Rastignirea Domnului Isus

Isus ducându-Si crucea spre Golgota în sus,
A dus-o pân-la capat – ca mielul blând, supus.
El n-a putut cu ura calaii sa-i priveasca,
Desi dintr-o privire putea sa-i nimiceasca!
Putere, ar fi avut Calvarul sa nu-l suie,
Facându-Se pierdut sa nu-L mai bata-n cuie.
Dar, a rabdat sentinta cea sadica si grava,
S-avem în El iertarea ce duce catre slava.

Si mergând din greu, Calvarul l-a suit,
Cu rani îngrozitoare pe trupul biciuit!
Cununa cea de spini ce-n frunte I-a intrat,
Lasau dureri cumplite cu greu de suportat!
Si, ca si cum acestea n-ar fi fost de-ajuns,
L-au întins pe cruce sa fie si strapuns.
Apoi au dat calaii în cuie sa loveasca,
Ciocanele cu sânge din rani sa le stropeasca!
Si asa, din doua mâini, ce-au slujit meticulos,
Curgea-n suvoaie sânge stropind tarâna jos!
Picioarele desculte ce alergau sa faca bine,
Erau acum strapunse – zdrobite pentru mine.
Doi ochi atât de blânzi catre noi care-au privit,
Plângeau acum pe cruce din trupul istovit.
Si astfel prin Calvarul ce-a fost din greu, intens,
Ne da o viata noua, profunda-n rost si sens.

Acel ce-a facut Viata sa fie-n Univers
Si-a pus cu bine-n toate directie si mers,
Era de-acum zdrobit de ciobul din tarâna,
S-avem prin El iubirea ce ierta-a noastra vina.
El Acela ce-a strigat: „Eli, Eli, Lama Sabactani"
Si-a ajuns pân-la Golgota prin gradina Ghetsimani,
A umplut planeta de-o mareata mântuire,
Depasind tot Israelul spre întreaga omenire.

Dar, durerile în Domnul loveau atât de multe,
Ca n-ar fi om în lume sa poata nici s-asculte!
Izbeau în El puternic în valuri cu navala,
Facându-L sa priveasca spre cruce cu-ndoiala.
Strigau, legiuni de demoni, sa-L faca sa coboare
Sa nu mai stea pe cruce prin ea sa fie-n stare,
Sa duca El cu bine jertfirea la sfârsit,
Iar planul mântuirii sa cada ne-mplinit!
Chinuri mari, cumplite, izbeau ca sa-L înfrânga,
Dar El a stat pe cruce hotarât sa-nvinga.

Dar când vazuse Domnul ca totul s-a sfârsit
Iar planul mântuirii de-acum lua sfârsit,
A strigat cu glasul stins – prin arsita uscat de sete
Si-au sarit ostasii Romei cu otet-ntr-un burete!
Ei au pus în bautura sa contina chiar si fiere,
Pentru-ai creste suferinta si sa aiba-n plus durere.
...Si daca apa ca sa bea nu I-au dat acesti pagâni,
Hainele le-au împartit, erijându-se-n stapâni.

*
(...De-atunci pe apa vremii atâtia ani s-au scurs,
De când se-mpart la bunuri ce sunt a-lui Isus.
Noi dam din slava Lui împartind cum vrem la altii
Si ne scapa-ntodeauna ca suntem egali ca fratii!
Ne-a creat al nostru Tata deopotriva dar uitam,
Iar asa pe unii – altii noi mereu îi adoram.
Când slavim asa pe unul sau îl punem mai presus,
Si atunci luam din bunul ce-apartine lui Isus!
Când se spune ca e bine sa mai veneram un sfânt,
Noi atunci furam pe Domnul si-ncalcam al Sau Cuvânt.
Iar de vrem pe ocolite sa traim în voia sortii,
Ne lasam cuprinsi de valul ce ne duce-n ghiara mortii.
Când dorim s-ajungem sus cu-ale noastre „forte tari"
Noi atunci lasam pe Domnul sa mai stea printre tâlhari!)...

Dar priviti acum pe cruce câte rabda Creatorul
Ce nu poate fi un altul decât El, Izbavitorul!
Nu lasati asa sa mergeti cu privirea tot în jos,
Ci scrutati catre Golgota unde-a fost Isus Cristos
Care din iubirea sfânta ce-a purtat-o pentru noi,
Ne-a salvat din haul mortii ancorându-ne ’napoi.
Poarta- aceasta catre cruce doar putin mai e deschisa,
Si te face ca s-ajungi cu credinta neînvinsa.

...Priviti voi urgisitii lumii de pacate subjugati,
Ce truditi în asta lume pe carari descurajati!
Caci Acel care-a murit pentru noi pe cruce sus,
Nu e om sau poate înger, ci Acela e ISUS!
Ia priviti acum spre Dânsul voi saraci si roabe multe,
Caci Acel ce S-a jertfit poate înca sa v-asculte.
Priviti si la mormântul Lui! Acesta e pustiu si gol!
Caci piatra ce i-a stat în fata se facuse...rostogol,
Ca sa iasa din mormânt cum atâtia sfinti o stiu
Iar de atunci peste milenii Domnul nostru este VIU.

~ Gheorghe Barbu ~