marți, 19 iulie 2011

Paste cu ciuperci



Ingrediente:

- 200 g paste spirale
- 500 g ciuperci proaspete sau din conservă
- 4-5 căţei de usturoi
- 1 ceapă mică
- 200 g smântână
- 200 ml lapte
- 1 lingură făină
- 1 lingură vegeta
- sare, piper, mărar
- 1 lingură ulei de măsline

Mod de preparare:

Se fierb pastele în apă cu un praf de sare, se clătesc cu apă rece şi se lasă la scurs.
Se călesc în uleiul încins, ceapa şi usturoiul tocate mărunt. Se adaugă ciupercile tăiate felii. Se lasă la foc mic până scade apa.
Separat într-un bol, se omogenizează smântâna, laptele şi făina.
Se toarnă amestecul obţinut peste ciuperci şi se fierbe câteva minute la foc mic, amestecând continuu să nu se prindă. Se condimentează cu sare, piper şi mărar, după gust.
Se servesc alături de paste.

3 comentarii:

elena marin-alexe spunea...

Ador ciupercile, indiferent de soiul lor.Multumesc pentru reţetă scumpa mea.

Rascumparati Vremea spunea...

Ma bucur ca va place reteta...azi am incercat-o si eu...

Mai am cateva retete ce urmeaza sa fie publicate pe blog numai sa-mi fac timp.

Cata spunea...

Yammy! Super initiativa.. Ma faci sa incerc cateva :)