joi, 30 iulie 2009

A fi iubit înseamnă oare a fi scos în evidenţă?



"Pentru mulţi oameni, a trăi pentru a-L mări pe Dumnezeu nu este considerat un act de iubire. Când aud că Dumnezeu i‑a creat pentru slava Sa, ei nu se simt iubiţi. Ei se simt folosiţi. Acest fel de percepţie este de înţeles, văzând felul complet distor­sionat în care este percepută dragostea în lumea noastră. Pentru cei mai mulţi oameni, a fi iubit înseamnă a fi scos în evidenţă, a fi lăudat. Aproape totul în cultura noastră Vestică (şi tot mai mult în a noastră Estică – n.tr.) serveşte acestei distorsionări a dragostei. Ni se spune într‑o mie de feluri că dragostea înseamnă creşterea părerii bune despre propria persoană. Dragostea înseamnă să‑l ajuţi pe altul să se stimeze mai mult pe sine însuşi. Dragostea înseamnă a‑i da cuiva o oglindă şi a‑l ajuta să‑i placă propria imagine.

Nu aşa ceva ne spune Biblia despre dragostea lui Dumnezeu. Dragostea înseam­nă să faci ce este mai bine pentru altul. Nu ne este de folos să facem din propria noastră persoană obiectul celei mai înalte afecţiuni. De fapt, aceasta este o deviere fatală. Noi am fost creaţi să‑L privim şi să‑L gustăm pe Dumnezeu—şi gustându‑L, savurându‑L, să fim satisfăcuţi în mod desăvârşit, şi apoi să răspândim în toată lumea mireasma Lui şi valoarea prezenţei Sale. A nu-L arăta oamenilor pe Dumnezeul a‑toate‑satisfăcător înseamnă a nu‑i iubi. A‑i face bucuroşi de ei înşişi când ei au fost făcuţi să se bucure de fiinţa lui Dumnezeu este ca şi când ai duce pe cineva în munţii Alpi, l‑ai închide într‑o cameră plină de jur împrejur cu oglinzi şi i‑ai spune, Bucură‑te de ceea ce este‑n jurul tău!"
(J.Piper)

4 comentarii:

Geanina Codita spunea...

Tot ce pot să spun este că în fiecare dimineaţă când deschid ochii, Îi mulţumesc cu toată fiinţa mea că mai am încă o zi de trăit, încă una şi tot aşa.

Zâmbesc şi ştiu că ziua mea şi a celor din jurul meu va fi superbă.

Îmbrăţişări şi zile din cele mai frumoase!

Absalon spunea...

Iubirea adevarata niciodata nu scoate in evidenta omul ci ce este el de fapt.Iubirea ptr Dumnezeu este ceva ce nu se explica ci se traieste.Cind vrei sa iesi in evidenta fa-o ptr Dumnezeu nu pentru oamenii.Ca sa sa simti IUBIREA nu trebuie sa iesi in evidenta.Cine vrea sa iese in evidenta prin IUBIRE nu merge departe.

Rascumparati Vremea spunea...

Asa e Geanina, de multe ori uitam sa imi multumim lui Dumnezeu pt dragostea Lui si ca ne-a mai ingadit inca o zi de trait pe acest pamant. Fi-i binecuvantata!

Rascumparati Vremea spunea...

Absalon,mare dreptate ai! Noi trebuie sa intelegem ca trebuie sa iesim in evidenta pt El, ca oamenii sunt trecatori si slava lor e pieritoare in schimb, slava Lui e vesnica. Fi-i binecuvantat!