Meditaţia 2
De ce atâta suferinţă?
Citind Biblia din memorie, singur într-o celulă, am fost izbit de câtă suferinţă este în ea străbătută.
Începe cu catastrofa izgonirii omului din rai şi se încheie cu intrarea majorităţii oamenilor în iad.
De ce oare trebuie să sufere până şi sfinţii? De ce există suferinţă până şi în lumea animală şi vegetală? De ce se nasc copiii în suferinţă? Este suferinţa singura metodă pedagogică a lui Dumnezeu?
De ce există răul? De ce au suferit creştinii în închisorile comuniste?
După ce şi-a dedicat patruzeci de ani din viaţa sa slujbei misionare, printre aborigenii australieni, un pastor s-a îmbolnăvit. Pentru că era greu bolnav a trebuit să fie transportat pe nişte drumuri impracticabile, până într-un oraş. De-abia mai respira. În această stare el a cerut familiei să-i cânte şi să-i citească din Biblie. Într-un sfârşit a spus: Încetaţi cu laudele! I-am slujit toată viaţa şi Lui nu-i pasă de mine. A smuls Biblia din mână soţiei şi a aruncat-o într-un tufiş. Nu putea găsi un răspuns la problema suferinţei sale.
Singurul răspuns, care cred că se poate da, este să nu pui nici o întrebare. Când Se afla pe Cruce, Isus L-a întrebat pe Dumnezeu de ce L-a părăsit până şi pe unicul Său Fiu. Întrebarea Lui este urmată doar de un semn de întrebare. Tot ceea ce ni se descoperă este că întrebarea există şi că putem trăi cu ea.
Un suferind a venit odată la un pastor şi i-a pus mai multe întrebări. Pastorul a răspuns: îngenunchează aici în biserică şi cere-I lui Isus răspunsul. Omul a replicat: Chiar credeţi că voi auzi un glas din cer? – Nu, a răspuns pastorul, dar stând tăcut în rugăciune timp de mai multe ore înaintea lui Dumnezeu, îţi dai seama că poţi merge mai departe, fără răspuns la toate problemele tale. Acesta s-ar putea să fi fost răspunsul lui Isus şi te vei linişti. Nu ai nevoie de altceva decât de pacea Lui care depăşeşte orice înţelegere. Nu ai nevoie de pace şi de înţelegere, căci înţelegerea presupune calităţi pe care cei mai mulţi dintre noi nu le avem.
Talmudul (Haghiga) spune că au existat patru oameni care au ajuns până sus de tot: Ben Azai, Ben Zoma, Elişa ben Abuya şi Rabbi Akiva. Ben Azai a văzut slava lui Dumnezeu şi a murit, Ben Zume a văzut-o şi a înnebunit. Elişa ben Abuya şi-a pierdut credinţa. Numai Rabbi Akiva s-a întors nevătămat.
Pavel scrie despre un om care a fost răpit în rai, dar n-a putut comunica nimănui ceea ce a trăit, căci cuvintele pe care le auzise acolo nu pot fi redate. ( 2 Corinteni 12:2-4)
O legendă spune că Moise a stat odată în meditaţie lângă o fântână. Un drumeţ s-a oprit să bea din fântână şi, când s-a aplecat, i-a căzut punga de la cingătoare. Omul a plecat. La scurt timp un alt om a trecut pe lângă fântână, a văzut punga şi a luat-o. Puţin mai târziu, un al treilea s-a oprit să-şi potolească setea şi s-a culcat apoi la umbra fântânii. Între timp, primul a descoperit că-i lipsea punga şi, dându-şi seama că nu putuse să o piardă decât la fântână, s-a întors, l-a trezit pe cel ce dormea acolo (care desigur, nu ştia nimic), şi i-a cerut să-i înapoieze banii. Între cei doi a urmat o discuţie, apoi s-au înfuriat şi primul l-a omorât pe celălalt. Martor la acestea, Moise i-a spus lui Dumnezeu: vezi, de aceea nu cred oamenii în Tine. E prea multă nedreptate şi rău în lume. De ce a trebuit ca primul trecător să-şi piardă punga şi să devină apoi un ucigaş? De ce a trebuit ca cel de-al doilea să găsească punga cu banii, pentru care nu muncise? Al treilea era complet nevinovat. De ce a fost omorât?
Dumnezeu a răspuns: Îţi explic doar o dată… Primul trecător era fiul unui hoţ. Punga conţinea banii furaţi de tatăl celui de-al doilea trecător care, găsind punga, n-a luat decât ceea ce i se cuvenea.
Al treilea era un ucigaş a cărui crimă nu avea să fie descoperită niciodată şi care a primit de la primul pedeapsa pe care o merita. Pe viitor să crezi că există un sens şi o dreptate în tot ce se întâmplă, chiar atunci când tu nu le înţelegi.
Credinţa în Dumnezeu este unicul răspuns la taina răului.
~ Richard Wurmbrand ~
