luni, 12 martie 2012

100 de meditatii din inchisoare ( 2 )

Meditaţia 2


De ce atâta suferinţă?

Citind Biblia din memorie, singur într-o celulă, am fost izbit de câtă suferinţă este în ea străbătută.

Începe cu catastrofa izgonirii omului din rai şi se încheie cu intrarea majorităţii oamenilor în iad.

De ce oare trebuie să sufere până şi sfinţii? De ce există suferinţă până şi în lumea animală şi vegetală? De ce se nasc copiii în suferinţă? Este suferinţa singura metodă pedagogică a lui Dumnezeu?

De ce există răul? De ce au suferit creştinii în închisorile comuniste?

După ce şi-a dedicat patruzeci de ani din viaţa sa slujbei misionare, printre aborigenii australieni, un pastor s-a îmbolnăvit. Pentru că era greu bolnav a trebuit să fie transportat pe nişte drumuri impracticabile, până într-un oraş. De-abia mai respira. În această stare el a cerut familiei să-i cânte şi să-i citească din Biblie. Într-un sfârşit a spus: Încetaţi cu laudele! I-am slujit toată viaţa şi Lui nu-i pasă de mine. A smuls Biblia din mână soţiei şi a aruncat-o într-un tufiş. Nu putea găsi un răspuns la problema suferinţei sale.

Singurul răspuns, care cred că se poate da, este să nu pui nici o întrebare. Când Se afla pe Cruce, Isus L-a întrebat pe Dumnezeu de ce L-a părăsit până şi pe unicul Său Fiu. Întrebarea Lui este urmată doar de un semn de întrebare. Tot ceea ce ni se descoperă este că întrebarea există şi că putem trăi cu ea.

Un suferind a venit odată la un pastor şi i-a pus mai multe întrebări. Pastorul a răspuns: îngenunchează aici în biserică şi cere-I lui Isus răspunsul. Omul a replicat: Chiar credeţi că voi auzi un glas din cer? – Nu, a răspuns pastorul, dar stând tăcut în rugăciune timp de mai multe ore înaintea lui Dumnezeu, îţi dai seama că poţi merge mai departe, fără răspuns la toate problemele tale. Acesta s-ar putea să fi fost răspunsul lui Isus şi te vei linişti. Nu ai nevoie de altceva decât de pacea Lui care depăşeşte orice înţelegere. Nu ai nevoie de pace şi de înţelegere, căci înţelegerea presupune calităţi pe care cei mai mulţi dintre noi nu le avem.

Talmudul (Haghiga) spune că au existat patru oameni care au ajuns până sus de tot: Ben Azai, Ben Zoma, Elişa ben Abuya şi Rabbi Akiva. Ben Azai a văzut slava lui Dumnezeu şi a murit, Ben Zume a văzut-o şi a înnebunit. Elişa ben Abuya şi-a pierdut credinţa. Numai Rabbi Akiva s-a întors nevătămat.

Pavel scrie despre un om care a fost răpit în rai, dar n-a putut comunica nimănui ceea ce a trăit, căci cuvintele pe care le auzise acolo nu pot fi redate. ( 2 Corinteni 12:2-4)

O legendă spune că Moise a stat odată în meditaţie lângă o fântână. Un drumeţ s-a oprit să bea din fântână şi, când s-a aplecat, i-a căzut punga de la cingătoare. Omul a plecat. La scurt timp un alt om a trecut pe lângă fântână, a văzut punga şi a luat-o. Puţin mai târziu, un al treilea s-a oprit să-şi potolească setea şi s-a culcat apoi la umbra fântânii. Între timp, primul a descoperit că-i lipsea punga şi, dându-şi seama că nu putuse să o piardă decât la fântână, s-a întors, l-a trezit pe cel ce dormea acolo (care desigur, nu ştia nimic), şi i-a cerut să-i înapoieze banii. Între cei doi a urmat o discuţie, apoi s-au înfuriat şi primul l-a omorât pe celălalt. Martor la acestea, Moise i-a spus lui Dumnezeu: vezi, de aceea nu cred oamenii în Tine. E prea multă nedreptate şi rău în lume. De ce a trebuit ca primul trecător să-şi piardă punga şi să devină apoi un ucigaş? De ce a trebuit ca cel de-al doilea să găsească punga cu banii, pentru care nu muncise? Al treilea era complet nevinovat. De ce a fost omorât?

Dumnezeu a răspuns: Îţi explic doar o dată… Primul trecător era fiul unui hoţ. Punga conţinea banii furaţi de tatăl celui de-al doilea trecător care, găsind punga, n-a luat decât ceea ce i se cuvenea.

Al treilea era un ucigaş a cărui crimă nu avea să fie descoperită niciodată şi care a primit de la primul pedeapsa pe care o merita. Pe viitor să crezi că există un sens şi o dreptate în tot ce se întâmplă, chiar atunci când tu nu le înţelegi.

Credinţa în Dumnezeu este unicul răspuns la taina răului.


~ Richard Wurmbrand ~

Download in versiune audio aici: Resurse crestine

sâmbătă, 10 martie 2012

100 de meditatii din inchisoare ( 1 )

Meditaţia 1

Taina jertfei lui Isus

Presupuneţi că aţi trăi acum 2000 de ani în Palestina, că aţi fi păcătoşi, apăsaţi de vinovăţie, şi că Isus v-ar spune: Păcatul vostru este greu şi meritaţi pedeapsa. Plata păcatului este moartea. Dar mâine Eu voi fi biciuit şi încoronat cu o coroană de spini pentru voi. Vă invit să priviţi când vor bate cuie în mâinile şi în picioarele Mele şi Mă vor ţintui pe cruce. Voi striga în chinuri şi voi împărtăşi suferinţa sfintei Mele mame a cărei inimă va fi străpunsă de milă pentru mine, ca de o sabie. Veţi fi acolo şi-mi veţi auzi strigătele. Şi când voi fi murit, veţi şti că păcatele voastre sunt iertate pentru totdeauna, că Eu am fost în locul vostru ţapul ispăşitor. Astfel vor fi mântuiţi oamenii. Acceptaţi să sufăr pentru păcatele voastre sau preferaţi să vă suportaţi singuri pedeapsa?

Ce aţi răspunde?
Cred că aceasta este problema care ar trebui pusă în faţa unui suflet ce caută mântuirea. Cu o mie cinci sute de ani înainte de istorica naştere a lui Isus, Biblia spune: Astăzi Te-am născut (Ps 2:7). Tot Ea spune penitentului, la 2000 de ani după Golgota: Astăzi mor pentru tine. Viaţa şi moartea lui Isus sunt în afara Timpului şi Spaţiului.

Voi o acceptaţi? De multe ori, în închisorile comuniste am văzut cum un pastor era bătut la sânge în locul altui prizonier. Gardianul pronunţa numele unuia care era pedepsit să primească bătaie şi pastorul răspundea simplu: eu sunt. La Auschwitz, Maximilian Kolbe, care era preot, s-a oferit să moară în locul unui polonez condamnat la moarte de către nazişti. Polonezul era tatăl al mai multor copii. Comandantul lagărului a acceptat substituirea şi polonezul a scăpat. Kolbe a murit prin asfixiere. Dacă aţi fi fost în locul acelui polonez, aţi fi acceptat jertfa lui Kolbe?

Am locuit mulţi ani într-o celulă subterană izolată, în afara timpului, ceva asemănător cu imponderabilitatea în care trăiesc astronauţii. Aşa cum ei nu pot face diferenţa între greu şi uşor, tot astfel eu nu făceam distincţie între trecut, prezent şi viitor. În celula mea din închisoare simţeam prezenţa lui Isus. Viaţa Lui nu aparţinea trecutului, nici nu era o succesiune de evenimente. El mi-a pus în faţă problema pe care am pus-o şi eu în faţa cititorilor mei. Isus mi-a spus: Eşti păcătos şi eşti condamnat la pedeapsă veşnică pentru rătăcirile tale, dar eu sunt gata să te salvez. Pentru păcatele tale Eu voi fi lepădat, biciuit, scuipat, încoronat cu o cunună de spini, voi îndura chinurile răstignirii şi durerea de a-Mi vedea sfânta mamă cu inima zdrobită la piciorul crucii. Sângele Meu te va curăţa de toate păcatele.
Trebuie să hotărăsc dacă accept sau nu jertfa Fiului nevinovat al lui Dumnezeu pentru păcatele mele. Am crezut că “a accepta” ar fi dovada celei mai mari slăbiciuni şi am refuzat categoric această propunere. Isus a fost recunoscător pentru refuzul meu.

Apoi a venit întrebarea reală, lucru pe care El îl avusese în minte încă de la început: Ce-ar fi dacă ţi-aş integra fiinţa într-a Mea, dacă ai deveni o parte a trupului Meu, dacă te-ai nega ca fiinţă independentă şi aş trăi în tine de acum înainte şi ai fi răstignit cu Mine (Galateni 2:20), îngropat cu Mine (Romani 6:4) şi ai împărţi cu Mine suferinţele Mele?

Ce-ar fi dacă, în timp ce în biserică lumea se bucură în siguranţă în braţele Mele, tu ai fi ca un braţ al Meu ţintuit împreună cu Mine pe cruce dar împărtăşind, în acelaşi timp, slava Mea. Vrei să devii colaboratorul Meu pentru salvarea omenirii, alinarea suferinţelor ei, împlinind ce lipseşte suferinţelor Mele? (Coloseni 1:24) Prezenţa Mea în tine, rănile suferinţelor Mele vor aduce roade reale în sufletul tău. Am acceptat această propunere.

Creştinii sunt făcuţi să aibă aceeaşi vocaţie cu a Împăratului lor, aceea de purtători ai Crucii. Această conştiinţă, a unei chemări înalte şi a părtăşiei cu Isus, este cea care aduce bucurie în încercări, care-i face pe creştini să intre în închisori pentru credinţa lor, cu bucuria unui mire ce intră în odaia de nuntă.

Când George Vius, Secretar General al Uniunii Baptiste din URSS, a fost condamnat pentru credinţa lui, credincioşii prezenţi în sală l-au acoperit cu flori, iar fetiţa lui, căţărată pe un scaun, a spus în faţa judecătorilor comunişti: Tată, cu Hristos eşti liber în închisoare, iar liberatea fără El este închisoare. Credincioşii care Îl aşteptau afară l-au primit cu un imn creştin.

Ruda unui prizonier creştin din China Roşie i-a spus cuiva, căruia îi împărtăşea grijile: Nu trebuie să ne compătimeşti căci, dacă el nu s-ar afla în acest lagăr de muncă, ar mai putea cei de acolo să audă Evanghelia Domnului Isus?

În acelaşi spirit ar trebui să primim şi noi crucea sărăciei, a discriminării rasiale, a trădărilor, a infidelităţii conjugale, a răzvrătirii copiilor şi tot felul de alte necazuri ale vieţii.

O persoană care acceptă, pentru sine, moartea lui Hristos şi care cântă “aleluia” nevinovatului Fiu al lui Dumnezeu, care primeşte pedeapsa ce i se cuvine ei însăşi, o astfel de persoană ar trebui, deci, pedepsită mai sever decât înainte.

Evanghelia este privilegiul de a deveni un membru al Trupului lui Hristos, părtaş al suferinţei, al morţii în chinuri împreună cu El.

Pentru că sacrificiul cere convertire, chemările evangheliştilor se numesc “chemare la Altar”. Orice fiinţă care era pusă pe altar în Ierusalim (miei, berbeci, porumbei) murea. Cineva murea pentru tine. De data asta, însă, nu este pus pe altar un animal, ci însuşi Fiul lui Dumnezeu. El a hotărât-o şi, orice ai face, nu-L poţi determina să Se răzgândească. Poţi doar să-I ceri privilegiul de a fi învrednicit să te sacrifici pe viitor pentru slava lui Dumnezeu şi pentru binele semenilor. În schimb, vei primi dreptul să mori faţă de păcat, de lume şi de legile ei.

Realitatea unei convertiri stă în unirea cu El. Este ruşinos şi dezgustător să accepţi altfel moartea Lui.

~ Richard Wurmbrand ~


Download in versiune audio aici: Resurse crestine

luni, 5 martie 2012

Ciorba de pui a la grec


Ingrediente:
  • 1 piept de pui
  • 4 morcovi
  • 1 telina mica
  • 1 ceapa
  • 4 catei de usturoi
  • 4 oua ( galbenuse ) - la litrul de apa se pune oul...4l = 4 oua
  • smantana ( la litrul de apa se pune lingura de smantana...4l = 4 linguri )
  • ardei iute 
  • tarhon

Mod de preparare:

  • Se pune la fiert pieptul de pui cu 3 morcovi, telina, ceapa si o lingura de sare.
  • Cand s-a fiert carnea si legumele le scoti intr-un castron si le lasi sa se raceasca, iar supa o strecori.
  • Separat se caleste in putin ulei, un morcov ras pe razatoarea mare. Peste morcovul calit torni supa apoi tai fasii pieptul de pui si in adaugi in oala.
  • Adaugi usturoiul zdrobit si ardeiul iute taiat felii subtiri ( eu am pus de la borcan ).
  • Condimentezi cu vegeta, sare, tarhon ( in otet ) taiat marunt si acresti cu bors (sau  otet ). 
  • Separat intr-n castronel se freaca bine 4 galbenuse cu o lingura buna de faina apoi se pune pe rand 4 linguri de smantana.
  • Scoti cu polonicul un pic de ciorba si amesteci compozitia din castronel. Inainte sa adaugi in oala compozitia din castronel, stigi focul .
Pofta buna!

sâmbătă, 3 martie 2012

Evanghelizare 4 - 11 martie 2012

Biserica Creştină Penticostală “Golgota” Hunedoara vă invită la inchinare şi ascultarea cuvântului lui Dumnezeu:

Duminică 4.03.2012
Gabi Covaci -Arizona SUA
Grup de cântăreți

Luni 5.03.2012
Gicu Stan – CLUJ
Cântă :Ioan Timofte- BISTRITA

Marţi 6.03.2012
Petrică Huţuţui -BOTOŞANI
Cântă :Andreea şi Andrei MOIS

Miercuri 7.03.2012
Nelu Brie – SIBIU
Cântă :Ramona si Catalin LUP

Joi 8.03.2012
Petrică Găină- Bouţar -CARAS SEVERIN
Cântă :Armand Ludovic – CLUJ

Vineri 9.03.2012
Gabi Zăgrean – Beclean- BISTRIŢA
Cântă :Fratii SFARA –BAIA MARE

Sâmbătă 10.03.2012
Ghiţă Ambrozie – CLUJ
Grup MESAJ -ARAD

Duminică 11.03.2012
Eugen Filote –PRAHOVA