CE ESTE IERTAREA DEPLINĂ? (VI)

Bunătate:

Adevărata iertare arată har şi milă în acelaşi timp. Există un cuvânt grecesc interesant, epieikes, care înseamnă „îngăduinţă“ sau „toleranţă“. Vine de la un cuvânt rădăcină care înseamnă opusul lui a fi exagerat de riguros. În literatura elenistică, Aristotel l-a pus în contrast cu a judeca sever. Ideea era: Nu te opune în mod riguros faţă de vrăjmaşul tău chiar dacă în mod clar tu eşti în drept.
Bunătatea se arată prin ceea ce nu spui, chiar dacă ceea ce ai spune ar fi adevărat.
În Filipeni 4:5, acest cuvânt este tradus prin „blândeţe“. Aceasta implică un act de bunăvoinţă extrem de rar. Ea taie de-a curmezişul spiritul legalist, care caracterizează în mod natural pe cei mai mulţi dintre noi. Acest concept este de-a dreptul ameninţător pentru aceia dintre noi care nu-i suportă bucuros pe proşti, care au impresia că a fi inflexibil pentru adevăr este cea mai mare virtute. Pavel a folosit acest cuvânt în contextul unei neînţelegeri de familie din Filipi: „Îndemn pe Evodia şi îndemn pe Sintichia să fie cu un gând în Domnul“ (Filipeni 4:2). Dacă fiecare din ele ar fi fost bună. Amândouă aveau o personalitate puternică, şi fiecare avea probabil un adept; fiecare parte era sigură că ei aveau dreptate şi fiecare dorea ca cealaltă să fie pusă într-o lumină proastă. „Încercaţi bunătatea“, zice Pavel. Este o virtute neobişnuită.
Bunătate este cuvântul care Îl caracteriza pe Domnul Isus tot timpul. Când un grup de conducători religioşi care se încredeau în propria lor neprihănire au adus la Domnul Isus o femeie care a fost găsită înfăptuind adulterul, nici nu se punea problema că păcatul nu avusese loc. Dar care a fost atitudinea Domnului nostru? Bunătate. Ei vroiau să vadă dacă El o va învinui după lege.

„Fiindcă ei nu încetau să-L întrebe, El S-a ridicat în sus şi le-a zis: «Cine dintre voi este fără păcat să arunce cel dintâi cu piatra în ea»“.(Ioan 8:7)

După ce acuzatorii s-au făcut nevăzuţi:

„Atunci S-a ridicat în sus; şi, când n-a mai văzut pe nimeni decât pe femeie, Isus i-a zis:
«Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nimeni nu te-a osândit?“
„Nimeni, Doamne“, I-a răspuns ea.
Şi Isus i-a zis: „Nici Eu nu te osândesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti“. (Ioan 8:10-11)

În acest caz păcatul era evident. Dar atitudinea Domnului nostru a fost aceea de a fi bun.
Bunătatea nu este felul în care se câştigă alegerile prezidenţiale. 

Un fost administrator al campaniei prezidenţiale a spus două lucruri:
• Candidaţii cu multe aprecieri negative în opinia alegătorilor – peste 35 % – pierd.
• Aprecierile negative sunt mult mai uşor de obţinut decât cele pozitive.
Cu alte cuvinte, pentru a câştiga nu este suficient să faci impresie bună; trebuie ca în acelaşi timp să faci ca adversarul tău să facă impresie proastă. Şi din nefericire lucrul acesta merge.
Dar bunătatea înseamnă să ţii pentru tine anumite fapte care şti că sunt adevărate, astfel încât să laşi reputaţia vrăjmaşului tău nepătată. Bunătatea se arată prin ceea ce nu spui, chiar dacă ceea ce ai spune ar fi adevărat. Oamenii care au o neprihănire proprie consideră că este aproape imposibil să fii bun; ei vor să fie mereu după „adevăr“, cu orice preţ. Iertarea deplină înseamnă uneori să treci cu vederea ceea ce consideri a fi adevărul şi să nu dezvălui nimic care ar putea aduce prejudicii altei persoane.

Iertarea deplină este până la urmă îndrăzneală faţă de Dumnezeu; El este Acela căruia vreau să-I fiu pe plac la sfârşitul zilei.

~ R. T. Kendall~