Scaunul

Intr-un sat, fiica unui om ii ceru preotului sa vina acasa la ei pentru un moment de rugaciune cu tatal sau care era foarte bolnav.
Cand preotul ajunse acasa il gasi pe bietul om in patul sau, cu capul sprijinit pe doua perne.
Langa pat era un scaun, motiv pentru care preotul crezu ca omul stia ca va veni la el.
- Presupun ca ma asteptati - ii spuse.
- Nu, cine sunteti? il intreba bolnavul.
- Sunt preotul pe care fiica dumneavoastra l-a chemat pentru ca sa se roage cu dumneavoastra; cand am intrat si am vazut scaunul gol de langa pat am presupus ca stiati ca voi veni sa va vizitez.
- Ah da, scaunul...daca nu va suparati, inchideti usa - spuse omul.
Preotul, surprins, inchise usa.
Bolnavul relua:
- Nu am mai spus-o nimanui, insa mi-am petrecut intreaga mea viata fara sa stiu sa ma rog. Cand mergeam la biserica ascultam intotdeauna ceea ce mi se spunea despre respectul fata de rugaciune, cum trebuie sa te rogi si binefacerile pe care le aduce... insa, intotdeauana toate acestea despre rugaciune imi intrau pe ureche su ieseau prin cealalta.

Asadar nu aveam nici o idee despre cum trebuie sa procedez. Atunci, cu mult timp in urma, am abandonat complet rugaciunea. Am continuat asa pana acum patru ani cand, stand de vorba cu cel mai bun prieten al meu, imi spuse:

- Rugaciunea inseamna pur si simplu sa porti o conversatie cu Isus. Iti sugerez sa procedezi astfel: iei loc pe un scaun si asezi un altul gol in fata ta; atunci, plin de credinta, il privesti pe Isus aflat in fata ta. Nu este o nebunie sa procedezi astfel deoarece El insusi a spus: "Eu voi fi cu voi." Vorbeste-I, asadar, si asculta-L in acelasi fel in care o faci cu mine acum.

Asa am procedat o data si mi-a placut atat de mult incat, de atunci, am continuat sa o fac pret de cateva ore pe zi. Caut intotdeauna sa nu fiu observat de catre fiica mea...astfel m-ar interna imediat intr-un ospiciu.

Preotul fu cuprins de o emotie profunda ascultand toate acestea si-i spuse bolnavului ca ceea ce facea era foarte bine si ca nu trebuie sa inceteze niciodata de a o face. Se ruga impreuna cu el, ii dadu binecuvantarea si se intoarse la parohie.

Doua zile dupa aceea, fiica bolnavului il chema pe preot pentru a-i spune ca tatal sau murise.

Preotul o intreba:
- A murit impacat?
- Da, cand am iesit din casa, in jur de ora doua, m-a chemat; am mers la el si l-am gasit in patul sau de suferinta. Mi-a spus ca ma iubeste mult si m-a sarutat. O ora mai tarziu, cand m-am intors de la cumparaturi, l-am gasit deja mort. Este totusi ceva curios in moartea sa pentru ca inainte de a muri s-a apropriat de scaunul care era langa patul sau si si-a sprijinit capul de el. Dumneavoastra ce credeti ca poate sa insemne aceasta?

Preotul profund miscat, isi sterse lacrimile de emotie si-i raspunse:
- De-ar fi ca toti sa putem muri astfel!