miercuri, 21 martie 2012
100 de meditatii din inchisoare ( 6 )
Meditaţia 6
Mulţi creştini s-au supus unor oameni ca Hitler, Stalin, Mao şi mulţi dictatori albi, negri sau galbeni. Mulţi au făcut-o cu intenţii bune, ghidaţi de cuvintele Domnului:
Ce este al Cezarului?
Mulţi creştini s-au supus unor oameni ca Hitler, Stalin, Mao şi mulţi dictatori albi, negri sau galbeni. Mulţi au făcut-o cu intenţii bune, ghidaţi de cuvintele Domnului:
Daţi Cezarului ce este al Cezarului (Matei 22:21).
Însă cuvintele au fost prost înţelese. Isus nu şi-a sfătuit ucenicii să dea ceva Cezarului. Cuvintele Lui se adresează fariseilor.
Oare ordinul dat unui soldat german are vreo valoare pentru cel britanic? Fariseii şi ucenicii lui Isus erau la antipozi unii faţă de alţii; cuvintele erau adresate detractorilor lui Isus, nu prietenilor.
Isus nu avea niciun bănuţ la El, I-au dat un ban. Vrăjmaşii lui Isus au fost prinşi în sistemul monetar al Cezarului, în timp ce ucenicii lui Isus nu aveau nimic.
Biblia evreilor nici măcar nu conţine verbul a avea. Creştinii consideră averile ca fiind ceva rău, ei fiind doar administratorii avutului lui Dumnezeu. Neposedând nimic, creştinul nu poate datora ceva Cezarului.
Cine a fost totuşi Cezar? Un cuceritor străin care a ocupat Palestina şi nu a contribuit cu nimic la bunăstarea ei. Nu a sădit un copac, nu a construit o şosea, nici măcar nu a vizitat ţara. Însă a stabilit impozite pentru a-i mulge pe cei bogaţi şi a măcelărit pe oricine îndraznea să se opună edictelor sale.
Nimic din Palestina nu aparţinea Cezarului. Dacă i-ai spune unui român, unui ceh, unui ungur sau unui polonez: Dă sovieticilor ceea ce este al lor, te-ar înţelege pe loc. Nimic nu le aparţine. Aceste cuvinte pot însemna doar: Dă-le o cizmă în spate şi trimite-i să-şi facă bagajele.
Acesta a fost şi sensul cuvintelor lui Isus. Dacă fariseii erau atât de convinşi că slujeau lui Dumnezeu, de ce minţile lor erau preocupate de lucruri care nu sunt dumnezeieşti? Isus le spunea: Faceţi ambele lucruri: slujiţi unei tiranii şi lui Dumnezeu deodată. El ştia că în curând aceştia îşi vor da seama că aceste lucruri sunt incompatibile.
Trebuie să alegi între a fi aghiotantul lui Cezar şi un adevărat slujitor al lui Dumnezeu, care stă în faţa unui împărat fără Dumnezeu, ca Irod, şi care-i spune în faţă: Ceea ce faci este nelegiuit.
Aceasta este atitudinea care l-a costat capul, pe Ioan Botezătorul.
Interpretarea cuvintelor lui Isus, ca fiind un îndemn la supunere faţă de despoţi este greşită. Interpretarea mea proprie este de fapt contrariul. Aşa cum sufletul este mai presus decât trupul, tot aşa demnitatea sacerdotală depăşeşte şi are chemarea să povăţuiască pe cea a statului; cerescul are ascendent asupra pământescului.
Este de datoria autorităţilor să asculte de conducătorii Bisericii, şi nu invers.
Download in versiune audio aici: Resurse crestine
Însă cuvintele au fost prost înţelese. Isus nu şi-a sfătuit ucenicii să dea ceva Cezarului. Cuvintele Lui se adresează fariseilor.
Oare ordinul dat unui soldat german are vreo valoare pentru cel britanic? Fariseii şi ucenicii lui Isus erau la antipozi unii faţă de alţii; cuvintele erau adresate detractorilor lui Isus, nu prietenilor.
Isus nu avea niciun bănuţ la El, I-au dat un ban. Vrăjmaşii lui Isus au fost prinşi în sistemul monetar al Cezarului, în timp ce ucenicii lui Isus nu aveau nimic.
Biblia evreilor nici măcar nu conţine verbul a avea. Creştinii consideră averile ca fiind ceva rău, ei fiind doar administratorii avutului lui Dumnezeu. Neposedând nimic, creştinul nu poate datora ceva Cezarului.
Cine a fost totuşi Cezar? Un cuceritor străin care a ocupat Palestina şi nu a contribuit cu nimic la bunăstarea ei. Nu a sădit un copac, nu a construit o şosea, nici măcar nu a vizitat ţara. Însă a stabilit impozite pentru a-i mulge pe cei bogaţi şi a măcelărit pe oricine îndraznea să se opună edictelor sale.
Nimic din Palestina nu aparţinea Cezarului. Dacă i-ai spune unui român, unui ceh, unui ungur sau unui polonez: Dă sovieticilor ceea ce este al lor, te-ar înţelege pe loc. Nimic nu le aparţine. Aceste cuvinte pot însemna doar: Dă-le o cizmă în spate şi trimite-i să-şi facă bagajele.
Acesta a fost şi sensul cuvintelor lui Isus. Dacă fariseii erau atât de convinşi că slujeau lui Dumnezeu, de ce minţile lor erau preocupate de lucruri care nu sunt dumnezeieşti? Isus le spunea: Faceţi ambele lucruri: slujiţi unei tiranii şi lui Dumnezeu deodată. El ştia că în curând aceştia îşi vor da seama că aceste lucruri sunt incompatibile.
Trebuie să alegi între a fi aghiotantul lui Cezar şi un adevărat slujitor al lui Dumnezeu, care stă în faţa unui împărat fără Dumnezeu, ca Irod, şi care-i spune în faţă: Ceea ce faci este nelegiuit.
Aceasta este atitudinea care l-a costat capul, pe Ioan Botezătorul.
Interpretarea cuvintelor lui Isus, ca fiind un îndemn la supunere faţă de despoţi este greşită. Interpretarea mea proprie este de fapt contrariul. Aşa cum sufletul este mai presus decât trupul, tot aşa demnitatea sacerdotală depăşeşte şi are chemarea să povăţuiască pe cea a statului; cerescul are ascendent asupra pământescului.
Este de datoria autorităţilor să asculte de conducătorii Bisericii, şi nu invers.
~ Richard Wurmbrand ~
Download in versiune audio aici: Resurse crestine
marți, 20 martie 2012
Macaroane cu branza si sunca
Ingrediente:
- 500 g paste
- 200 g branza sarata
- 100 g sunca
- 1 creasta de slanina
- 1 lingura smantana
Mod de preparare:
luni, 19 martie 2012
100 de meditatii din inchisoare ( 5 )
Meditaţia 5
Nu puteam spune anchetatorilor comunişti adevărul întreg asupra activităţii bisericii noastre. Dacă ar fi fost să dăm răspunsuri sincere tuturor întrebărilor lor, ar fi urmat multe alte arestări.
Ne-o amintim pe Rebeca, cea care a recurs la o viclenie imorală pentru a-i obţine lui Iacov binecuvântarea de întâi născut, care i se cuvenea, de fapt, lui Esau (Geneza 27).
Valoarea etică a unei acţiuni este judecată nu doar prin faptul că răspunde anumitor reguli morale, ci şi prin roadele de lungă durată. Dacă Rebeca n-ar fi făcut acest lucru, Isaac i-ar fi dat binecuvântarea lui Esau. Atunci descendenţii lui Esau ar fi fost poporul ales, în locul evreilor. Poate vreun sălbatic ar fi pretins atunci să devină mântuitorul lumii şi poate alţi sălbatici ar fi fost profeţi.
Ce catastrofă ar fi fost dacă Rebeca şi Iacov nu ar fi uneltit şi minţit în acea împrejurare! Comportamentul lor era prevăzut în planul lui Dumnezeu. Văzul lui Isaac slăbise într-atât, încât Iacov să poată fi confundat cu Esau şi să primească binecuvântarea.
Desigur, să faci o asemenea acţiune, chiar în împrejurări excepţionale, este o alegere periculoasă. Alţii îşi vor justifica înşelătoriile egoiste dând ca exemplu ce ai făcut tu din nişte raţiuni sfinte.
Midraşul spune: Iacov a luat pe Rahela, dar în noaptea nunţii, Laban, tatăl fetei, i-a strecurat-o pe Lea, o fată pe care Iacov n-o plăcea (Geneza 29:23-25). Dimineaţa a văzut că a fost înşelat şi i-a spus Leii: “Noaptea te-am strigat Rahela şi tu ai răspuns. De ce m-ai înşelat?”
“Tatăl tău ţi-a spus Esau, iar tu spuneai că eşti fratele tău. Ţi-ai înşelat tatăl. Nici un învăţător nu e lipsit de ucenici; eu am învăţat de la tine i-a raspuns Lea”.
Trebuie să fim atenţila acest fel de pericol, dar creştinii nu pot totuşi să se lipsească de înţelepciunea şarpelui. Poate un creştin să fie un inspector de poliţie, un agent secret, un diplomat sau un ofiţer de război, fără a recurge la viclenii?
Cum ar putea Biserica Subterană să subziste în ţări unde sunt persecuţii, dacă nu ar urma exemplul Rebecăi? Astfel de strategii sunt şocante pentru că ele sunt excepţia de la regula creştină a adevărului total.
Cuvintele sunt spuse şi în alte scopuri, nu numai ca să comunice adevărul. Uneori ele folosesc ca autoapărare, precum cuvintele lui Pavel: … fără să fi făcut ceva împotriva norodului sau obiceiurilor părinţilor noştri (Fapte 28:17).
În 1 Tesaloniceni 2:14-16, Pavel a izbucnit împotriva Evreilor şi a făcut mai mult decât să treacă peste obiceiurile lor. El anulase o parte esenţială a legii evreieşti atunci când a declarat circumcizia fără vreo valoare. Dar acum era în pericol de moarte. În astfel de cazuri, în momente de criză, cuvintele trebuie să fie slujitorii altui stăpân decât cel al adevărului.
Iosif din vechiul testament a spus: Am fost luat cu sila din ţara evreilor. (Geneza 40:15). Nu aşa s-au petrecut faptele, dar noi putem aprecia dorinţa lui de a acoperi păcatul fraţilor săi, care l-au vândut ca sclav.
Trebuie să avem în vedere multiplele faţete ale vieţii omeneşti, atunci când judecăm morala, atât a personalităţilor biblice, cât şi a semenilor noştri.
Download in versiune audio aici: Resurse crestine
Minciuna şi personalităţile biblice
Nu puteam spune anchetatorilor comunişti adevărul întreg asupra activităţii bisericii noastre. Dacă ar fi fost să dăm răspunsuri sincere tuturor întrebărilor lor, ar fi urmat multe alte arestări.
Ne-o amintim pe Rebeca, cea care a recurs la o viclenie imorală pentru a-i obţine lui Iacov binecuvântarea de întâi născut, care i se cuvenea, de fapt, lui Esau (Geneza 27).
Valoarea etică a unei acţiuni este judecată nu doar prin faptul că răspunde anumitor reguli morale, ci şi prin roadele de lungă durată. Dacă Rebeca n-ar fi făcut acest lucru, Isaac i-ar fi dat binecuvântarea lui Esau. Atunci descendenţii lui Esau ar fi fost poporul ales, în locul evreilor. Poate vreun sălbatic ar fi pretins atunci să devină mântuitorul lumii şi poate alţi sălbatici ar fi fost profeţi.
Ce catastrofă ar fi fost dacă Rebeca şi Iacov nu ar fi uneltit şi minţit în acea împrejurare! Comportamentul lor era prevăzut în planul lui Dumnezeu. Văzul lui Isaac slăbise într-atât, încât Iacov să poată fi confundat cu Esau şi să primească binecuvântarea.
Desigur, să faci o asemenea acţiune, chiar în împrejurări excepţionale, este o alegere periculoasă. Alţii îşi vor justifica înşelătoriile egoiste dând ca exemplu ce ai făcut tu din nişte raţiuni sfinte.
Midraşul spune: Iacov a luat pe Rahela, dar în noaptea nunţii, Laban, tatăl fetei, i-a strecurat-o pe Lea, o fată pe care Iacov n-o plăcea (Geneza 29:23-25). Dimineaţa a văzut că a fost înşelat şi i-a spus Leii: “Noaptea te-am strigat Rahela şi tu ai răspuns. De ce m-ai înşelat?”
“Tatăl tău ţi-a spus Esau, iar tu spuneai că eşti fratele tău. Ţi-ai înşelat tatăl. Nici un învăţător nu e lipsit de ucenici; eu am învăţat de la tine i-a raspuns Lea”.
Trebuie să fim atenţila acest fel de pericol, dar creştinii nu pot totuşi să se lipsească de înţelepciunea şarpelui. Poate un creştin să fie un inspector de poliţie, un agent secret, un diplomat sau un ofiţer de război, fără a recurge la viclenii?
Cum ar putea Biserica Subterană să subziste în ţări unde sunt persecuţii, dacă nu ar urma exemplul Rebecăi? Astfel de strategii sunt şocante pentru că ele sunt excepţia de la regula creştină a adevărului total.
Cuvintele sunt spuse şi în alte scopuri, nu numai ca să comunice adevărul. Uneori ele folosesc ca autoapărare, precum cuvintele lui Pavel: … fără să fi făcut ceva împotriva norodului sau obiceiurilor părinţilor noştri (Fapte 28:17).
În 1 Tesaloniceni 2:14-16, Pavel a izbucnit împotriva Evreilor şi a făcut mai mult decât să treacă peste obiceiurile lor. El anulase o parte esenţială a legii evreieşti atunci când a declarat circumcizia fără vreo valoare. Dar acum era în pericol de moarte. În astfel de cazuri, în momente de criză, cuvintele trebuie să fie slujitorii altui stăpân decât cel al adevărului.
Iosif din vechiul testament a spus: Am fost luat cu sila din ţara evreilor. (Geneza 40:15). Nu aşa s-au petrecut faptele, dar noi putem aprecia dorinţa lui de a acoperi păcatul fraţilor săi, care l-au vândut ca sclav.
Trebuie să avem în vedere multiplele faţete ale vieţii omeneşti, atunci când judecăm morala, atât a personalităţilor biblice, cât şi a semenilor noştri.
~ Richard Wurmbrand ~
sâmbătă, 17 martie 2012
Broccoli gratinat
Ingrediente:
- 1 broccoli mediu
- 3 oua
- 200 ml smantanta
- 150 g sunca
- 150 g cascaval
- sare, piper, vegeta
- 30 g unt
Mod de preparare:
- Se curata broccoliul in apa rece. Se desface in buchetele si se fierbe timp de aproximativ 10 minute in apa cu sare.
- Se scoate apoi din apa, se strecoara si se lasa la scurs.
- Intre timp se bat ouale, se amesteca cu smantana.
- Se ia apoi un vas de Jena, se tapeteaza cu unt si apoi se asaza broccoliul racit si scurs de apa si se condimenteaza.
- Se pune sunca taiata cubulete apoi cascavalul ras pe razatoarea mare, se toarna deasupra ouale batute cu smantana si se dau la cuptorul incins.
- Se scoate cand mancarea e gata rumenita. Se serveste cald.
vineri, 16 martie 2012
100 de meditatii din inchisoare ( 4 )
Meditaţia 4
Lăcomia noastră, iubirea de bani, ne aduce atât sărăcie cât şi nefericire. Atitudinea corectă a unui bun creştin faţă de un sărac nu este aceea de milă, ci mai repede de invidie sau concurenţă.
Deşi poţi avea mai multă pâine decât fratele tău sarac şi unt şi brânză pe pâine, omul nu va trăi numai cu pâine ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu (Luca 4:4). Săracul are un privilegiu pe care tu nu-l ai. Isus a fost trimis să vestească evanghelia săracilor, numai un sărac poate primi pe deplin mesajul. Bogătaşii aud doar Evanghelia diluată, predicată de pastori care n-au fost înfometaţi sau n-au postit niciodată, care sunt bogaţi sau doresc să fie.
Astfel de pastori nu doresc să-şi piardă contribuabilii bogaţi şi le predică din Evanghelie doar atât cât să nu îi ofenseze. Ei nu le vor spune niciodată enoriaşilor bogaţi că au tot atâtea şanse să ajungă în împărăţia lui Dumnezeu câte are o cămilă să treacă prin urechile acului, cu alte cuvinte, că toată religia lor este zadarnică.
Repet întrebarea pusă le meditaţia precedentă: Oare nu trebuie să-i ajutăm pe săraci? Sigur că trebuie să-i ajutăm, dar cu o conditie: să nu le răpim sărăcia anterioară. Calea de a-i ajuta pe săraci este de a urma exemplul lui Isus şi de a deveni săraci ca şi ei.
Citim în cartea evreilor “Sehem ha tov” cum rabinului Haryim Auerbach de Launtzitz i s-a adresat un cizmar care nu avea lemne să-şi încăşzească încăperea în care stăteau soţia şi copilul lui nou născut. Rabinul l-a trezit imediat pe un alt vecin avut. Bogatul l-a invitat să intre, dar rabinul a preferat să-i vorbească de afară. Era foarte rece şi bogatul a trebuit să stea să tremure afară şi să vorbească mult timp cu rabinul. La sfârşit, rabinul a amintit plângerea cizmarului şi a spus: Acum, că ai simţit tu însuţi ce înseamnă să-ţi fie frig, vei şti ce ai de făcut. Bogatul a dus lemne familiei cizmarului, cărându-le el însuşi, cu o roabă. Cine n-a simţit laţul în jurul gâtului nu poate înţelege situaţia cuiva care este în pericol de moarte.
Nici o avere sau vreun milionar filantrop nu pot înlocui faptele caritabile făcute demult, de către călugării şi călugăriţele cu vocaţia sărăciei. Aceşti oameni, unii dintre ei foşti membri ai claselor avute, au întreţinut săraci în spitale, au făcut cămine pentru bătrâni şi orfelinate. Ei au coborât în realitate şi în duh la nivelul celor pe care s-au străduit să-i ajute, căci, cu adevărat, şi-au iubit semenii ca pe ei înşişi.
Asumându-şi propria sărăcie, ei îi puteau aprecia valoarea. Bătrânii, infirmii şi săracii au fost ajutaţi nu numai cu pâine, ci şi să vadă în sărăcie un privilegiu, iar nu un handicap.
În Statele Unite şi în alte ţări, există foarte multe programe pentru săraci care nu funcţionează. Programul lui Francesco d’Assisi a funcţionat. El a devenit sărac şi i-a determinat pe mulţi bogati să-şi cheltuiască banii, nu prin impozite, greu suportabile, ci dăruind din dragoste.
Sunt diverse modalităţi de a da ajutor. Am citit că locuitorii din coloniile portugheze, când erau bolnavi, treceau pe lângă multe spitale de stat şi mergeau mai departe, oprindu-se la mulţi kilometri distanţă, într-un spital creştin. Când au fost întrebaţi de ce procedează astfel, căci spitalele de stat ofereau dotare şi tratamente ca şi cele creştine, localnicii au răspuns: Da, tratamentul este acelaşi, dar mâinile nu sunt aceleaşi. Numai mâna goală poate să mângâie.
Nu opri pe nenorocitul care stă la poartă! (Proverbe 22:22) De aceea şi Isus, ca să sfinţească norodul cu însuşi sângele Său, a pătimit dincolo de poartă (Evrei 13:12).
Isus dorea să ajungă la Golgota pentru a împlini salvarea omenirii. Dar, în acele zile, fiecare, călăi şi victime, erau opriţi la poartă pentru a răspunde întrebărilor, pentru a-şi arăta actele. Şi eu am văzut că nu este uşor să treci de poarta unei închisori, nici măcar pentru execuţie. Călăul bate la poartă, garda priveşte suspicioasă prin gaura cheii, apoi verifică ordinul. Aşa era şi înainte.
Este scris în Proverbe 22:22: Nu asupri pe nenorocitul care stă la poartă. Cei care-i aparţin lui Isus sunt fericiţi să sufere pentru El. Nu-i opriţi din nou la poartă să-i întrebaţi, să le încetiniţi marşul eroic spre sacrificiul de sine, oferindu-le iertarea sau punându-le cine ştie ce condiţii. Procedând astfel îi faceţi să sufere mai departe pe nenorociţii a căror slavă stă în suferinţa lor pentru Hristos.
Un creştin trebuie să se comporte astfel încât copiii săi să poată spune plini de bucurie, asemenea lui Iacov: Dumnezeul tatălui meu. Iacov avea străbuni cu care se putea mândri. Avraam părăsise leagănul de civilizaţie din cetatea Ur a Caldeii, pentru a trăi ca un străin pe un pământ sterp, tocmai pentru a fi liber să-L adore pe Dumnezeu, pe care-L cunoştea bine. Isaac a fost gata, de copil, să-L preamărească pe Dumnezeu prin moartea sa. Astfel de oameni nu ar trebui să fie lipsiţi de necazurile lor care le asigură gloria veşnică.
Necazul are problemele lui. Adesea eşti copleşit de disperare. Dumnezeu pare să-Şi fi întors faţa de la tine. Dar apoi îţi dai seama că a fost doar un joc cu un copil. Il cauti, Il gasesti din nou, Dumnezeu si cu tine, amandoi radiosi, amandoi plini de bucurie. Exista o invatatura adanca in Talmud: Inainte de a manca si a bea, un om are doua inimi. Simte si propria foame si pe a altuia. Dupa e a mancat si a baut, ramane doar cu o inima, cu gandul doar la confortul personal.
Atitudinea corectă faţă de sărăcie
Lăcomia noastră, iubirea de bani, ne aduce atât sărăcie cât şi nefericire. Atitudinea corectă a unui bun creştin faţă de un sărac nu este aceea de milă, ci mai repede de invidie sau concurenţă.
Deşi poţi avea mai multă pâine decât fratele tău sarac şi unt şi brânză pe pâine, omul nu va trăi numai cu pâine ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu (Luca 4:4). Săracul are un privilegiu pe care tu nu-l ai. Isus a fost trimis să vestească evanghelia săracilor, numai un sărac poate primi pe deplin mesajul. Bogătaşii aud doar Evanghelia diluată, predicată de pastori care n-au fost înfometaţi sau n-au postit niciodată, care sunt bogaţi sau doresc să fie.
Astfel de pastori nu doresc să-şi piardă contribuabilii bogaţi şi le predică din Evanghelie doar atât cât să nu îi ofenseze. Ei nu le vor spune niciodată enoriaşilor bogaţi că au tot atâtea şanse să ajungă în împărăţia lui Dumnezeu câte are o cămilă să treacă prin urechile acului, cu alte cuvinte, că toată religia lor este zadarnică.
Repet întrebarea pusă le meditaţia precedentă: Oare nu trebuie să-i ajutăm pe săraci? Sigur că trebuie să-i ajutăm, dar cu o conditie: să nu le răpim sărăcia anterioară. Calea de a-i ajuta pe săraci este de a urma exemplul lui Isus şi de a deveni săraci ca şi ei.
Citim în cartea evreilor “Sehem ha tov” cum rabinului Haryim Auerbach de Launtzitz i s-a adresat un cizmar care nu avea lemne să-şi încăşzească încăperea în care stăteau soţia şi copilul lui nou născut. Rabinul l-a trezit imediat pe un alt vecin avut. Bogatul l-a invitat să intre, dar rabinul a preferat să-i vorbească de afară. Era foarte rece şi bogatul a trebuit să stea să tremure afară şi să vorbească mult timp cu rabinul. La sfârşit, rabinul a amintit plângerea cizmarului şi a spus: Acum, că ai simţit tu însuţi ce înseamnă să-ţi fie frig, vei şti ce ai de făcut. Bogatul a dus lemne familiei cizmarului, cărându-le el însuşi, cu o roabă. Cine n-a simţit laţul în jurul gâtului nu poate înţelege situaţia cuiva care este în pericol de moarte.
Nici o avere sau vreun milionar filantrop nu pot înlocui faptele caritabile făcute demult, de către călugării şi călugăriţele cu vocaţia sărăciei. Aceşti oameni, unii dintre ei foşti membri ai claselor avute, au întreţinut săraci în spitale, au făcut cămine pentru bătrâni şi orfelinate. Ei au coborât în realitate şi în duh la nivelul celor pe care s-au străduit să-i ajute, căci, cu adevărat, şi-au iubit semenii ca pe ei înşişi.
Asumându-şi propria sărăcie, ei îi puteau aprecia valoarea. Bătrânii, infirmii şi săracii au fost ajutaţi nu numai cu pâine, ci şi să vadă în sărăcie un privilegiu, iar nu un handicap.
În Statele Unite şi în alte ţări, există foarte multe programe pentru săraci care nu funcţionează. Programul lui Francesco d’Assisi a funcţionat. El a devenit sărac şi i-a determinat pe mulţi bogati să-şi cheltuiască banii, nu prin impozite, greu suportabile, ci dăruind din dragoste.
Sunt diverse modalităţi de a da ajutor. Am citit că locuitorii din coloniile portugheze, când erau bolnavi, treceau pe lângă multe spitale de stat şi mergeau mai departe, oprindu-se la mulţi kilometri distanţă, într-un spital creştin. Când au fost întrebaţi de ce procedează astfel, căci spitalele de stat ofereau dotare şi tratamente ca şi cele creştine, localnicii au răspuns: Da, tratamentul este acelaşi, dar mâinile nu sunt aceleaşi. Numai mâna goală poate să mângâie.
Nu opri pe nenorocitul care stă la poartă! (Proverbe 22:22) De aceea şi Isus, ca să sfinţească norodul cu însuşi sângele Său, a pătimit dincolo de poartă (Evrei 13:12).
Isus dorea să ajungă la Golgota pentru a împlini salvarea omenirii. Dar, în acele zile, fiecare, călăi şi victime, erau opriţi la poartă pentru a răspunde întrebărilor, pentru a-şi arăta actele. Şi eu am văzut că nu este uşor să treci de poarta unei închisori, nici măcar pentru execuţie. Călăul bate la poartă, garda priveşte suspicioasă prin gaura cheii, apoi verifică ordinul. Aşa era şi înainte.
Este scris în Proverbe 22:22: Nu asupri pe nenorocitul care stă la poartă. Cei care-i aparţin lui Isus sunt fericiţi să sufere pentru El. Nu-i opriţi din nou la poartă să-i întrebaţi, să le încetiniţi marşul eroic spre sacrificiul de sine, oferindu-le iertarea sau punându-le cine ştie ce condiţii. Procedând astfel îi faceţi să sufere mai departe pe nenorociţii a căror slavă stă în suferinţa lor pentru Hristos.
Un creştin trebuie să se comporte astfel încât copiii săi să poată spune plini de bucurie, asemenea lui Iacov: Dumnezeul tatălui meu. Iacov avea străbuni cu care se putea mândri. Avraam părăsise leagănul de civilizaţie din cetatea Ur a Caldeii, pentru a trăi ca un străin pe un pământ sterp, tocmai pentru a fi liber să-L adore pe Dumnezeu, pe care-L cunoştea bine. Isaac a fost gata, de copil, să-L preamărească pe Dumnezeu prin moartea sa. Astfel de oameni nu ar trebui să fie lipsiţi de necazurile lor care le asigură gloria veşnică.
Necazul are problemele lui. Adesea eşti copleşit de disperare. Dumnezeu pare să-Şi fi întors faţa de la tine. Dar apoi îţi dai seama că a fost doar un joc cu un copil. Il cauti, Il gasesti din nou, Dumnezeu si cu tine, amandoi radiosi, amandoi plini de bucurie. Exista o invatatura adanca in Talmud: Inainte de a manca si a bea, un om are doua inimi. Simte si propria foame si pe a altuia. Dupa e a mancat si a baut, ramane doar cu o inima, cu gandul doar la confortul personal.
In loc de a-i rapi saracului saracia si nenorocitului necazul, care-i va fi slava viitoare, ai grija ca nu cumva sa fii si tu printre cei cu doua inimi.
joi, 15 martie 2012
miercuri, 14 martie 2012
100 de meditatii din inchisoare ( 3 )
Meditatia 3
Să respectăm sărăcia
În închisoare am ajuns la cea mai de jos treaptă a sărăciei. Nu mai aveam nimic, ceea ce mă făcea să privesc într-o lumină nouă acest verset: Nu despretui pe sărac pentru că este sărac, şi nu asupri pe nenorocitul care stă la poartă! (Proverbe 22.22)
Nu-i fura săracului unica lui avere, acest giuvaier de preţ care este sărăcia. Francesco d’Assisi vorbea despre sora sărăcie.
Asceţii şi sfinţii din toate timpurile au abandonat bucuriile lumeşti pentru acest prieten de valoare. Moise a preferat viaţa săracă a unui păstor, poziţiei de nepot al faraonului.
Budha a părăsit palatele tatălui său pentru a afla seninătatea, pe care numai sărăcia goală o poate da. Hristos, Domnul cerurilor, a ales naşterea într-un staul şi viaţa de dulgher printre oamenii sărmani, iar moartea şi-a aflat-o printre tâlhari, răstignit pe o cruce. El a spus: Ferice de voi, care sunteţi săraci, pentru că Împărăţia lui Dumnezeu este a voastră! (Luca 6:20).
Cu ce drept pot eu lua sursa binecuvântării unui om? Dacă îi iau sărăcia îi iau Împărăţia Cerurilor. Închipuiţi-vă ce s-ar fi întâmplat, dacă bogatul din pildă (Luca 16: 19-31) ar fi fost ceea ce se numeşte în mod obişnuit “bun la inimă” şi şi-ar fi împărţit cu săracul Lazăr hainele scumpe şi l-ar fi invitat zilnic pe acesta la mesele lui copioase. L-ar fi chemat pe Lazar în iadul viitor.
Sărăcia este o poartă a Împărăţiei Cerurilor.
Urâtul stadiu embrionar în care arătăm ca nişte broaşte şi ca nişte maimuţe este prologul omenirii. Dacă distrugi o omidă pentru că este un vierme respingător, distrugi viitorul fluture. Să-i iei unui om sărăcia înseamnă să-i iei izvorul fericirii veşnice.
Oare nu trebuie să-l ajutăm pe sărac?
Sigur că trebuie să-l ajutăm, dar prin a-i împărtăşi sărăcia, prin a-i demonstra că nu suntem indiferenţi la starea lui înaltă. Maica Tereza din Calcutta a dat în acest sens un exemplu. Împărtăşind experienţa sărăciei, unui sărac i se dă simţul demnităţii în faţa lui Dumnezeu şi a altor oameni, în timp ce, dacă îi arunci câţiva bănuţi, îl jigneşti.
În mod obişnuit, noi confundăm ceea ce este neplăcut cu ceea ce este rău. Sărăcia este neplăcută, dar este o încercare divină a iubirii creştine. Ce fată nu este tentată să admire un tânăr chipeş care-i oferă inele, brăţări, automobile şi castele? Ar alege ea să trăiască alături de acelaşi tânăr într-o cocioabă?
Era uşor pentru Iov să-L iubească pe Dumnezeu având o familie, având vite şi aur. Dar ce fel de dragoste era aceasta? Trebuie să vină o încercare pentru a întări credinţa lui Iov.
Înainte de a fi închis, situaţia mea socială şi materială era foarte confortabilă. În momente de autoanaliză mă întrebam dacă realmente Îl iubeam pe Dumnezeu, sau mai curând multiplele daruri, atât din afara cât şi din interiorul meu, cu care El m-a înzestrat, îmi determinau sentimentul.
Apoi, în singurătate, foame şi frig, chiar fără ghete, puteam într-adevăr să verific dacă Îl iubeam pe Dumnezeu, sau numai ceea ce-mi dăruise. Cât de fericit am fost să descopăr cum îmi curgeau de pe buze imnuri de laudă în aceste împrejurări! Credinţa mea a fost încercată.
Creştinii nu se tem de foame şi nu l-ar lipsi pe sărac de această experienţă. Căci Isus îi spune chiar şi bogatului, care este obişnuit cu icre negre şi alte delicatese: Eu am de mâncat o mâncare pe care voi n-o cunoaşteţi (Ioan 4:32).
Îngerul Rafael i-a spus lui Tobie în cartea apocrifă cu acelaşi nume (12:19): Era ca şi cum mâncam şi beam cu tine. Dar eu mâncam o mâncare nevăzută şi beam o băutură pe care oamenii n-o pot vedea. Hrana îngerilor, pe care şi oamenii o pot împărţi, stă în a-L vedea pe Dumnezeu, în a-L iubi pe El,chiar şi la vreme de necaz şi în a-I împlini voia în totul.
Nu poţi sta în restaurante luxoase, ascultând muzică de jazz, servit de fete pe jumătate goale şi nu poţi să te îmbuibi, participând totodată şi la ospăţul ceresc. Nimeni nu poate avea ambele lumi. Hrana cerească este pentru cei înfometaţi.
Kierkegaard avea dreptate când spunea: A-l reprezenta pe omul care, prin propovăduirea creştinismului, a atins şi s-a bucurat la cel mai înalt grad de toate bunurile şi plăcerile lumeşti, a-l reprezenta pe el ca martor al Adevărului, este la fel de ridicol ca şi atunci când s-ar vorbi despre o fecioară înconjurată de mulţimea copiilor pe care ea i-a născut (Atac contra creştinismului).
După ani de evanghelizare, un pastor ar trebui să fie mai sărac decât înainte de a-şi fi început slujba sa.
Dumnezeul nostru este Cel al porţii înguste şi al urechilor acului.
Dacă din pricina poziţiei tale sociale, nu eşti printre cei înfometaţi, ai un mijloc simplu de corecţie: poţi posti. Dar nu-i fura săracului mana cerească.
Actele voastre, bine intenţionate, de filantropie, pot fi jafuri.
marți, 13 martie 2012
Abonați-vă la:
Postări (Atom)








