Si iarasi e toamna

Umedă tristă amară...
Oameni merg cu doruri

În suflet...
Pastrand în inimi
Franturi luminoase
De primăvară
Grăbiţi printre frunze
Paşi-mi se-ndreaptă
Spre-o bancă ce-asteaptă
Sufletul meu apus
Peste sine...
Stau mut ca o lebădă
Pe ape adanci
Şi totuşi ca valul
Ce loveşte de stanci
În zbuciumul meu
Ca un pom desfrunzit
De vantul tăcerii
Năprasnic lovit
Găsesc odihnire
De-adancă mahnire
Îmbraţele băncii
Cojită de vreme
Şi inima mea
De durere tot geme
Soarele palid
Se strecoară prin nori
Cu razele sale
Să-mi dea lumină
Să risipească
A mele valtori
Umede triste amare
De vină

Şi deodată,
frunza foşneşte
Căzută de-a valma
Cu toamna din mine
Ascult mai atent
Să-nţeleg oare Cine
Cu-atata lumină
Spre mine păşeşte
Îl văd de departe
Ca un soare răsare
Smerit şi curat
Ca un cer înstelat
În mainile Lui mi-aduce o floare
Floarea iertării şi păcii
În veac!

~Velnicer Oleg~