsul complet la întrebarea: „De ce îngăduie Dumnezeu să continue răul şi suferinţa când El are puterea s-o oprească?“ Dar există un răspuns parţial: El face aşa pentru ca noi să credem N-ar mai fi nevoie de credinţă, dacă am şti răspunsul cu privire la originea răului şi la motivul suferinţei. Eu ştiu doar că este ceea ce face posibilă credinţa.
Şi mai ştiu ceva:„Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său“. (Romani 8:28)

Deşi deseori n-o vedem de la început, toată amărăciunea noastră este în cele din urmă o urmare a unui resentiment faţă de Dumnezeu.

Dumnezeu transformă în adevăr răul în binecuvântare. El face ca lucrurile să lucreze împreună spre bine. Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să explice răul, ci mai degrabă ca să ne salveze din el şi să exemplifice ce înseamnă o viaţă de suferinţă. Domnul Isus, care era şi este Dumnezeul-om, a suferit aşa cum nimeni altcineva n-a suferit sau va suferi vreodată. Într-o zi Dumnezeu va spăla Numele Său de vina de a fi nedrept, dar între timp, noi trebuie să ne încredem în El şi să-L credem pe Cuvânt că El este drept şi îndurător.
Cât despre toate lucrurile nefericite care El îngăduie să mi se întâmple, eu confirm dreptatea Lui. El este Dumnezeu. El ştie exact ce face – şi de ce. Pentru toţi aceia dintre noi care se luptă cu dreptul lui Dumnezeu de a îngădui răul în lume, trebuie să existe totuşi din partea noastră o iertare reală, pentru că orice amărăciune îndreptată împotriva lui Dumnezeu întristează Duhul Sfânt. De aceea noi trebuie să-L iertăm – deşi El nu este vinovat – pentru că a îngăduit ca răul să atingă viaţa noastră.
Dacă vom aştepta cu răbdare ca gândurile lui Dumnezeu să se împlinească, la sfârşitul zilei – este garantat – vom spune că El le-a făcut pe toate bine, cu tot ce a îngăduit. El n-a fost niciodată vinovat, dar pentru că uneori ni se pare că a fost nedrept, trebuie să renunţăm la amărăciunea noastră şi să-L iertăm deplin înainte de a ne putea continua viaţa.

~ R. T. Kendall~   

Al final...

De atatea ori

Ganduri

Cand iubesti pe cineva renunti pentru totdeauna la orice libertate; dorinta se poate stinge, pasiunea poate muri cu desavarsire dar in adancul inimii ramane ceva inalienabil, ceva ce poate fi dat, dar niciodata luat inapoi. Cel care iubeste si-a vandut sufletul si zadarnic incearca ura sa ia locul iubirii, apartinem pana la moarte celor pe care i-am iubit. (Julien Green)

Vegheati

Oricine iubeste o floare

Oricine iubeste o floare
e-aproape de-un sacru mister.
Oricine se-opreste-n carare
s-asculte un glas de izvoare
e-aproape,
aproape de cer ...

Oricine iubeste seninul,
cand soarele urca-n eter,
oricine-si inalta suspinul,
cand licare-n mare rubinul,
e-aproape,
aproape de cer ...

Oricine pe muntii albastri
priveste granitul sever,
oricine pe cai de sihastri,
strabate paduri de jugastri,
e-aproape,
aproape de cer ...

Dar cine-a primit indurarea
din ranile blandului Miel,
acela e frate cu floare,
cu riul, cu muntii, cu marea,
si-orunde il duce cararea,
tot cerul,
tot cerul e-n el.

~Costache Ioanid~

Aspecte fundamentale ale rugaciunii (20)

Intelepciunea lui Dumnezeu:

De asemenea, este important ca atunci cand va rugati sa va dati seama de masura întelepciunii lui Dumnezeu. Dumnezeu stie totul despre viata ta. Cunoaste problemele prin care treci, situatiile cu care te confrunti si problemele pe care le ai. De fapt de mii de ani în urma Dumnezeu a cunoscut problemele cu care tu te confrunti astazi. De asemenea, El a stiut raspunsul pe care ti-l va oferi. Dumnezeu nu este luat prin surprindere. Nu sufera paguba din cauza unui raspuns la problemele tale.
Dumnezeu stapaneste întreaga situatie. Actiunile Satanei nu diminueaza controlul lui Dumnezeu caci Satana nu poate face mai mult decat Dumnezeu îi îngaduie sa faca. Dumnezeu îi stabileste vrajmasului granitele si spune, "poti sa te misti în cutia asta însa nu poti sa iesi din ea". Astfel toate lucrurile se petrec în taramul prescris de Dumnezeu.

Atunci cand va rugati, amintiti-va ca nimic nu-i poate scapa din mana. Dumnezeu detine controlul asupra lucrurilor si toate se afla într-o perfecta potrivire în timp. Odata ce sunt privite în aceasta perspectiva si realizati cui va rugati, cat de mare este Dumnezeu, cat de întelept si cat de desavarsit stapaneste/controleaza toate lucrurile, cererile voastre nu vor parea atat de imposibile. "O Doamne Dumnezeule, Tu ai creat cerurile, pamantul, marea si tot ce este în ele. Tu ai totul în control.Tu ai scris despre starea de astazi a lumii cu mii de ani în urma. Totul se desfasoara ca la carte, asa cum Tu ai prezis si dupa sfatul Tau. O Doamne, Tu stii ca ma doare degetul de la picior. Te rog, înlatura-mi durerea!" Daca Dumnezeu a creat universul, cat de greu îi poate fi ca sa se îngrijeasca de aceasta mica suparare? Cu cat este mai mare conceptul nostru despre Dumnezeu cu atat mai putin suparatoare problemele noastre par . Totusi de cele mai multe ori ne izbim de probleme tocmai atunci cînd ne rugam. "O Dumnezeule! Lucrul acesta este atît de mare! Este atat de îngrozitor!" Panicam fiindca muntele pare atat de înalt. Insa Dumnezeu a creat muntele Everest si tot El poate sa-l mute într-o alta parte a universului daca doreste s-o faca! Isus a spus ca "daca ati avea credinta cat un graunte de mustar, ati zice muntelui acestuia: 'Muta-te de aici colo", si s-ar muta; nimic nu v-ar fi cu neputinta" (Mat.17:20).
Ca de mare este acel munte cu care aveti de-a face? "Nu stiu cum o sa pot sa-mi platesc datoriile saptamana viitoare! De unde o sa fac rost de bani?" Dar de unde a aparut totusi, tot aurul? Dumnezeu l-a creat. Nu e mare lucru ca Dumnezeu sa-ti împlineasca nevoile tale. Daca poti sa întelegi puterea Lui, întelepciunea Lui si suveranitatea Lui, atunci poti sa-ti aduci cererea ta la Dumnezeu cu încredere si cu îndrazneala.
In Vechiul Testament, regele Asa a spus: "Doamne, numai Tu poti veni în ajutor celui slab ca si celui tare" (2 Cron.14:11). Cu alte cuvinte, nu are într-adevar nici o importanta pentru Dumnezeu daca ai o armata mare sau un mic pluton.
Intr-o dimineata Ionatan s-a trezit devreme si si-a vazut dusmanii, filistenii, asezati cu tabara în departare. A privit în jur si a vazut ca oamenii armatei sale dormeau adanc. L-a înghiontit pe scutierul sau si i-a spus: "Trezeste-te! Uita-te la toti filisteni de colo. Daca Dumnezeu vrea sa dea poporului Sau biruinta, El poate sa ne dea noua amandoura biruinta. Nu avem nevoie de toata ostirea! Iar daca Dumnezeu nu vrea sa ne dea biruinta, nu va fi de folos nici chiar toata ostirea. Asa ca hai sa mergem la ei si sa starnim o lupta!" Ei au sarit în tabara filistenilor si au început sa-i atace. Astfel numai acestia doi au pus pe fuga toata ostirea filistenilor! (1 Sam.14:1-18). Pentru Dumnezeu nu are nici o importanta daca esti slab sau puternic, daca ai o întreaga armata sau esti de unul singur. Daca Dumnezeu este cel ce face treaba atunci asta este tot ceea ce conteaza.
Cum sa ne angajam în rugaciuni care aduc rezultate? Si cum ne putem ruga cu eficienta? Aveti dar un concept corect despre Dumnezeu, iar restul este usor!

~O VIATA EFICIENTA DE RUGACIUNE de Chuck Smith~  

Dependence On You

Laudati pe Domnul

Ganduri

Sa poti zambi senin in zile cu furtuna,
Cand soarele se ascunde si norii se aduna,
Sa poti iubi si atunci cand intalnesti doar ura,
Si-n inima si-n suflet descoperi numai zgura,
Zambeste si iubeste caci viata e un dar
Iar clipa nu asteapta si nu se-ntoarce iar.

Dragostea (5)

CE ESTE IERTAREA DEPLINĂ? (VIII)

Este absenţa amărăciunii:

Amărăciunea este o stare interioară. Este o dorinţă excesivă de răzbunare care vine dintr-un resentiment profund. Este în capul listei de lucruri care întristează Duhul lui Dumnezeu (vezi Efeseni 4:30-31). A devenit preocuparea lui Esau (vezi Geneza 27:41). Şi este unul din cele mai frecvente motive pentru care oamenii se abat de la harul lui Dumnezeu. „Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare, şi mulţi să fie întinaţi de ea“ (Evrei 12:15). Amărăciunea se va manifesta în multe feluri – pierderea cumpătului, creşterea tensiunii, iritabilitate, insomnie, obsesia de a te răzbuna, depresie, izolare, o perspectivă negativă constantă şi o stare generală proastă.
Trebuie, de aceea, să începem să ne debarasăm de acest duh de amărăciune şi neiertare; altfel, intenţia de a ierta va eşua. Este adevărat că a face ceea ce trebuie, chiar dacă nu eşti dispus, poate să ducă în cele din urmă la sentimentele care trebuie. Dar chiar faptul că încerci să faci ceea ce trebuie arată că amărăciunea nu este aşa de profundă cum pare. Cu alte cuvinte, dacă cineva simte amărăciune, dar începe să aplice principiul iertării depline, prin aceasta arată că el sau ea nu este total controlat de amărăciune. Altfel, el sau ea n-ar începe să facă ceea ce este drept.
Absenţa amărăciunii permite Duhului Sfânt să fie El Însuşi în noi. Aceasta înseamnă că eu voi deveni asemenea Domnului Isus. Când Duhul este întristat, sunt lăsat mie însumi, şi mă voi lupta cu emoţiile mele care variază de la mânie până la teamă. Dar când Duhul Sfânt nu este întristat, El Se simte ca acasă cu mine; El va începe să mă schimbe în omul care doreşte El să fiu, şi eu voi putea să manifest blândeţea Duhului. Renunţarea la amărăciune este o invitaţie deschisă pentru Duhul Sfânt ca să vă dea pacea Sa, bucuria Sa şi cunoaşterea voii Sale.
Cum putem fi siguri că nu mai există amărăciune în inima noastră? Amărăciunea dispare când nu mai există nici o dorinţă de răzbunare sau de pedepsire a celui vinovat, când nu fac şi nu spun nimic care ar putea să-i strice reputaţia sau viitorul şi când doresc cu adevărat să-i meargă bine în tot ceea ce caută să facă.

~ R. T. Kendall~  

Premii

Tin sa ii multumesc Anei pentru aceste minunate premii, sunt 

onorata sa fac parte dintre prietenii ei. 

La randul meu, le ofer mai departe urmatorilor prieteni din blogosfera:

Cata

Cella

Coryta

Geanina

Sa ai pace

Dar din dar

"Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete. Cere-i Domnului taria si intelepciunea pentru a le exprima. Demostreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine." (G. Marquez)

~ pentru prietena si sora mea, CatalinaVD ~

Voi spune timpului...

Ganduri

Puterea cuvintelor

Cuvântul este puterea prin care noi creem sau distrugem. Cuvântul este darul care vine direct de la Dumnezeu.

La început a fost cuvântul şi cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era cuvântul. Dacă Dumnezeu a creat lumea după chipul şi asemănarea Lui, înseamnă că omul a căpătat puterea de a creea ca şi Dumnezeu.

Noi avem puterea de a crea şi această putere este aşa de mare, încât tot ceea ce credem se poate transforma pentru noi în realitate. Noi ne cream pe noi înşine şi devenim ceea ce credem că suntem.

Cuvântul e puterea pe care o avem de a ne exprima şi de a comunica, de a gândi şi de a crea evenimentele din viaţa noastră. Cuvântul e cea mai puternică unealtă pe care o are omul. Cuvântul reprezintă manifestarea fiinţei noastre spirituale, scânteia divină din interiorul nostru.

Cuvântul nostru poate crea cel mai frumos vis şi realitate, dar poate şi să distrugă tot ce există în jurul nostru. De aceea, folosirea greşită a cuvântului creează iadul pe pământ.

Cuvâtul vorbit sau scris este atât de puternic încât un simplu cuvânt poate schimba o viaţă sau poate distruge vieţile a milioane de oameni.

Un cuvânt negativ poate fi un blestem, iar adesea oamenii folosesc cuvântul la fel ca magicienii, blestemându-se inconştient unii pe alţii. Noi îi blestemăm adeseori pe alţii prin părerile care le exprimăm. De exemplu, dacă ne întâlnim cu un prieten şi îi spunem: “ai o paloare pe faţă care se întâlneşte numai la oamenii bolnavi”, dacă el va asculta aceste cuvinte şi va fi de accord cu ele se va putea îmbolnăvi. Aceasta e puterea cuvântului. Oamenii care au un nivel ridicat de spiritualitate sunt foarte rezistenţi la blesteme si la undele mentale ale altora.

Cel mai adesea folosim cuvântul pentru a ne împrăştia emoţiile noastre otrăvite, pentru a ne exprima furia, gelozia, invidia sau ura. Cuvântul e cel mai preţios şi mai puternic dar pe care îl are umanitatea, dar noi îl folosim şi împotriva noastră. Dintre toate armele de distrugere pe care le-a inventat omul, cea mai teribilă şi mai puternică este cuvântul nepotrivit care poate să distrugă fără să lase urme.

Noi ne atacăm în permanenţă prin cuvinte şi ne omorâm unul pe altul în mod sistematic, de multe ori fără să ne dăm seama de acest lucru.

 Bârfa, desi pare atat de inofensiva, ne alterează şi scurtează viaţa, ne distruge fizic şi spiritual, fiindcă în permanenţă ne ruinează sufletul şi trupul.

Cu toţii am învăţat cum să bârfim acceptând bârfa altora, socotind că aceasta este o modalitate normală de comunicare. Bârfa a devenit o forma curentă de comunicare în societatea umană.

Bârfa şi gândurile urâte pe care le generează reprezintă un frecvent traumatism aplicat omului la care ne-am gândit.

De cele mai multe ori noi cream o otravă emoţională proprie prin folosirea unor cuvinte ca: sunt gras, îmbătrânesc, îmi cade părul, sunt prost, nu voi fi niciodată perfect, nu voi reusi…etc. Astfel, noi materializăm aceste cuvinte în realitatea noastră sau mai bine zis împotriva noastră.

De aceea, important este să înţelegem ce este cuvântul şi ce putere are el. Întreaga lume poate să bârfească în legătură cu noi, însă dacă noi nu punem la suflet, nu dam crezare, vom deveni imuni la bârfe. Dacă cineva ne trimite în mod intenţionat o emoţie otrăvită, dar noi nu o luăm la modul personal, ea nu ne va afecta.

Când omul nu acceptă emoţia otrăvită aceasta se întoarce asupra celui care a trimis-o şi-l afectează direct. Gândul şi cuvântul pun în mişcare vibraţiile ce se propagă în cercuri din ce în ce mai mari, până ce îmbrăţişează întregul univers, după care ele se întorc la noi tot atât de sigur ca atunci când le-am emis. Gândul e o energie pură, care nu moare niciodată. Să ne ferim mintea de gândurile rele despre ceilalţi şi să ne asumăm întreaga responsabilitate asupra sentimentelor, gândurilor şi cuvintelor noastre.

În cuvinte se află puterea şi energia create de gândire. În ziua în care omul va înţelege că are puterea de a-şi schimba viaţa prin cuvintele create de gândire, atinge maturitatea. Gândurile şi cuvintele sunt nişte transmisii energetice care în funcţie de încărcătura lor, adică de frecvenţa lor joasă sau înaltă, ne pot face rău sau bine.La fel se întâmplă şi în cazul cuvintelor scrise.

De aceea, este bine ca la capul patului în care dormim să nu ţinem cărţi care relatează despre nefericiri, violenţe, crime etc.

Aceste bombardamente informaţionale conţinute în cărţi sunt preluate în starea de veghe sau de somn, afectând într-o măsură foarte mare organismul uman. După o vreme ne simţim rău, obosiţi, avem coşmaruri, stări deprimante, comportamente bizare şi violente.

Cuvintele pot vindeca:

Iubirea e cuvântul care se apropie foarte mult de cuvântul Dumnezeu ca influenţă vibratorie şi se cunoasc mii de vindecări, care au fost realizate prin folosirea lui.

Orice boală cunoscută cedează locul puterii sau puterii iubirii pe care o emitem. Noi putem influenţa în mod subtil pe cei aflaţi în preajma noastră, prin energia pozitivă sau negativă pe care o emitem. Gândurile şi sentimentele negative sunt asemenea unor arme puternice care pot cauza pagube considerabile.

Dacă urâm pe cineva din adâncul inimii şi trimetem spre el gânduri negative putem contribui la distrugerea lui ceea ce este un mare păcat înaintea Domnului.

Să evităm permanenta emiterea de gânduri de vibraţie joasă ca: gânduri de ură, invidie şi de răzbunare. Cuvintele sunt cărţile noastre de vizită în plan subtil. Cu cât cuvintele sunt mai alese şi mai înalt vibraţionale, cu atât cel care le utilizează e un spirit evoluat, o fiinţă de înaltă vibraţie spirituală.

Cuvintele de vibratie joasa:

Cu cât vibraţia cuvintelor e mai joasă cu atât fiinţa care se manifestă astfel dovedeşte că e un spirit involuat, un om de vibraţie joasă. O vibraţie joasă înseamnă o funcţionare la nivel coborît a celui care o are. Vibraţia joasă se recunoaşte după starea pe care ţi-o dă: de tensiune, de teamă, de boală, de nemulţumire, de nefericire. Omul devine astfel o victimă sigură a energiilor de vibraţie joasă pe care le emite.

Majoritatea oamenilor nu fac decât să critice şi să blesteme pe cei care îi guvernează.

Sub influenţa acestor gânduri negative şi rău făcătoare guvernanţii sunt împinşi să ia decizii greşite pentru ţară şi greşelile lor cad asupra întregului popor.

Iată deci ce forţă distructivă se poate realiza atunci când oamenii gândesc negativ, în mod colectiv, la o anumită persoană.

Toate cuvintele pe care le rostim sau gândim creează realitatea noastră, se materializează. Gândurile sunt ca nişte fiinţe vii, căci ele poartă în univers informaţia furnizată de noi înşine. Ele reprezintă cea mai vie şi subtilă forţă a omului.

Orice frază e formată din cuvinte, constituind o grupare informaţional-energetică, asemenea unui organism viu care traduce în fapt informaţia persoanei căreia i-a fost adresată fraza. Ea nu primeşte mesajul aşa cum îl concepem noi, ci sub forma unei energii pe care o decodifică în felul său propriu.

Cuvântul rostit are o mare putere întrucât îi dăm energie din corpul nostru ca să-l facem să lucreze. De aceea, trebuie ca mai întâi să alegem cuvintele şi apoi să le dăm putere. Gândul poate fi forţa dinamizatoare din spatele cuvântului rostit şi astfel îi dăm putere.

A te teme de cuvintele negative auzite la altii despre tine înseamnă a le spori energiile şi astfel influenţa lor negativă asupra ta va creşte.

Dacă cuvântul e rostit într-o doară sau fără forţa gândului, el nu ajunge să se împlinească, dar tot poate produce rau daca este negativ. Orice cuvânt negativ adresat unui om reprezintă un atac energetic asupra lui, cu efect de bumerang, amplificat şi asupra noastră.

Efectul gândurilor şi cuvintelor noastre bune sau rele revin la noi cu siguranţa cu care le-am emis in mod amplificat. Când eşti lovit cu vorba doare mai mult decât dacă eşti lovit cu mâna sau cu piciorul.

Cuvintele sunt energii cu modulaţii aproape infinite, care produc efecte devastatoare în timp asupra corpului subtil al fiinţelor umane. Astfel, ne atacăm, ne facem rau şi ne omorâm unul pe altul în mod sistematic, de multe ori fără să ne dăm seama de acest lucru.

Mulţi oameni au obiceiul de a rosti blesteme pentru orice fleac, ei îşi blesteamă părinţii, copii, vecinii, prietenii, de a apela la vrajitorie sau magie neagra…. Este un obicei foarte rău, fiindcă vorbele creează condiţii ca nenorocirile să apară. Un cuvânt este o rachetă ce parcurge spaţiul şi care în trecerea ei declansează forţe, agită entităţi şi provoacă efecte ireparabile. De aceea s-a spus: înainte de apusul soarelui împacă-te cu fratele tău. Acest lucru înseamnă că trebuie rapid să reparăm răul făcut celorlalţi.

Posibile solutii:

Pentru ca începând din acest moment să nu mai facem rău nici unei fiinţe din univers, nici măcar cu gândul, trebuie să avem în vedere următoarele:

Nu emiteţi niciodată pretenţii faţă de nimeni şi nimic, nu faceţi nici un reproş nimănui. Nu reproşaţi nimic nici destinului, nici trecutului, nici oamenilor. Nu uitaţi că orice reproş al tau reprezintă un program de distrugere a aceluia spre care il adresaţi.

Tot ce vei rosti în urma omului, totul se va împlini. De aceea, dacă aţi rostit în urma cuiva un blestem, veţi continua în subconştient să rostiţi acest blestem oricărei persoane care v-a întors spatele, inclusiv propriilor vostri copii.

De aceea, la toţi cei care pleacă de la noi sau cu care ne intalnim să le transmitem numai lumină, iubire şi armonie. Dacă nu facem acest lucru, prin subconştient vom transmite dezaprobare, supărare sau iritare.

Una din legile universului e aceea de a nu face rău unei persoane nici măcar cu gândul. Când cineva gândeşte că se poate întâmpla ceva rău lui insusi sau altcuiva, el atrage toate nenorocirile asupra destinatarului şi cu cât acestea sunt reprezentate în mod real, cu atât mai mare e răul pe care îl provoacă. Nu răspundeţi răului cu rău sau ocarei cu ocară, ci dimpotrivă binecuvântaţi.

Când binecuvântăm dăm şi primim în acelaşi timp. Oferind pace şi iubire, acestea se întorc la noi însutit. Nu se răspunde la ură şi la răutate cu răutate, ci cu ganduri de iubire si lumina, chiar daca ne vine greu s-o facem. De aceea mii de oameni se autodistrug în mod inconştient, deoarece se hrănesc în permanenţă cu fructele putrede ale gândirii negative.

Prin ură, răutate şi furie nu vei rezolva niciodată nimic. Numai iubirea recompensează. Ura face mai multe ravagii semenilor noştri decât pe câmpul de luptă.

Oamenii se ucid între ei mai degrabă cu vorba decât cu fapta. Antidotul urii este iubirea şi iertarea. Frica, îndoiala, orice gând negativ sunt nocive, toxice şi autodistructive.

Când te simţi vinovat în gânduri, vorbe sau fapte fata de cineva e important şă-ţi ceri iertare in fapt sau macar in gand respectivului. Fă-o pentru tine. Să nu te preocupe reacţia celuilalt.

Oricând aveţi gânduri “negre” despre o persoană, aduceţi-vă aminte să comutaţi butonul şi să vă rugaţi pentru sănătatea ei si sa-i trimiteti ganduri de lumina si iubire.

Un om nervos, care are tensiunea ridicată, explodează în torente de cuvinte, în lamentări, într-o agresivitate necontrolată care îi va afecta pe cei apropiaţi sau mai indepartati care vor prelua inconştient energiile negative pe care acestale emană. Aşa se explică bolile copiilor care sunt extrem de sensibili la certurile părinţilor sau ale subalternilor si ale colegilor care au un sef/coleg coleric.

De aceea e atât de important să devenim impecabili în gândire, în vorbire, adica sa gandim pozitiv si sa spunem numai cuvinte pozitive.

De regulă, noi eliberăm otrava noastră emoţională asupra persoanei despre care credem că este responsabilă de nedreptatea comisă asupra noastră.

De fapt, noi suntem dispuşi să ne descăcăm otrava asupra oricărei alte personae, vinovate sau nu, numai să scăpăm de ea. De multe ori o trimitem asupra copiilor care sunt prea lipsiţi de apărare şi astfel se nasc relaţii abuzive verbale si faptice.

Oamenii mai puternici fizic si psihologic abuzează de cei slabi, căci simt nevoia să scape de această otravă emoţională negativă, aruncand-o asupra acestora.

Dacă tu consideri ceva ca fiind rău acesta devine rău în mod automat. De aceea se spune: devii ceea ce gândeşti. Tot ce gândim se materializează în existenţa noastră.

Omului i se întâmplă tot ce gândeşte. Dacă acceptă în gând şi în mental boala şi bătrâneţea, de acestea va avea parte mult mai repede decat ar fi firesc.

Gândul rău îl înfăptuim: întâi în noi, pe plan mental, prin simplul fapt că îl acceptăm şi ne hrănim cu el şi apoi în afară spre victima spre care a fost direcţionat.

Sămânţa tuturor faptelor tale se găseşte în gândurile şi vorbele tale.

Dacă gândeşti şi spui “nu pot să-l sufăr pe cutare”, de fapt îl ataci la nivel energetic subtil şi ceea ce sunt ganduri si vorbe repede ajung faptă. De aceea nu e bine să spunem lucruri agresive sau vorbe care rănesc pe alţii.

Să crezi pe deplin în tot ce vrei să realizezi. Să simţi că deja ai primit sau vei primi curând. Aceasta atrage foarte repede spre tine rezultatul dorit.

Să nu emiţi niciodată opinii de genul: sunt gras, slab, urât îmbrăcat, sărac etc, căci trimiţi către tine sau catre alţii energii şi informaţii negative ce au ca rezultat ca ei vor gândi la fel despre ei însăşi ori despre altii şi ceea ce vor gândi nu va întârzia să se materializeze. Sub nici un motiv să nu spui cuiva: eşti leneş, eşti prost, eşti nemernic, nu eşti bun de nimic etc., fiindcă toate acestea creează sau amplifica în el cusurul ce i se reproşează.

Cele mai periculoase sunt vorbele rele la adresa părinţilor, rudelor, a dori răul oamenilor apropiaţi.

Sinceritatea este cheia. Să cauţi să exprimi mereu, prin cuvînt, numai ceea ce simţi şi crezi din tot sufletul că este adevărat. Să alegi să faci numai ceea ce este în deplin acord cu idealul tău. Să fii tu însuţi în tot ce gîndeşti, afirmi şi întreprinzi. Iar ca să ajungi la asta, trebuie să cauţi permanent să te cunoşti pe tine insati/însuţi, să-ţi clarifici idealul, să renunţi la ideile inutile şi dăunătoare, cu alte cuvinte să devii mereu mai înţelept. Este cea mai mare realizare a vieţii unui om, pe care o poate comunica apoi şi celor din jur, chiar fără cuvinte, numai prin ceea ce este.

 ~mail~

Lacul Cincis ( I )

Ganduri

"Savureaza lucrurile marunte, caci odata te vei intoarce si vei exclama: Acelea au fost cu adevarat lucrurile importante din viata mea!" (Robert Brault)

Aspecte fundamentale ale rugaciunii (19)

Modelul de rugaciune:

Isus ne-a oferit un model fundamental de rugaciune. "Iata dar cum trebuie sa va rugati: Tatal nostru care esti în ceruri..." (Mat.6:9).Dintr-o data acest model dezvaluie o relatie dintre cel care o rosteste si Dumnezeu.

Care este relatia dumneavoastra cu Dumnezeu?

Unii oameni îsi încep rugaciunile lor cu "Atotputernice Dumnezeu" sau "Etern Dumnezeu". 

Insa slava Domnului, ca prin Isus Hristos pot sa am o minunata relatie tata-fiu. "Vedeti ce dragoste ne-a aratat Tatal, sa ne numim copii ai lui Dumnezeu!" (1 Ioan 3:1).

Ganditi-va numai la asta! Am fost numiti copii ai lui Dumnezeu. Asadar pot acum sa vin la El si sa-i spun, "Tata!"

Insa numai prin Isus Hristos noi putem sa fim copii. Aceia în afara lui Isus Hristos au o relatie distanta cu Atotputernicul si Eternul Dumnezeu. Dar prin Isus Hristos voi ati patruns într-o relatie intima. Voi puteti spune, "Tatal nostru care esti în ceruri".

Ioan a spus ca "tuturor celor ce L-au primit, adica celor ce cred în Numele Lui, lea dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu" (Ioan 1:12). Dumnezeu ne-a dat fiecaruia dintre noi duhul înfierii care ne face sa strigam, "Tata!" (Rom.8:15). Duhul Sau împreuna cu duhul meu adeveresc sau altfel spus, marturisesc împreuna, ca sunt un copil al lui Dumnezeu. Si fiindca sunt copil al Lui, fireste ca-i spun, "Tata". De aceea, relatia este atat de importanta în rugaciune.

Isus îsi continua rugaciunea Sa model cu lauda si închinare. "Sfinteasca-se Numele Tau" (Mat.6:9). Inchinarea este o importanta parte a rugaciunii. "Intrati cu laude pe portile Lui, intrati cu cantari în curtile Lui!" (Psalmul 100:4) Prea de multe ori noi dam buzna acolo si ne glasuim cererile noastre. Pentru o mai deplina viata de rugaciune laudati-L macar o vreme, iar dupa aceea prezentati-va cererile.

Primele doua cereri din rugaciunea model a lui Isus sunt sub forma de mijlocire. "Vie Imparatia ta; faca-se voia Ta" (Mat.6:10). Isus a spus sa, "Cautati mai întai Imparatia

lui Dumnezeu si neprihanirea Lui, si toate aceste [celelalte] lucruri [pentru care voi va rugati] vi se vor da pe deasupra" (Mat.6:33). "Domnul sa-ti fie desfatarea, [întai]; si El îti va da tot ce-ti doreste inima [în al doilea rand]" (Psalmul 37:4).

Atat de multe ori oamenii cauta fericirea cu orice pret. Insa fericirea nu poate fi niciodata gasita cu orice pret. Fericirea poate fi gasita numai ca rezultat al unei relatii personale cu Dumnezeu, iar daca ai o relatie buna cu Dumnezeu atunci vei fi foarte fericit!

Astfel, în rugaciune, cautati mai întai Imparatia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui si toate celelalte lucruri va vor fi date pe deasupra. Ele vor fi produsul secundar al unei potrivite perspective a vietii: "Vie Imparatia Ta; faca-se voia Ta". Puneti acestea în capul listei dumneavoastra si veti descoperi ca Dumnezeu se va îngriji de toate celelalte lucruri care v-au pricinuit necazuri si pe care nu ati reusit sa le realizati.

Puteti veni la Dumnezeu si sa dati glas nevoilor si cererilor voastre. Puteti sa va deschideti inima Lui si sa-i dezvaluiti cele mai launtrice secrete ale sufletului. Puteti avea momente atat de binecuvantate vorbindu-i Tatalui, avand ajutorul, taria si calauzirea Lui.

Ce privilegiu este de a te ruga! Fie ca Dumnezeu sa va ajute sa descoperiti deplina si minunata experienta a rugaciunii, nu ca o munca, ca o sarcina, sau ca o povara si nici ca o obligatie, ci ca cel mai încantator privilegiu din lume!

~O VIATA EFICIENTA DE RUGACIUNE de Chuck Smith~  

Dumnezeu va gasi o cale

Orice problema ai avea...Dumnezeu are rezolvare...doar sa te aproprii de El si sa ceri ajutor. Vino inaintea Sa ca te asteapta demult...

Ganduri

Fericirea te face amabil.
Incercarile te fac puternic.
Durerile te fac uman.
Falimentele te fac umil.
Doar vointa ta te face sa mergi mai departe.

Hristos a inviat!

CE ESTE IERTAREA DEPLINĂ? (VII)

Este o stare interioară:

Iertarea deplină trebuie să aibă loc în inimă, altfel nu are valoare, pentru că „din prisosul inimii vorbeşte gura“ (Matei 12:34). Dacă nu i-am iertat cu adevărat, în inimile noastre, pe cei care ne-au rănit, aceasta va ieşi la iveală – mai devreme sau mai târziu. Dar dacă lucrul acesta a avut loc cu adevărat în inimă, cuvintele noastre o vor arăta. Când există amărăciune, până la urmă ea se va manifesta; când există dragoste, „în el nu este nici un prilej de poticnire“ (1 Ioan 2:10).
De aceea împăcarea nu este esenţială pentru iertarea deplină. Dacă iertarea are loc cu adevărat în inimă, nu este nevoie să ştii dacă vrăjmaşul tău vrea să se împace cu tine. Dacă l-am iertat în adâncul inimii mele, dar el totuşi nu vrea să vorbească cu mine, eu pot totuşi să am biruinţa interioară. Este mult mai uşor să  iertăm când ştim că celor care ne-au păgubit sau ne-au trădat le pare rău de ce au făcut, dar dacă trebuie să am această cunoştinţă înainte să pot ierta, s-ar putea să nu obţin niciodată victoria asupra amărăciunii mele.
Cei care cred că nu li se cere să ierte până când nu se pocăieşte cel care le-a greşit nu urmează exemplul Domnului Isus pe cruce.
„Isus zicea: «Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!» Ei şi-au împărţit hainele Lui între ei, trăgând la sorţi“.(Luca 23:34)
Dacă Domnul Isus ar fi aşteptat până când vrăjmaşii Săi s-ar fi simţit cât de cât vinovaţi sau ruşinaţi de cuvintele şi faptele lor, nu i-ar fi iertat niciodată.
Din experienţa mea pot să spun că majoritatea oamenilor pe care trebuie să-i iertăm nu cred că au făcut ceva rău, sau, dacă ştiu că au făcut ceva rău, cred că era justificat. Aş merge chiar mai departe ca să spun că cel puţin 90 % din toţi oamenii pe care i-am iertat ar fi indignaţi la gândul că au făcut ceva rău. Dacă le-ai face un test cu detectorul de minciuni, ar spune cu onestitate că ei n-au făcut nimic rău – şi ar trece testul.
Deci, iertarea deplină trebuie să aibă loc în inimă. Dacă am o experienţă de inimă reală, nu voi fi devastat dacă nu există împăcare. Dacă cei care m-au rănit nu vor să continue relaţia cu mine, nu este problema mea, pentru că eu i-am iertat. De aceea cineva poate ajunge la pacea interioară chiar dacă persoana pe care o iartă a murit. Apostolul Ioan a scris: „Preaiubiţilor, dacă nu ne osândeşte inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu“ (1 Ioan 3:21). Iertarea deplină este până la urmă îndrăzneală faţă de Dumnezeu; El este Acela căruia vreau să-I fiu pe plac la sfârşitul zilei. El are grijă de mine şi ştie dacă am iertat cu adevărat şi deplin, şi când ştiu că am dragostea şi aprobarea Sa, sunt un preafericit şi mulţumit slujitor al lui Hristos.

Renunţarea la amărăciune este o invitaţie deschisă pentru Duhul Sfânt ca să vă dea pacea Sa, bucuria Sa şi cunoaşterea voii Sale.

~ R. T. Kendall~ 

Adevarat a inviat!

Hristos a inviat!

Isus e viu!

Miscat de forta vietii-n el aprinsa,

Pamantul s-a cutremurat in zori

Iar garda din armata neinvinsa,

Cuprinsa e de spaima si fiori.

Sfarmand obezi si lanturi milenare,

Frandandu-I mortii bratele ei reci,

Biruitor in lupta cea mai mare,

Isus e viu si viu va fi in veci!

Si nu vor fi pe lume straji romane

Nici pietre ca sa-L tina in mormant,

Caci biruind ostirile dusmane,

Isus e-n cer si-n inimi, nu-n pamant.

Triumfator, S-a ridicat din glie -

Isus Cel viu no poate sta ascuns;

Iar cand pe nori, cu slava o sa vie,

Il vor vedea si cei ce L-au strapuns.

Cantati-I imnuri, plini de bucurie,

Voi toti care-ati gemut incatusati;

Sfarsitu-s-a azi timpul de robie,

Isus e viu, iar voi eliberati!

Din crucea Lui curg valuri de iubire,

Ducand viata, pace-n unda lor ...

Tresalta azi si canta omenire!

Isus e viu - tu ai Mantuitor!

Voi toti care zaceti fara putere

Si va tarati viata prin noroi -

Isus a biruit prin inviere,

Isus traieste azi si pentru voi.

Si-n ziua glorioas-a revederii

Cand vom zbura spre Patria de sus,

Noi vom canta in corul Invierii,

Cantarea biruintei lui Isus!

~ Petru Dugulescu ~

Nu amana!

Daca talharul in ultima clipa a vietii s-a cait , Domnul i-a promis ca v-a fi in Imparatia Lui...nu amana clipa mantuirii tale! Domnul a platit un pret prea mare pentru tine!

Rastignirea Domnului Isus

Isus ducându-Si crucea spre Golgota în sus,
A dus-o pân-la capat – ca mielul blând, supus.
El n-a putut cu ura calaii sa-i priveasca,
Desi dintr-o privire putea sa-i nimiceasca!
Putere, ar fi avut Calvarul sa nu-l suie,
Facându-Se pierdut sa nu-L mai bata-n cuie.
Dar, a rabdat sentinta cea sadica si grava,
S-avem în El iertarea ce duce catre slava.

Si mergând din greu, Calvarul l-a suit,
Cu rani îngrozitoare pe trupul biciuit!
Cununa cea de spini ce-n frunte I-a intrat,
Lasau dureri cumplite cu greu de suportat!
Si, ca si cum acestea n-ar fi fost de-ajuns,
L-au întins pe cruce sa fie si strapuns.
Apoi au dat calaii în cuie sa loveasca,
Ciocanele cu sânge din rani sa le stropeasca!
Si asa, din doua mâini, ce-au slujit meticulos,
Curgea-n suvoaie sânge stropind tarâna jos!
Picioarele desculte ce alergau sa faca bine,
Erau acum strapunse – zdrobite pentru mine.
Doi ochi atât de blânzi catre noi care-au privit,
Plângeau acum pe cruce din trupul istovit.
Si astfel prin Calvarul ce-a fost din greu, intens,
Ne da o viata noua, profunda-n rost si sens.

Acel ce-a facut Viata sa fie-n Univers
Si-a pus cu bine-n toate directie si mers,
Era de-acum zdrobit de ciobul din tarâna,
S-avem prin El iubirea ce ierta-a noastra vina.
El Acela ce-a strigat: „Eli, Eli, Lama Sabactani"
Si-a ajuns pân-la Golgota prin gradina Ghetsimani,
A umplut planeta de-o mareata mântuire,
Depasind tot Israelul spre întreaga omenire.

Dar, durerile în Domnul loveau atât de multe,
Ca n-ar fi om în lume sa poata nici s-asculte!
Izbeau în El puternic în valuri cu navala,
Facându-L sa priveasca spre cruce cu-ndoiala.
Strigau, legiuni de demoni, sa-L faca sa coboare
Sa nu mai stea pe cruce prin ea sa fie-n stare,
Sa duca El cu bine jertfirea la sfârsit,
Iar planul mântuirii sa cada ne-mplinit!
Chinuri mari, cumplite, izbeau ca sa-L înfrânga,
Dar El a stat pe cruce hotarât sa-nvinga.

Dar când vazuse Domnul ca totul s-a sfârsit
Iar planul mântuirii de-acum lua sfârsit,
A strigat cu glasul stins – prin arsita uscat de sete
Si-au sarit ostasii Romei cu otet-ntr-un burete!
Ei au pus în bautura sa contina chiar si fiere,
Pentru-ai creste suferinta si sa aiba-n plus durere.
...Si daca apa ca sa bea nu I-au dat acesti pagâni,
Hainele le-au împartit, erijându-se-n stapâni.

*
(...De-atunci pe apa vremii atâtia ani s-au scurs,
De când se-mpart la bunuri ce sunt a-lui Isus.
Noi dam din slava Lui împartind cum vrem la altii
Si ne scapa-ntodeauna ca suntem egali ca fratii!
Ne-a creat al nostru Tata deopotriva dar uitam,
Iar asa pe unii – altii noi mereu îi adoram.
Când slavim asa pe unul sau îl punem mai presus,
Si atunci luam din bunul ce-apartine lui Isus!
Când se spune ca e bine sa mai veneram un sfânt,
Noi atunci furam pe Domnul si-ncalcam al Sau Cuvânt.
Iar de vrem pe ocolite sa traim în voia sortii,
Ne lasam cuprinsi de valul ce ne duce-n ghiara mortii.
Când dorim s-ajungem sus cu-ale noastre „forte tari"
Noi atunci lasam pe Domnul sa mai stea printre tâlhari!)...

Dar priviti acum pe cruce câte rabda Creatorul
Ce nu poate fi un altul decât El, Izbavitorul!
Nu lasati asa sa mergeti cu privirea tot în jos,
Ci scrutati catre Golgota unde-a fost Isus Cristos
Care din iubirea sfânta ce-a purtat-o pentru noi,
Ne-a salvat din haul mortii ancorându-ne ’napoi.
Poarta- aceasta catre cruce doar putin mai e deschisa,
Si te face ca s-ajungi cu credinta neînvinsa.

...Priviti voi urgisitii lumii de pacate subjugati,
Ce truditi în asta lume pe carari descurajati!
Caci Acel care-a murit pentru noi pe cruce sus,
Nu e om sau poate înger, ci Acela e ISUS!
Ia priviti acum spre Dânsul voi saraci si roabe multe,
Caci Acel ce S-a jertfit poate înca sa v-asculte.
Priviti si la mormântul Lui! Acesta e pustiu si gol!
Caci piatra ce i-a stat în fata se facuse...rostogol,
Ca sa iasa din mormânt cum atâtia sfinti o stiu
Iar de atunci peste milenii Domnul nostru este VIU.

~ Gheorghe Barbu ~

Nu-i singur Iuda vinovat...

Nu-i singur Iuda vinovat
de sângele ce se dădu.
Nici marii preoţi, nici Pilat,
ci lumea-ntreagă prin păcat!
Şi eu, şi tu…

Nu drumul greu spre Golgota,
nici biciul, când Isus căzu.
Şi dacă crucea grea era,
povara noastră şi mai grea!
Şi eu, şi tu…

Nu patru cuie L-au pătruns,
când El pe cruce se-aşternu.
Ci noi, cu sufletul ascuns,
cu mii de patimi L-am străpuns!
Şi eu, şi tu…

Nu doar bătrânii cărturari,
nu doar mai marii preoţi, nu!
Şi noi am râs cu ochii murdari,
şi noi suntem cei doi tâlhari!
Şi eu, şi tu…

Şi nu ostaşilor prin sorţi
cămaşa albă Şi-o dădu.
Ci tuturor! Dar tu n-o porţi!
Şi, fără ea, toţi suntem morţi!
Şi eu, şi tu…

Nu doar în stânci, sub lilieci,
nu doar sub lespede zăcu.
Ci L-am ascuns ca pentru veci
sub piatra unor forme reci,
Şi eu, şi tu…

Şi-acum Isus cel condamnat
azi El te-ntreabă :”Da sau nu ?
Eşti tu sau nu eşti vinovat?”
Eu am spus da! Şi-am fost iertat.
Eu am spus da.
Dar tu ? Dar tu?…

~ Costache Ioanid ~

Drumul crucii