100 de meditatii din inchisoare ( 1 )

Meditaţia 1

Taina jertfei lui Isus

Presupuneţi că aţi trăi acum 2000 de ani în Palestina, că aţi fi păcătoşi, apăsaţi de vinovăţie, şi că Isus v-ar spune: Păcatul vostru este greu şi meritaţi pedeapsa. Plata păcatului este moartea. Dar mâine Eu voi fi biciuit şi încoronat cu o coroană de spini pentru voi. Vă invit să priviţi când vor bate cuie în mâinile şi în picioarele Mele şi Mă vor ţintui pe cruce. Voi striga în chinuri şi voi împărtăşi suferinţa sfintei Mele mame a cărei inimă va fi străpunsă de milă pentru mine, ca de o sabie. Veţi fi acolo şi-mi veţi auzi strigătele. Şi când voi fi murit, veţi şti că păcatele voastre sunt iertate pentru totdeauna, că Eu am fost în locul vostru ţapul ispăşitor. Astfel vor fi mântuiţi oamenii. Acceptaţi să sufăr pentru păcatele voastre sau preferaţi să vă suportaţi singuri pedeapsa?

Ce aţi răspunde?
Cred că aceasta este problema care ar trebui pusă în faţa unui suflet ce caută mântuirea. Cu o mie cinci sute de ani înainte de istorica naştere a lui Isus, Biblia spune: Astăzi Te-am născut (Ps 2:7). Tot Ea spune penitentului, la 2000 de ani după Golgota: Astăzi mor pentru tine. Viaţa şi moartea lui Isus sunt în afara Timpului şi Spaţiului.

Voi o acceptaţi? De multe ori, în închisorile comuniste am văzut cum un pastor era bătut la sânge în locul altui prizonier. Gardianul pronunţa numele unuia care era pedepsit să primească bătaie şi pastorul răspundea simplu: eu sunt. La Auschwitz, Maximilian Kolbe, care era preot, s-a oferit să moară în locul unui polonez condamnat la moarte de către nazişti. Polonezul era tatăl al mai multor copii. Comandantul lagărului a acceptat substituirea şi polonezul a scăpat. Kolbe a murit prin asfixiere. Dacă aţi fi fost în locul acelui polonez, aţi fi acceptat jertfa lui Kolbe?

Am locuit mulţi ani într-o celulă subterană izolată, în afara timpului, ceva asemănător cu imponderabilitatea în care trăiesc astronauţii. Aşa cum ei nu pot face diferenţa între greu şi uşor, tot astfel eu nu făceam distincţie între trecut, prezent şi viitor. În celula mea din închisoare simţeam prezenţa lui Isus. Viaţa Lui nu aparţinea trecutului, nici nu era o succesiune de evenimente. El mi-a pus în faţă problema pe care am pus-o şi eu în faţa cititorilor mei. Isus mi-a spus: Eşti păcătos şi eşti condamnat la pedeapsă veşnică pentru rătăcirile tale, dar eu sunt gata să te salvez. Pentru păcatele tale Eu voi fi lepădat, biciuit, scuipat, încoronat cu o cunună de spini, voi îndura chinurile răstignirii şi durerea de a-Mi vedea sfânta mamă cu inima zdrobită la piciorul crucii. Sângele Meu te va curăţa de toate păcatele.
Trebuie să hotărăsc dacă accept sau nu jertfa Fiului nevinovat al lui Dumnezeu pentru păcatele mele. Am crezut că “a accepta” ar fi dovada celei mai mari slăbiciuni şi am refuzat categoric această propunere. Isus a fost recunoscător pentru refuzul meu.

Apoi a venit întrebarea reală, lucru pe care El îl avusese în minte încă de la început: Ce-ar fi dacă ţi-aş integra fiinţa într-a Mea, dacă ai deveni o parte a trupului Meu, dacă te-ai nega ca fiinţă independentă şi aş trăi în tine de acum înainte şi ai fi răstignit cu Mine (Galateni 2:20), îngropat cu Mine (Romani 6:4) şi ai împărţi cu Mine suferinţele Mele?

Ce-ar fi dacă, în timp ce în biserică lumea se bucură în siguranţă în braţele Mele, tu ai fi ca un braţ al Meu ţintuit împreună cu Mine pe cruce dar împărtăşind, în acelaşi timp, slava Mea. Vrei să devii colaboratorul Meu pentru salvarea omenirii, alinarea suferinţelor ei, împlinind ce lipseşte suferinţelor Mele? (Coloseni 1:24) Prezenţa Mea în tine, rănile suferinţelor Mele vor aduce roade reale în sufletul tău. Am acceptat această propunere.

Creştinii sunt făcuţi să aibă aceeaşi vocaţie cu a Împăratului lor, aceea de purtători ai Crucii. Această conştiinţă, a unei chemări înalte şi a părtăşiei cu Isus, este cea care aduce bucurie în încercări, care-i face pe creştini să intre în închisori pentru credinţa lor, cu bucuria unui mire ce intră în odaia de nuntă.

Când George Vius, Secretar General al Uniunii Baptiste din URSS, a fost condamnat pentru credinţa lui, credincioşii prezenţi în sală l-au acoperit cu flori, iar fetiţa lui, căţărată pe un scaun, a spus în faţa judecătorilor comunişti: Tată, cu Hristos eşti liber în închisoare, iar liberatea fără El este închisoare. Credincioşii care Îl aşteptau afară l-au primit cu un imn creştin.

Ruda unui prizonier creştin din China Roşie i-a spus cuiva, căruia îi împărtăşea grijile: Nu trebuie să ne compătimeşti căci, dacă el nu s-ar afla în acest lagăr de muncă, ar mai putea cei de acolo să audă Evanghelia Domnului Isus?

În acelaşi spirit ar trebui să primim şi noi crucea sărăciei, a discriminării rasiale, a trădărilor, a infidelităţii conjugale, a răzvrătirii copiilor şi tot felul de alte necazuri ale vieţii.

O persoană care acceptă, pentru sine, moartea lui Hristos şi care cântă “aleluia” nevinovatului Fiu al lui Dumnezeu, care primeşte pedeapsa ce i se cuvine ei însăşi, o astfel de persoană ar trebui, deci, pedepsită mai sever decât înainte.

Evanghelia este privilegiul de a deveni un membru al Trupului lui Hristos, părtaş al suferinţei, al morţii în chinuri împreună cu El.

Pentru că sacrificiul cere convertire, chemările evangheliştilor se numesc “chemare la Altar”. Orice fiinţă care era pusă pe altar în Ierusalim (miei, berbeci, porumbei) murea. Cineva murea pentru tine. De data asta, însă, nu este pus pe altar un animal, ci însuşi Fiul lui Dumnezeu. El a hotărât-o şi, orice ai face, nu-L poţi determina să Se răzgândească. Poţi doar să-I ceri privilegiul de a fi învrednicit să te sacrifici pe viitor pentru slava lui Dumnezeu şi pentru binele semenilor. În schimb, vei primi dreptul să mori faţă de păcat, de lume şi de legile ei.

Realitatea unei convertiri stă în unirea cu El. Este ruşinos şi dezgustător să accepţi altfel moartea Lui.

~ Richard Wurmbrand ~

Download in versiune audio aici: Resurse crestine