Meditatia 3
Să respectăm sărăcia
În închisoare am ajuns la cea mai de jos treaptă a sărăciei. Nu mai aveam nimic, ceea ce mă făcea să privesc într-o lumină nouă acest verset: Nu despretui pe sărac pentru că este sărac, şi nu asupri pe nenorocitul care stă la poartă! (Proverbe 22.22)
Nu-i fura săracului unica lui avere, acest giuvaier de preţ care este sărăcia. Francesco d’Assisi vorbea despre sora sărăcie.
Asceţii şi sfinţii din toate timpurile au abandonat bucuriile lumeşti pentru acest prieten de valoare. Moise a preferat viaţa săracă a unui păstor, poziţiei de nepot al faraonului.
Budha a părăsit palatele tatălui său pentru a afla seninătatea, pe care numai sărăcia goală o poate da. Hristos, Domnul cerurilor, a ales naşterea într-un staul şi viaţa de dulgher printre oamenii sărmani, iar moartea şi-a aflat-o printre tâlhari, răstignit pe o cruce. El a spus: Ferice de voi, care sunteţi săraci, pentru că Împărăţia lui Dumnezeu este a voastră! (Luca 6:20).
Cu ce drept pot eu lua sursa binecuvântării unui om? Dacă îi iau sărăcia îi iau Împărăţia Cerurilor. Închipuiţi-vă ce s-ar fi întâmplat, dacă bogatul din pildă (Luca 16: 19-31) ar fi fost ceea ce se numeşte în mod obişnuit “bun la inimă” şi şi-ar fi împărţit cu săracul Lazăr hainele scumpe şi l-ar fi invitat zilnic pe acesta la mesele lui copioase. L-ar fi chemat pe Lazar în iadul viitor.
Sărăcia este o poartă a Împărăţiei Cerurilor.
Urâtul stadiu embrionar în care arătăm ca nişte broaşte şi ca nişte maimuţe este prologul omenirii. Dacă distrugi o omidă pentru că este un vierme respingător, distrugi viitorul fluture. Să-i iei unui om sărăcia înseamnă să-i iei izvorul fericirii veşnice.
Oare nu trebuie să-l ajutăm pe sărac?
Sigur că trebuie să-l ajutăm, dar prin a-i împărtăşi sărăcia, prin a-i demonstra că nu suntem indiferenţi la starea lui înaltă. Maica Tereza din Calcutta a dat în acest sens un exemplu. Împărtăşind experienţa sărăciei, unui sărac i se dă simţul demnităţii în faţa lui Dumnezeu şi a altor oameni, în timp ce, dacă îi arunci câţiva bănuţi, îl jigneşti.
În mod obişnuit, noi confundăm ceea ce este neplăcut cu ceea ce este rău. Sărăcia este neplăcută, dar este o încercare divină a iubirii creştine. Ce fată nu este tentată să admire un tânăr chipeş care-i oferă inele, brăţări, automobile şi castele? Ar alege ea să trăiască alături de acelaşi tânăr într-o cocioabă?
Era uşor pentru Iov să-L iubească pe Dumnezeu având o familie, având vite şi aur. Dar ce fel de dragoste era aceasta? Trebuie să vină o încercare pentru a întări credinţa lui Iov.
Înainte de a fi închis, situaţia mea socială şi materială era foarte confortabilă. În momente de autoanaliză mă întrebam dacă realmente Îl iubeam pe Dumnezeu, sau mai curând multiplele daruri, atât din afara cât şi din interiorul meu, cu care El m-a înzestrat, îmi determinau sentimentul.
Apoi, în singurătate, foame şi frig, chiar fără ghete, puteam într-adevăr să verific dacă Îl iubeam pe Dumnezeu, sau numai ceea ce-mi dăruise. Cât de fericit am fost să descopăr cum îmi curgeau de pe buze imnuri de laudă în aceste împrejurări! Credinţa mea a fost încercată.
Creştinii nu se tem de foame şi nu l-ar lipsi pe sărac de această experienţă. Căci Isus îi spune chiar şi bogatului, care este obişnuit cu icre negre şi alte delicatese: Eu am de mâncat o mâncare pe care voi n-o cunoaşteţi (Ioan 4:32).
Îngerul Rafael i-a spus lui Tobie în cartea apocrifă cu acelaşi nume (12:19): Era ca şi cum mâncam şi beam cu tine. Dar eu mâncam o mâncare nevăzută şi beam o băutură pe care oamenii n-o pot vedea. Hrana îngerilor, pe care şi oamenii o pot împărţi, stă în a-L vedea pe Dumnezeu, în a-L iubi pe El,chiar şi la vreme de necaz şi în a-I împlini voia în totul.
Nu poţi sta în restaurante luxoase, ascultând muzică de jazz, servit de fete pe jumătate goale şi nu poţi să te îmbuibi, participând totodată şi la ospăţul ceresc. Nimeni nu poate avea ambele lumi. Hrana cerească este pentru cei înfometaţi.
Kierkegaard avea dreptate când spunea: A-l reprezenta pe omul care, prin propovăduirea creştinismului, a atins şi s-a bucurat la cel mai înalt grad de toate bunurile şi plăcerile lumeşti, a-l reprezenta pe el ca martor al Adevărului, este la fel de ridicol ca şi atunci când s-ar vorbi despre o fecioară înconjurată de mulţimea copiilor pe care ea i-a născut (Atac contra creştinismului).
După ani de evanghelizare, un pastor ar trebui să fie mai sărac decât înainte de a-şi fi început slujba sa.
Dumnezeul nostru este Cel al porţii înguste şi al urechilor acului.
Dacă din pricina poziţiei tale sociale, nu eşti printre cei înfometaţi, ai un mijloc simplu de corecţie: poţi posti. Dar nu-i fura săracului mana cerească.
Actele voastre, bine intenţionate, de filantropie, pot fi jafuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu